decembrie 2024
Pornokrácia / Pornocrație
După un prolog explicativ-motivațional cu privire la titlu și o cortină audio-muzicală susținută de corul bocitoarelor, noi, spectatorii, suntem transformați în distinși "voyeuri prăpăstioși ai pornografiei puterii". Asistăm, îngrijorați și amuzați totodată, șocați și curioși la jocurile de pe scenă, desfășurate ca sugestii pentru un blestem fatal. La acest proces de umilire, înnobilată spectral, ne supune regizorul Szabó K. István în spectacolul său Pornokrácia / Pornocrație care a avut premiera absolută la Teatrului Maghiar din Cluj la data de 15 decembrie 2024. Paginile de istorie grotescă scrise de scriitorul sătmărean Páskándi Géza îmbracă forma unei alegorii baroce în montarea exclusivistă, originală și bulversantă a regizorului. Planurile narative se suprapun aleatoriu, se intersectează semnificativ spre a contura parabola decadentismului din epoci istorice diferite, asemănătoare, paralele, coincidente, căci istoria se repetă, nu-i așa?


Bocitoarele de profesie, atemporale, înveșmântate în straie negre, nu știu pe cine să jelească în starea de ambiguitate instalată. Tot ele vor închide, în ramă, spre final, tabloul bombastic articulat al mascaradei politice universale, proiectate pe tensiunile loviturii de stat din România anului 1989. Cu cântece tânguitoare și parodice, ele detensionează atmosfera constant încețoșată (spre sumbru) a piesei. Bocitoare sau moire intercalate, împletite în ițele istoriei. Trimiterile spre cazuri conflictuale sociale se întețesc, spectrul revoluției acoperă dezbaterile despre preluarea puterii, despre majoritate și minoritate. O primă localizare temporală, generală și persistentă, este perioada de decădere a Imperiului Bizantin, cu un împărat neobizantin, Iustinian, parodiat după modelul lui Dürrenmatt cu al său Romulus cel Mare. Simultan, apare pe ecranul din fundal o imagine alb-negru de la revoluția română din 1989 cu oameni revoltați purtând pancarte. Pe una din ele scrie clar: Copiii noștri vor fi liberi. Paralelismul se susține complementar în flash-uri realiste și simbolice. Sugestia vizuală însoțește paradigmatic dezbaterea despre corupție, putere politică și alte conflicte sau asasinate celebre din istorie. Structura eseistică a limbajului configurează problematica piesei pe paliere interpretative majore. Prin fața publicului uimit, agresat de cantitatea informației, sunt fluturate cazuri similare, masacre, asasinarea lui Cezar, jocurile de culise ale papalității, revoluția franceză, citate din Machiavelli, manipulările presei, poate chiar decuparea unei imagini emblematice cu asasinarea gazetarului Marat în baie. Istoria ca un șir de asasinate. Limbajul e dens, încărcat, greoi adesea, asociațiile tematice converg cu o anume realitate străvezie. Accentul este pus pe pamflet, numele personajelor cu sonoritate latină sunt pocite rizibil: Idiottus, Libidinus, Poeta Apologeta, Famulus, dar și Luci Lingușitorul, Ionică Păduchiosul etc. Tagme diverse, ale protejaților de regim, ale delatorilor și trădătorilor se răspândesc în labirintul nesfârșit al conspirațiilor. Ca în Rinocerii lui Ionesco, e folosită comic logica silogismului pentru impunerea unui sistem de valori formale minorităților. Constrângeri resimțite ca răni în sânul societății prezente. Parabola istorică avansează spre fatalism grotesc și demascarea sistemelor de putere de tip totalitar. E de înțeles răbufnirea vijelioasă, alambicat ambalată în text tezist a autorului piesei care a stat șase ani în închisorile din România în vremea dictaturii ceaușiste. Dramaturgia lui e tangentă la teatrul absurdului, fără să-i facă o reală concurență. E un eseu teatral despre absurdul îndurat conjunctural și mereu reiterat în spiralele timpului.


