octombrie 2024
Festivalul Internațional de Film București, BIFF, 2024
Cea de a XX-a ediție, aniversară, a Bucharest Internațional Film Festival (BIFF), singura competiție cinematografică internațională de film de lungmetraj organizată în București, care s-a încheiat pe 29 septembrie 2024, și-a decernat câștigătorii.

Membrii Juriului internațional BIFF 2024 au fost: regizorul și scenaristul canadian Philippe Lesage, președintele Juriului BIFF din acest an, Paul Cozighian, regizor și jurnalist independent franco-român, actrița Ana Ularu, regizorul, scenaristul și actorul Valeriu Andriuță și producătoarea de film lituaniană Marija Razgutė.

Marele premiu BIFF 2024, ediția aniversară de 20 de ani, a revenit peliculei Good One, regizată de India Donaldson (coproducție Australia, Brazilia, Canada, Egipt). În timpul unei excursii de weekend cu rucsacul în spate, în Catskills, Sam, în vârstă de 17 ani, gestionează ciocnirea ego-urilor tatălui ei și a celui mai vechi prieten al său. Filmul a fost nominalizat la Cannes, Câștigător al Marelui Premiu al Juriului, Festivalul de Film Independent Boston, Prix du Jury, Festivalul de Film Champs-Élysées.



Premiul pentru cea mai bună regie a revenit Arianei Labed, regizor, pentru September Says, coproducție Franța, Grecia, Marea Britanie, Irlanda. Când September este suspendată de la școală, sora ei, July, începe să-și afirme propria independență. Tensiunea în familie crește în timpul vacanței din Irlanda, când o serie de întâlniri neobișnuite le testează tuturor limitele. Pelicula a fost nominalizată la Camera d'Or, Cannes 2024.



De asemenea, Premiul special al Juriului a revenit filmului Anul Nou care n-a fost, în regia lui Bogdan Mureșanu. Anul Nou care n-a fost este o producție românească realizată de Kinotopia, România, în co-producție cu: SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Film (Serbia) și în asociere cu Chainsaw Europe. Proiectul cultural este finanțat de: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică, DACIN SARA, UCIN. Realizat cu sprijinul: Creative Europe Media.

Echipa creativă implicată în realizarea filmului include personalități remarcabile: Boróka Biró și Tudor Platon - imagine; Alex Dragomir și Iolanda Gârleanu - sunet; Sebastian Zsemlye - montaj, design și mixaj sunet; Iulia și Victor Fulicea - scenografie; Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan - costume, machiaj și coafură, Viorica Capdefier - director de casting.

În distribuția filmului se regăsesc peste 40 de actori îndrăgiți ai cinematografiei românești, care merită menționați cu toții: Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Luca Toma, Ioana Flora, Vlad Ionuț Popescu, Marian Râlea, Angel Popescu, Radu Gabriel, Ion Sapdaru, Gabriel Spahiu, Manuela Hărăbor, Vasile Muraru, Mircea Lăcătuș, Ada Galeș, Elvira Deatcu, Florinela Grapini, Ilinca Hărnuț, Victoria Răileanu, Virgil Aioanei, Nicodim Ungureanu, Ioan Paraschiv, Sorin Cociș, Dana Voicu, Theodor Șoptelea, Alice Cora Mihalache, Doru Cătănescu, Marius Damian, Marian Adochiței, Mircea Andreescu, Lemne Mihail, Răzvan Vasilescu, Vlad Jipa, Iulian Burciu, Remus Stănescu, Dana Piroiu, Florin Calbajos, Afrodita Androne, Florentina Năstase.

Filmul este distribuit în România de Forum Film și este deja lansat în cinematografele din întreaga țară.



Iată motivațiile Juriului internațional pentru Premiile BIFF 2024:

Marele Premiu - Good One

Noi, juriul, suntem onorați să prezentăm premiul pentru cel mai bun film lui Good One, regizat de India Donaldson.
Acest film exemplifică frumusețea simplității în povestire, prezentând o explorare intimă, dar puternică, a dinamicii relației dintre tată și fiică. Este o portretizare profund emoționantă, care rămâne cu publicul mult timp după derularea genericului, rezonând cu autenticitatea și profunzimea sa emoțională.
Regia lui India Donaldson se remarcă prin abordarea reținută, una care îmbrățișează momentele de liniște și le amplifică sensul fără a se baza pe spectacol. Scenariul este clar și neforțat, cu un dialog care se simte veridic și rezonant. Dorim în mod deosebit să aplaudăm curajul regizorului în modul în care a ales să încheie filmul. Sfârșitul este subtil, neașteptat și puternic subestimat, lăsând loc contemplației și reverberației emoționale.
Pentru integritatea sa, măiestria și pentru abilitatea regizorului de a gestiona complexitatea emoțională, sărbătorim Good One ca o realizare exemplară în povestirea cinematografică.

Premiul Special al Juriului

Pentru originalitatea scenariului, prospețimea dialogurilor, echilibrul perfect între dramă și comedie precum și un impresionant final, premiul special al juriului se acordă filmului Anul nou care n-a fost, în regia lui Bogdan Mureșanu.

Cea mai bună regie - September Says, regizor Ariane Labed

Ariane Labed creează cu pricepere un film de vis, îndrăzneț, făcând un salt riscant într-o explorare a întunericului, a senzualității și a iubirii, spărgând tabuurile atât vizual, cât și narativ și sfidând convențiile.

Bucharest International Film Festival (BIFF), proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, este organizat de Fundația Charta și Asociația Culturală Grigore Vasiliu Birlic și sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Partenerii BIFF sunt Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București - CREART, Ambasada Canadei în România, Ambasada Elveției în România, Swiss Sponsors' Fund și Arhiva Națională de Filme - Cinemateca Română.

BIFF este singurul festival de film internațional din București care are secțiunea de documentar și film istoric pentru a onora Centenarul Regele Mihai din 2021, la 100 ani de la naștere, inițiată de către Dan Drăghicescu. Secțiunea de film istoric este prezentată de Regina Maria Dental Clinics.
Evenimentul este realizat cu sprijinul următorilor parteneri: Global Vision, NetBet, Șerban & Musneci Associates; Electrica Furnizare, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), Building Echipament, Automecanica, FCB Bucharest, Vinimondo, Aqua Bilbor, Avincis.
De asemenea, evenimentul este sprijinit de Grand Hotel Continental, Regina Maria Dental Clinics, La Piovra Turista, La Mama, The Trafalgar (Great British Pub).
Parteneri Media: Agerpres, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio București FM, Agenția de presă RADOR, G4Media, Radio France Internationale România (RFI), DC News, Spectacola, Jurnalul.ro, cotidianul Jurnalul, LiterNet, Cinefilia, Cinefan, Cineghid, Cinemil, Revista FILM, MovieNews.ro, Curierul Național, TeleMoldova Plus.
Pentru mai mult detalii vizitați pagina oficială a festivalului www.biff.com.ro și pagina de Facebook.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus