ianuarie 2025
Cazul Țundrea
Spectacolul Cazul "Țundrea" de la Teatrul Apropo s-a pliat pe experiența celor 25 de ani de avocatură ai mei și mi-a reamintit vechiul dicton latin "Fiat iustitia, pereat mundi" care se traduce prin "Să se facă justiție, de-ar fi să piară lumea". Așa cum se spune în multe locuri pe internet, Seneca, filosoful stoic, ne povestește (De Ira / Despre mânie, Cartea I, Capitolul XVIII) că pretorul Piso a condamnat un cetățean pentru omor dar, în ziua execuției, a apărut victima, persoana presupusă a fi fost asasinată. Centurionul ce urma să pună în executare sentința nu a mai făcut acest lucru și a trimis vorbă lui Piso despre situație, pentru a anula decizia. Atunci pretorul i-a condamnat pe toți trei la moarte: pe cetățean pentru că avea deja o sentință definitivă de condamnare, pe centurion pentru că nu a executat sentința definitivă a justiției și pe presupusa victimă pentru că era responsabil de moartea a doi oameni nevinovați! În urma acestei întâmplări, Seneca a exclamat: "Fiat justitia, ruat caelum" (Să se facă justiție, de-ar fi să se prăbușească cerul).

Verdictul lui Piso nu ar putea fi niciodată un exemplu de justiție din cauza unui viciu major: el nu ar fi trebuit să poată acuza un suspect de crimă, cât timp nu avea dovezi fizice și testimoniale care să stabilească că persoana dispărută chiar a murit. Interpretarea acestui dicton nu poate fi decât o critică la adresa puterii abuzive și la o legislație rigidă care nu mai ține cont de principii, de valori, de scopul legii și, mai ales, de umanitate!

Ulterior, Ferdinand I, împărat al Sfântului Imperiu Roman (1556-1564), folosește ca deviză "Fiat justitia et pereat mundus" care devine pașaportul său moral pentru a controla națiunea.

Despre aceste povești, maxime, legende, surse istorice, orice student ce vrea să urmeze o carieră juridică află la seminariile de Drept Penal. Asta nu înseamnă că esența lor, morala lor e asimilată, dovadă fiind nenumăratele cauze în care instanțe externe constată erori judiciare. Uneori, în fața evidenței, și justiția internă își recunoaște înfrângerile. În anul 1992, Marcel Țundrea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat pentru violarea și uciderea unei fetițe de 13 ani din satul Pojogeni, de lângă Târgu Cărbunești, chiar dacă acesta a susținut mereu că este nevinovat. După 12 ani de ispășire a pedepsei, în care condamnatul a scris numeroase petiții în care își pleda nevinovăția și cerea o nouă judecată, medicii legiști demonstrat pe baza unor probe ADN că Marcel Țundrea nu este autorul faptei de care a fost acuzat.

În presa vremii, procurorul de caz trimitea cauza spre rejudecare și declara în urma eliberării condamnatului: "Am în vedere, pe de-o parte, faptul că Marcel Țundrea a stat în închisoare pe nedrept o perioadă lungă de timp, 12 ani de zile, iar pe de altă parte faptul că în derularea anchetei în legătură cu stabilirea adevăratului autor am constatat mai multe deficiențe în administrarea probatoriului de la acea vreme. Acesta este și motivul pentru care noi am decis să preluăm acest caz și să-l finalizăm, pentru că, pe lângă aceste aspecte, am mai constatat un lucru îngrijorător și anume că adevăratul autor, Avram Gheorghe, nu a fost nici măcar inclus în cercul suspecților". Timpul nu a mai avut răbdare cu Marcel Țundrea, acesta decedând înainte ca o sentință finală să îl absolve de orice infracțiune.

Realizat în cadrul proiectului Apropo de Poveste, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, spectacolul Cazul "Țundrea" realizat de tinerii Ana-Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar și Șerban Melnic și-a propus să fie nu doar un act artistic, ci mai ales unul civic care să atragă atenția asupra hibelor justiției, îndeosebi a superficialității instrumentării cauzelor și încadrarea lor prea lesne în șabloane.

Pe 22 iulie 2024 la Institutul Național al Magistraturii - condus de judecătoarea Simona Marcu - s-a organizat conferința intitulată Erorile judiciare în procesul penal. Instrumentarea cazului Țundrea. Evenimentul - dedicat auditorilor de justiție - i-a avut ca vorbitori pe procurorul Remus Budăi de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe comisarul-șef Csaba Kiss care a colaborat cu Budăi la prinderea și trimiterea în judecată a lui Gheorghe Avram, adevăratul ucigaș al minorei Mioara Gherasie, faptă pentru care Marcel Țundrea a fost închis pe nedrept timp de 12 ani.

