Avem în jurul nostru destule cazuri de tineri (şi nu numai tineri) care pleacă în diferite colţuri ale lumii ca să găsească ceva de lucru. Nu avem însă şi piese româneşti care să trateze acest subiect, cu care ar rezona foarte mulţi spectatori. Şi totuşi, Teatrul "Ioan Slavici" din Arad a găsit o piesă irlandeză care tratează acest subiect, Tillsonburg de Malachy McKenna, şi l-a invitat de regizorul irlandez Jimmy Fay (regizor asociat al Teatrului Abbey din Dublin) să o pună în scenă, spectacolul rezultat fiind invitat şi la recenta ediţie a Festivalului de Teatru de la Sibiu.
La Sibiu, spectacolul a fost jucat în incinta cetăţii Cisnădioara, într-un spaţiu cu o puternică personalitate, de aceea destul de puţin potrivit cu structura acestei montări, mizând sută la sută pe un realism frust, reuşită reproducere a unei "felii de viaţă", ce-i drept de pe alte meridiane. Cu toate acestea, energiile spectacolului s-au conservat ireproşabil, iar reuşita s-a bazat mai ales pe cuplul de forţe tinere Alex Mărgineanu (McBrien)- Andrei Elek (Digger Hogan).
Cei doi tineri, ajunşi, în urma citirii unui anunţ dintr-un ziar, să culeagă tutun într-un orăşel îndepărtat, par extraşi dintr-o uriaşă urnă imaginară, în care ar putea fi turnate, la o adică, milioane de destine similare, aparent fără nimic care să le deosebească. Şi totuşi, conflictul în care cei doi sunt implicaţi e completat de înfruntările cu "specific local" dintre Jon, stăpânul lanului de tutun (Ovidiu Ghiniţă) şi indianul Pete (Călin Stanciu), de la care a fost furat pământul dar care, la rândul lui, i-a furat nevasta invadatorului. Se adaugă lor un personaj pitoresc, Billy, muncitorul drogat (Sorin Calotă), un fel de voce care spune adevărul, fiindcă în zilele noastre acesta nu prea mai stă în vin, ci în alte substanţe stimulatoare.
Performanţa constă în capacitatea actorilor de a identifica nuanţele precise capabile să refacă structura relaţiilor umane şi conflictelor ce se declanşează între persoane silite să supravieţuiască într-un spaţiu comun, în condiţii extreme.
Trupa teatrului arădean, la care s-au adăugat de curând forţe proaspete, a trecut cu bine proba autenticităţii, aşa cum a mai făcut-o în ultimul timp prin spectacole precum Atentate la viaţa ei de Martin Crimp (regia Peter Kerek) sau Cheek to Cheek de Jonas Gardell (regia Ana Mărgineanu). Introducerea unor piese contemporane în repertoriul acestui teatru, care nu mai atrăsese de mult atenţia asupra sa, a avut un efect benefic. Date fiind turbulenţele administrative locale, nu se ştie pentru cât timp. Până la urmă, şi Arad-ul se dovedeşte un "oraş prea îndepărtat". Cel puţin din punct de vedere teatral.