Reală plăcere este reîntâlnirea cu doi mari actori ai Teatrului Maghiar: Bogdán Zsolt și Albert Csilla distribuiți în Iustinian și Iustinia, soața lui. Cuplul desprins din străfundurile istoriei (Împăratul Iustinian și Împărăteasa Teodora) e adus și abilitat strategic în preajma loviturii de stat din decembrie 1989, în România roasă de viermii corupției "comuniste". Epoca bizantină e suprapusă peste legenda Papesei Iolanda și a viclenei Marozia care, prin șiretlicuri sexualiste, și-a așezat propriul fiu pe tronul papal; epoca respectivă fiind numită în posteritate "pornocrație" sau "domnia curvelor". În grecește "porne" înseamnă prostituată. Cât de tare se prostituează oamenii politici de azi nu mai trebuie subliniat. În asta rezidă actualitatea mesajului. E adevărul curent transmis de știrile zilei. În loc de tehnocrație, conducerea elitelor, sisteme idealizate după modelul lui Platon, istoria a pompat intens și pornocrație, adică reversul medaliei. Personajele sunt puse să peroreze despre democrație și pornocrație, înainte și după schimbarea regimului politic. "Se poate naște democrația din pornocrație? Sau doar democrația pornocratică?" sunt întrebările des vehiculate pe care și le pune și Nebunul interpretat de Dimény Áron. Deprins să dea coloratură persiflantă personajului, Bogdán Zsolt face din Iustinian un caraghios șiret, dur, neîndurător cu trădătorii pentru a-și consolida puterea. Un tiran ca oricare altul înconjurat de slugarnici. Albert Csilla întruchipează în Iustina ambiția și fățărnicia unei parvenite avide de putere. Profil tocmai potrivit să contureze un alt cuplu, din altă perioadă istorică, din România sfârșitului secol XX. Și dramaturgul / regizorul are cinismul de a aduce cuplul detestat la simulacrul de proces, când Ceaușeștii au fost condamnați la moarte. E momentul în care ficțiunea se îmbină cu adevărul istoric. Odios moment totuși, tras în umor negru, prea acid, de prost gust, ca și "gluma" sinistră realizată de un post de televiziune din Franța în zilele revoluției române, când Ceaușescu se ridică din poziția împușcat pentru a transmite gâlgâit noi ordine. Spectacolul abundă în efecte ce se vor rizibile, dar poartă în ele gravitatea autenticității. De aceea, Pornokrácia / Pornocrația lui Szabó K. István e o parodiere a istoriei la care se râde puțin.


Distribuția numeroasă dă un statut de frescă întregului spectacol. Fiecare personaj, fiecare secvență sunt foarte amănunțit lucrate. Mare bucurie să-i revăd pe scenă pe Dimény Áron, Szűcs Ervin, Váta Lóránd și Orbán Attila, desigur în mai multe roluri fiecare. De mare expresivitate este decorul monstruos, în tandem cu megalomania împăraților. O statuie monumentală cu un dictator nedefinit la figură, gigant, arhitectură urieșească, pereți cu funcționalități diferite inundă literalmente scena. O sufocă. Masivitatea decorului e concepută de Kiss Borbála, extrem expresivă. Multe din ideile proferate de eroii piesei sunt repetitive, de unde impresia că dramaturgul spectacolului, Bessenyei Gedő István, putea să le restrângă din punct de vedere cantitativ. Costumele burlești, proiectate de Bianca Imelda Jeremias, colorează scena în mod favorabil. Muzica lui Ovidiu Iloc și mișcarea scenică prevăzută de Sinkó Ferenc trasează liniile originalității întregului angrenaj construit, polimorf în esență.


Frumoasă și merituoasă inițiativa Teatrului Maghiar de a edita caietul program al spectacolelor într-un fel de carnețel de mai multe pagini, ceea ce nu multe teatre își pot permite. Informațiile primite de pe aceste pagini, fotografiile, interviurile sunt necesare, bine-venite. Doar distribuția e lăsată la urmă, pe ultima filă, cu numele actorilor atât de puricoase încât abia dacă se pot citi. Se uită un lucru esențial. Actorul cu A mare e baza și fala spectacolului! Cu el trebuie să înceapă orice informație despre spectacol. Sugerez ca pe viitor această deficiență să fie remediată întru cinstirea de care trebuie să se bucure Actorul, toți actorii. Pentru că în Pornokrácia / Pornocrație sunt mulți actori și fiecare interpretează mai multe roluri, identificarea lor pe pagina cu pricină e extrem dificilă.

(foto: Bíró István)
De: Páskándi Géza Regia: István Szabó K. Cu: Balázs Bodolai, Zsolt Bogdán, Csilla Albert, András Demeter, Andrea Vindis, Hannah Daradics, Csaba Marosán, Tamás Kiss, Eszter Román, Áron Dimény, Ervin Szűcs, Zsuzsa Tőtszegi, Róbert Kardos M., Lóránd Váta, Szabolcs Balla, Melinda Kántor, Attila Orbán, Alpár Fogarasi, Róbert Laczkó Vass, Gedeon András, Réka Csutak, Lilla Pánczél

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus