Interceptarea publicului într-un spațiu interstițial generează un efect de graniță și un filtru de interpretare. Te simți instant implicat în traiectoria personajelor atunci când ești întrebat: din partea miresei sau a mirelui?
Această întrebare, atât de uzuală pentru mulți dintre noi, încorporează un fenomen socio-cultural definitoriu: conflictul și tensiunea dintre două clanuri, dintre două descendențe, care sunt obligate să se reunească, în urma unei alegeri deseori voluntare a două persoane (în cazul spațiului european și occidental).
Sala de spectacol, devenită loc al festivităților, ne primește ca un veritabil salon de nuntă: cu baloane, panou de proiecție, masă de prezidiu, masa DJ-ului, mult sclipici și figuri zâmbitoare, exact cum am fost obișnuiți de a enormă industrie a evenimentelor maritale. În această atmosferă de petrecere, îi cunoaștem pe cei doi "tineri" care urmează să-și lege destinele, poate pentru totdeauna.
Reflectând la afișul spectacolului, m-am întrebat din primul moment de ce nunta e mai mult a Aurorei (Codruța Bonta), iar de Felix (Filip Odangiu) nu aflăm nimic din titlu. Apariția mirilor pe scenă, alături de prietenii lor cei mai apropiați (Ingrid Neacșu și Paul Tonca), ne oferă un răspuns inițial: diferența de vârstă dintre cei doi este atât de evidentă, încât nu ai cum să refuzi avalanșa clișeelor maritale care includ și această frecventă conjugare a generațiilor.
Ca spectator, nu este deloc comod să resimți deodată greutatea unei panoplii de referințe ale culturii pop, să simți că propria ta expunere la cultura mainstream îți impune lentila prin care să-i privești pe cei doi străini. Este ca și cum, înainte de a avea ocazia să-i descopăr pe Aurora și pe Felix, am fost inundat de o multitudine de stereotipii din registrul "bărbatul în vârstă și soția mai tânără". Această opțiune regizorală m-a bucurat, deoarece disconfortul și presiunea interioară dezvăluiau extensia simulacrului pe care-l numim nuntă, complicitatea tuturor la un spectacol care nu vrea să-și recunoască resorturile.
Jocul complex în care ești invitat în Nunta Aurorei ține de o poziționare multistratificată a spectatorului. Calitatea de martor, pe care orice nuntaș a trăit-o, este dublată de responsabilitatea validării unei decizii private, consumată într-o ceremonie publică, la care se adaugă o stranie participare la un eveniment-farsă, care deși atinge registrul tragi-comediei, rămâne la frontiera dintre convenția artistică a spectacolului și simulacrul nunților cotidiene.
Traseul narativ al mirilor ne poartă printr-o serie de secvențe asupra cărora nu voi insista. Aș prefera să revin asupra relației care se creează între spectatori și personaje: credibilitatea momentelor care deschid spectacolul, scena jurămintelor, interacțiunea cu public, toate susțin o fuzionare cu povestea celor doi. Parcă respiri cot la cot cu ei aventura care urmează să aibă loc, aventura unei nopți de ceremonie, dar și călătoria mult mai spinoasă a unei vieți trăite împreună. Te întrebi constant cum va evolua vitalitatea Aurorei alături de tumultul lui Felix, ce va însemna prezența acestei feminități descătușate pentru viața emoțională a acestui bărbat rănit, cum vor deveni compatibile lumile atât de diferite ale celor doi. Spectacolul lasă multe dintre întrebări suspendate, ceea ce din nou ne confruntă cu disconfortul pe care industria producțiilor comerciale îl maschează: într-un produs de larg consum, privitorul va avea de regulă acces la toate picanteriile relației de cuplu, în timp ce aici rămânem frapați de apogeul aproape clovnesc al spectacolului, care se transformă într-o parabolă. Oricât de mult am vrea să pătrundem în intimitatea vieții mirilor, accesul ne este refuzat.
Ca să evit mult prea blazata încurajare de a traversa pe propria piele experiența spectacolului, prefer să spun că Nunta Aurorei este o creație care merită revizitată și care are șansele de a se așeza într-o matcă tot mai complexă. Sunt nerăbdător să-i reîntâlnesc pe Aurora și Felix, ca și cum viața lor ar continua dincolo de momentul performativ.
(Foto: Cătălin Florea)
Regie: Diana Aldea
Dramaturgie: Diana Aldea, Filip Odangiu
Muzician: Paul Tonca
Scenografie: Diana Aldea
Light design: Cătălin Florea
Design afiș: Victor Sîndean
Distribuție: Codruța Bonta, Filip Odangiu, Ingrid Neacșu, Paul Tonca.