Studenții INM au vizionat spectacolul realizat de către actorii Ana-Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar și Șerban Melnic, de la Teatrul Apropo. Printre spectatori s-au numărat procurorul Bogdan Staicu și judecătorii Grațiela Milu și Claudiu Drăgușin, membri în Consiliul Superior al Magistraturii, iar din partea INM a fost prezentă adjuncta Institutului, judecătoarea Amelia-Raluca Onișor. Oare i-a mișcat ceva? A zdruncinat ceva din aroganța lor infailibilă?

Cazul "Țundrea" este un spectacol de teatru documentar ce propune reconstituirea celui mai controversat caz judiciar al României de după Revoluție. Este un spectacol colectiv ce folosește imagini de arhivă, stenograme, documente oficiale și dialoguri pe baza mărturiilor celor implicați, reconstituind ancheta petrecută între anii 1992 și 2004.

Nota echipei: "Am construit un spectacol la fel de crud, la fel de rece ca modul în care s-a desfășurat ancheta cazului. Ce am adăugat este un dram de speranță și o morală clară, pe care autoritățile nu au tras-o în mod public, dar pe care noi, cetățenii, o putem vedea. Această poveste cumplită scoate la iveală o întreagă istorie a decadenței morale, a abuzului în serviciu și a nedreptății."


Scenografia semnată de Nairam. Marian Văsii este simplă, conturând o cameră de anchetă. Câteva obiecte vestimentare atârnă de plafon și permit trecerea actorilor dintr-un personaj în altul. Trasarea limitelor convenției se face de la începutul spectacolului, când spectatorii sunt avertizați că, atunci când ridică mâna, actorul de pe scenă devine unul din personajele implicate în anchetă. Alexandru Barbu compune un sound design care aduce și menține suspansul pe parcursul întregii reprezentații. Proiecțiile video realizate de Irinel Banu întăresc senzația de veridic.


Dintre tinerii actori care au realizat în primul rând o excelentă muncă de documentare, am remarcat interpretarea lui Șerban Melnic. De la o scenă la alta, trecerea de la personajul alunecos și bolnăvicios al lui Avram Gheorghe spre cel al procurorului superficial și abuziv se face imperceptibil, lejer, schimbările vizând gestica, tonul, mimica, atitudinea.


Finalul spectacolului m-a dus cu gândul la un alt seminar unde discutam despre celebrul dicton latin in dubio pro reo cu traducerea aproximativă: "Dubiul este în favoarea acuzatului". Într-o societate cu adevărat democratică evitarea erorii judiciare și aplicarea regulii in dubio pro reo este un element de progres și umanism. Prezumția de nevinovăție are origine socială, plecând de la încrederea omului în oameni. În fața oricărui anchetator sau judecător nu trebuie să stea un vinovat, ci un nevinovat care trebuie să beneficieze de încredere. Prezumția de nevinovăție pornește din antichitate când o regăsim pentru prima dată, într-o formă mai puțin rafinată - se spunea bunăoară că: "Mai bine să rămână nepedepsită o crimă, decât să fie necondamnat un nevinovat."


Ideea pericolului condamnării nevinovaților a străbătut scrierile marilor gânditori. Montaigne considera că a condamna un nevinovat "e o faptă mai criminală decât crima"; La Bruyère susținea că "un nevinovat condamnat este problema tuturor oamenilor onești"; Chateaubriand aprecia și el că "mai grav decât a ucide e pe un nevinovat a-l declara vinovat", iar Victor Hugo sublinia că "un drept asasinat în pădurea legilor este pentru umanitate un rău mai mare decât 100.000 de oameni căzuți pe câmpul de luptă!".

Societatea postdecembristă va purta pentru totdeauna stigmatul unei grave erori judiciare în cazul Țundrea, pentru care nimeni nu a fost și nu va fi tras la răspundere. Dezonoarea a alunecat de la falsul criminal pe toți cei care l-au declarat astfel. Pentru Marcel Țundrea, spectacolul de teatru este ca o lumină aprinsă. Pentru cei care i-au distrus viața îmi este tare teamă că nu înseamnă nimic. Dar pentru noi, ceilalți? Poate ne întărește convingerea că cea mai de preț valoare pe care o avem noi, oamenii, este viața cu derivatele ei, asumare, responsabilitate, libertate, demnitate.

Cazul "Țundrea"
Un documentar cu ADN de thriller polițist.
Dramaturg: Șerban Melnic și Cosmin Gaspar
Documentarist: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic
Regie: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic
Asistent regie: Radu Popescu
Scenografie: Nairam. Marian Văsii
Sound design: Alexandru Barbu
Proiecție video: Irinel Banu
Distribuție: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic
Afiș: Diana Butnaru.
De: Șerban Melnic, Cosmin Gaspar Regia: colectivă Cu: Ana Monica Vîlcu, Cosmin Gaspar, Șerban Melnic

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus