Rapid, situația degenerează. Vincent este atacat, cu intenții cât se poate de clare, cu mișcări cât se poate de hotărâte în a-l răni, de către un tânăr stagiar. Reiterăm fulgerător filmele rulate în minte atunci când ne-am enervat pe cineva la locul de muncă. Acesta este primul cârlig care rezonează cu experiența audienței: violența scapă de sub control așa cum instinctele atavice, shot-urile de adrenalină și cine știe ce alte sucuri pe care glandele noastre, care nu știu că a trecut demult vremea câmpiilor din paleolitic, încă le mai secretă din abundență în momentele de criză.
Tocmai pentru că în exterior civilizația pare să domnească, suntem și noi ultragiați atunci când momentul pare să fi fost depășit, dar este reluat de alți colegi cu încă și mai multă deterhotărâre de a-l răni. Nu se poate ca un om, oricât ar fi de enervant, să provoace atât de mult impulsurile spre violență ale celor din jurul lui. Așa gândim noi și așa gândește și departamentul de resurse umane, inclusiv psihologul companiei. Privirile critice ale acestuia ne fac să înțelegem că cei doi au avut o poveste nu tocmai plăcută anterior. În fața acestui val inexplicabil și generalizat de violență, Vincent decide că ar fi timpul să-și ia o vacanță pentru a-și pune în ordine propria relație cu oamenii și cu lumea.
Retragerea se dovedește benefică și pentru că întâlnește un început de poveste de dragoste, care, în condițiile date, nu poate fi continuat decât în condiții de siguranță puțin amuzante. De aici încolo, ni se prezintă tropii obișnuiți ai narațiunilor de gen: retragerea la țară, epidemia de violență care se extinde rapid, sexualitatea care devine periculoasă, drumurile blocate, apocalipsa lipsei de rațiune. Chiar și întoarcerea radicală a protagonistului din final, atunci când partida părea decisă, denotă un pariu comod pe stereotipurile genului.
Vincent doit mourir / Să moară Vincent! atrage tocmai prin familiaritatea amenințărilor. Amenințările nu vin de la figuranți definiți rasial, spațial, cultural sau prin orice alt criteriu exterior, ci prin simplul contact aleatoriu, oriunde s-ar întâmpla acesta. Absența unei transformări exterioare, a unor desfigurări realizate din cauciuc sau silicon potențează impactul dramatic al poveștii pentru că apropie lumea diegetică a filmului de aparențele vieții de zi cu zi. Ne putem închipui, și, de fapt, adesea trăim, priviri reci rău prevestitoare, ca și izbucniri de violență.
Reactualizează, practic, tensiunea fiecăruia dintre noi în momentul în care ieșim din casă să facem cumpărături sau la corporație, atunci când cunoaștem stagiarii. Ne aduce aminte de situația nenaturală, însă extrem de eficientă, prin care avem contact cu zeci, poate sute de alți semeni, fiecare dintre ei fiind, atavic, un potențial inamic.
Însă, dacă prima parte a filmului aduce această familiaritate cu atât mai eficientă cu cât este lipsită de efecte speciale, partea a doua se aliniază pe șinele consacrate ale genului, pierzând mult din această cauză din elanul convingător de la început.
Așadar, chiar dacă Vincent doit mourir / Să moară Vincent! nu reprezintă neapărat o bornă de inventivitate în cadrul genului, are totuși darul de a fi un thriller foarte bine dozat. Captivează nu prin efectele speciale, absolut absente, ci prin jocul actoricesc puternic și bine montat.