Operă bufă în două acte, Diva sau La caterina sau Fata cântăreață a fost prima lucrare pe care compozitorul austriac a scris-o în 1766 pentru prințul Esterhazy, în serviciul căruia era. Muzica, umorul și structura atracțioasă a intrigii a încântat generații de spectatori în montări asezonate stilistic după modelul clasic vienez. Cele două acte totalizând 55 de minute se pretează foarte bine unui spectacol studio pregătit de un regizor exersat în mizanscene miniaturale. Scenografia lui Venczel Attila imaginează interiorul unei case recent zugrăvite în care toată lumea trebăluiește de zor. Costumele strălucitoare îți iau ochii: eleganță ostentativă trasă în mătăsuri fine, crinoline la dame, dessous-uri dantelate, jiletci colorate. O splendidă colecție de peruci pentru capetele înnobilate. Somptuoasele rochii vaporoase create de Bocskai Gyopár ne mențin tot timpul în vraja unei extravaganțe aristocratice din la belle epoque. Ca și cum vestimentația nu ar fi suficient de impozantă în sine, Don Ettore (Szabó Levente) vine să le impresioneze pe Gasparina (Vigh Ibolya / Hary Judit în dublură) și pe mama ei Apollonia (Székely Zsejke / Pataki Enikő în dublură) cu țesături fine și bijuterii. În fast și armonii dansante se țese ușor și intriga. Don Pelagio (Bardon Tony), instructor de canto, scrie o arie pentru Gasparina și o cere în căsătorie, dar când îi surprinde pe îndrăgostiți împreună, decide să alunge pe cele două femei din casa sa. Don Ettore (cu mască pe figură), deghizat în virtual portărel, evaluează obiectele și bogățiile. Lăcomia și viclenia Gasparinei sunt scoase în evidență cu mult umor. Dar ea va fi iertată în cele din urmă, primind alte bogății și favoruri din partea admiratorilor ei.
Această veche lucrare de scenă a lui Joseph Haydn este o parodie la lumea operei și a teatrului, cu personaje pitorești, care derivă din commedia dell'arte. Jocurile dragostei și avariția, bunătatea și perfidia sunt temele împletite cu umor într-un spectacol agreabil, desfășurat cu eleganță și rafinament, în limba italiană, parcă dansând în pas de cadril pe acordurile pianului. Celor patru interpreți (soprană, mezzo-soprană și doi tenori) li se adaugă doi servitori: Pál Kincső preia rolul unui insolit narator, iar Mircea Cădariu devine la un moment dat chiar conte cu ținută majestuoasă. Regizorul găsește funcționalități miraculoase spațiului de joc situat la mansardă. Actorii urcă pe scări, mută module de lemn pentru așezarea unor subansambluri cu rol bine stabilit în economia spectacolului. De pildă, ariile sunt cântate de pe un podium adecvat importanței. Altfel spus, personajele sunt pretutindeni, dezirabile, gata să răspundă la așteptările publicului. Perdele semitransparente încadrează scena scăldată în ecleraj generos.
La delicata aparență de feerie scenică, regizorul Traian Savinescu adaugă un plus de expresivitate prin câteva elemente de limbaj suprareal, cum ar fi spectrul hidos al avariției și ingratitudinii sau minunata sferă florală purtată ca simbol al unui hedonism structurat vizual. Plăcerile și capriciile iubirii primesc pregnanță materială în acest carusel al sentimentelor, se rostogolesc literalmente pe scenă ca un balon miraculos, cumul al frumuseților lumii.
La reușita spectacolului au contribuit și Oláh Csongor (corepetitor), Kostyák Júlia / Kondrát Bea (sufleuri), Venczel Péter (regie tehnică) și Pál Kincső (asistent regie). Cu voci splendide și mișcări armonioase, cântăreții de la Opera Maghiară din Cluj și-au atins scopul. Au cucerit publicul prezent în sală, amator de spectacole relaxante și amuzante de acest gen.