Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  După ploaie

Fumatul necesar - După ploaie


Gândul, aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O oră şi 45 de minute fără pauză în care cei 9 actori fumează aproape continuu într-o sală micuţă, cu numai câteva rânduri de spectatori. Probabil că pompierul teatrului nici nu mai ţine minte de când n-a mai fost atât de activ, dat fiind că aprinderea unei ţigări era, până de curând, un act interzis sau foarte rar acceptat pe scenă. Acum, că fumatul e din ce în ce mai des interzis în instituţiile publice, locul lui pare a fi în teatru, acolo unde se vorbeşte direct şi fără menajamente despre gesturile de revoltă - mai mici sau mai mari - ale umanităţii ultragiate.

Spectacolul După ploaie, cu piesa lui Sergi Belbel, în regia lui Dan Vasile a avut premiera duminică la Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu" din Braşov, unde stagiunea a fost deschisă cu două piese contemporane. Cea de a doua aparţine unui autor român, de profesie actor - mai corect, actriţă, şi nu una oarecare. E vorba despre Antoaneta Zaharia care are norocul de a fi debutată dramaturgic de regizorul Alexandru Dabija, într-un spectacol - Vă pupă piticu' din Franţa - ce merită un comentariu separat (textul acestei piese a fost publicat de LiterNet sub titlul Jocul).

Revenind la fumatul nostru - pentru că el devine "al nostru", ca o suferinţă comună, un pretext de "a fi împreună" al unor oameni condamnaţi la singurătate, fie că printre ei se află şi fumători sau nu - n-aş fi crezut că el are un asemenea potenţial de teatralitate. Oamenii înveşmântaţi în gri, cu priviri obosite şi resemnate, fixate în gol, oamenii robotizaţi de munca încleştată în rutină par să învie pur şi simplu atunci când se întâlnesc la "locul pentru fumat".

Simplul gest al scoaterii unei ţigări, urmat de cerutul unui foc îi leagă unii de alţii, creând rapid o punte de comunicare. Confesiunile vin apoi una după alta, se leagă relaţii, fie că sunt de prietenie, amoroase, sau de afaceri, se schimbă destine. Se întâmplă tot ceea ce nu se poate întâmpla în aerul îngheţat de aparatele de aer condiţionat din birourile luxoase ale unei mari firme internaţionale, de genul celor specializate parcă în anularea personalităţii umane, în tehnologizarea individului în scopul permanentei lui eficientizări. Fumatul îi face pe bărbaţi mai virili, iar pe femei să arate mai sexy, dar asta numai pentru că în acest spaţiu interzis - fumatul e considerat un viciu şi pedepsit de firma cu pricina - cu toţii capătă ca prin magie puterea de a fi ei înşişi măcar pentru câteva minute trecătoare.

Regizorul Dan Vasile a înţeles bine care este potenţialul acestui text şi a creat, cu ajutorul scenografiei lui Doru Zanfir, cadrul potrivit pentru ca actorii să redea transformările prin care trec personajele. Din păcate, nu toţi interpreţii au capacitatea de a atinge simplitatea firescului, unii dintre ei păstrându-se într-un regim al pateticului, puţin credibil pe scenele de azi. Reuşesc cel mai bine să alterneze conversaţia banală cu fiorul metafizic "secretara" Iulia Popescu şi "directoarea executivă" Bianca Zurovski, care intră la un moment dat într-un conflict ce le dezvăluie exact aşa cum sunt, contrazicând aparenţele.

Pentru tot ceea ce înţelegi despre oameni, aşa cum sunt ei, pentru sentimentul de solidaritate trezit de singurătatea dureroasă a fiinţelor întrupate pe scenă, merită să asişti la acest spectacol devenind pentru un timp fumător pasiv, admiţând, în mod cu totul excepţional, că fumatul e necesar dacă dă oamenilor o şansă de comunicare.



 Toate articolele despre După ploaie


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Modreanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer