Steaua fără nume, Mihail Sebastian, Actul II, Scena V:
"PROFESORUL (Vine din nou la fereastră): Vino aici. Lângă mine. Acum trebue s'o vezi. Ursa Mare. Carul Mare.
NECUNOSCUTA: Carul Mare?
(În odaie, lumina albastră a nopții e destul de limpede. Pe cer stelele clipesc acum mai puternic. Se desprinde mai ales printre alte stele mici, Ursa mare, cuprinsă toată în cadrul ferestrei).
PROFESORUL: E ca o ursoaică adormită pe labele dinainte. Un car răsturnat deasupra cerului cu roțile în sus".
Șapte stele.
***
Robert (Radu Horghidan) intră pe neașteptate în curtea casei părintești. Tatăl (Florin Toma) se oprește din reparatul antenei și îl privește cu un licăr de bucurie. Iubita tatălui, Iuliana (Cristina Uja Neagu), e bucuroasă de oaspeți și pregătește o gustare. Mai târziu, Petrică (Răzvan Clopoțel) golește rapid, în cinstea revederii prietenului din copilărie, o sticluță de vodcă cumpărată de la magazinul-birt al satului. Vânzătoarea Paula (Oana Mogoș), colegă cu cei doi, își desface o bere și li se alătură. Profesorul de fizică din liceu (Vlad Ajder) vine să cumpere câte ceva de la magazin și nu ratează șansa de a se cinsti lângă foștii elevi. Încă mai târziu, Mia (Elena Anghel), soția lui Petrică, acceptă să prăjească un pui pentru consort și invitații acestuia la cină, Paula și Robert.
Șapte oameni.
Acasă la tata. De Mimi Brănescu. În regia lui Mimi Brănescu. Premieră decembrie 2024 a Teatrului Fani Tardini din Galați. Ultimul cadru: Ursa Mare proiectată pe imensa cortină din spatele decorului realizat de Ionuț Vișan.
Șapte lumini clipind înainte de heblul final.
***
Cândva, Robert a plecat din lumea lipsită de șanse a satului de Bărăgan către cea plină de falnice promisiuni a marelui oraș București. Azi, Robert revine, pentru câteva zeci de ore, în satul unde cunoscuții îl privesc, deopotrivă cu invidie și admirație, ca pe eroul locului, omul care a apărut la ziar, omul care a reușit în viață.
Vreme de mai bine de jumătate de spectacol, personajul lui Radu Horghidan abia dacă spune câteva replici. Se așază la mese și ascultă ce i se spune. Schițează câteva refuzuri în fața invitațiilor la alcoolizare, apoi cedează. De reacționat, reacționează abia când profesorul (un Vlad Ajder cu totul remarcabil prin firescul cu care strecoară solide pastile de luciditate în vaste discursuri mustind de alcool și resemnare) îi refuză amabilitățile de suprafață.
Odată amorsat, frumosul ratat al marelui oraș nu mai poate fi oprit. Pe rând, Petrică, Paula, Iuliana și, desigur, tatăl îi încasează replicile. Și acuzațiile. Și frustrările. Asemenea marilor personaje ale lui Sebastian, eroul lui Brănescu e prins între lumi. Cu un picior aici, cu unul nicăieri. Horghidan joacă, pe rând, deruta, detașarea, enervarea, furia, ura. Ura cea mare. Un om răsturnat deasupra vieții cu brațele în sus.
Luminile mânuite de Șerban Ionescu pun în evidență privirea de jar a lui Horghidan în clipele când îi cară pumni tatălui. Pumni din vorbe, nu vă gândiți la altceva. Pe partea fizică, Petrică al lui Răzvan Clopoțel e șeriful. El dă și cere să primească. El e carnalul. Teluricul, cum s-ar zice. Ce minunat și paradoxal melanj de forță, bunătate, brutalitate, nefericire și, totuși, putere de a continua emană acest actor!
Ca tipologie și mijloace de exprimare, Petrică al lui Clopoțel îi e cumva complementar Paulei interpretate de Oana Mogoș. Vocea blândă și calmă a actriței, privirea ei caldă și senină contrastează cu impetuozitatea pe alocuri agresivă a celui ce-o iubește și o va iubi mereu. În adâncuri, însă, cei doi împart aceeași disperare. Și, deopotrivă, de a se minți, a ști că se mint, a putea să meargă înainte în ciuda minciunii. Pentru că, viață.
Îmi imaginez o masă, două scaune și o seară de-a lungul căreia Mimi îi povestește lui Sebastian, la o țuică, cum, 80 de ani și 200 de kilometri de cale ferată mai târziu & mai departe, domnișoara Cucu vinde pe datorie, Udrea tânăr muncește de rupe și bea de stinge, Udrea senior a dat simfonia pe-un muzeu local (și bea de stinge), dar, în adâncuri, aproape nimic nu s-a schimbat.
Înapoi la ochii lui Horghidan mușcând aerul. Și la felul cum încasează Florin Toma în rolul tatălui, plimbându-se ca un leu în curtea-cușcă (în toate scenele e câte un gard, de la scenă la scenă gardurile se tot apropie, apoi, se tot depărtează, ca un burduf de acordeon acționat de-un muzicant nevăzut), ascultând, răbufnind, respingând, acceptând și, într-un final, izbucnind. Abia atunci boxerul Robert încasează o lovitură adevărată (singura palmă dată "pe bune" în întreg spectacolul e fix pe axa tata-fiu).
E drept, în prealabil, stilul solar, bonom, asumat imprimat de Cristina Uja Neagu personajului Iuliana îl pune pe gânduri / în dificultate pe bucureșteanul privind, până atunci, de sus (poate involuntar, poate fără să realizeze) lumea pe care o lăsase în urmă.
Profesorul lui Ajder e cel care îl citește cel mai aproape de realitate, ceilalți sunt prea absorbiți de love & hate-ul pentru el și / sau de propriul univers descompus (Mia a Elenei Anghel e poate o viitoare Iuliana sau poate nu, scriitura personajului & interpretarea actriței au genul de crescendo devastator care fac gloria Noul Val al cinemaului românesc).
Printre lacrimi, muci și degete umblând haotic pe antena aceea a cărei unica utilitate ar putea fi rezolvarea derby-ului Rapid - Steaua, tatăl Toma livrează monologul care-i contextualizează o parte din păcate. Dacă ar fi să-l credem. Îl credem?
Una dintre mizele textului & montării lui Mimi Brănescu e recursul, repetat, la întâlnirea față în față a doi oameni și la capacitatea lor (citește, a noastră) de a identifica adevărul / minciuna din vorbele, gesturile, mimica, mucii celei / celui care le / ne stă în față. Știm?
Acasă la tata vorbește despre dragoste (neîmpărtășită) și ură (nemărginită), despre adevăr și minciună, despre oameni și stele. Fără să răspundă la apelurile repetate de pe mobil, Robert pleacă înapoi spre marele oraș. Pentru că niciodată un om nu se abate de la drumul lui. Mă rog, în măsura în care există un unic drum și omul știe care este acela.
(Fotografii de Gabriel Lungu și Tudor Neacșu)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 7 decembrie 2024 @ Casa de Cultură a Studenților Galați)