Personajul Lina (Mădălina Mușat) e inspirat din biografia actriței Rona Hartner. Părinții Linei (Ioana Costea și Daniel Rizea) și prietena ei, Ruxandra (Oana Jipa), refac parte din gesturile părinților și prietenei Ronei. Personajul senatorului (Sebastian Marina) îl evocă pe politicianul de extremă dreaptă și jurnalistul Corneliu Vadim Tudor. Realizatorul TV (Costi Apostol) e o copie Marius Tucă și a faimoaselor sale bretele. Excelenta regizoare tehnică a TAM, Lidia Baciu, e regizoarea de platou a emisiunii TV în care prestează alias-urile lui Tucă și Vadim (invitat cvasi-permanent). Camelia Paraschiv o interpretează pe tăcuta (până la un punct!) soție a senatorului, în timp ce Mona Codreanu e mama Ruxandrei. Aceasta e una dintre cele două mari povești din Lina.
Prietena și colega de studenție (actorie) a Linei e Anca (Anca Pitaru), cea care visează la un teatru desprins de convențiile, cel mai adesea revolute, și obiceiurile, cel mai adesea nocive, ale trecutului. Iulian Trăistaru e colegul lor. Sergiu Aliuș și Ion Fiscuteanu Jr. sunt profesorul și, respectiv, asistentul universitar de la clasa de actorie unde studiază cei patru. Ideile profesorilor se ciocnesc de cele ale Ancăi & co atunci când vine vorba de reprezentarea unor scene din Othello, după cum pornirile, mai mult sau mai puțin discrete, ale celor doi (amplu exersate de-a lungul anilor) intră în conflict cu reperele morale și reacțiile interioare ale tinerilor. Facilitată și de detaliile poveștii shakespeariene, evocarea abuzurilor din școlile de teatru demascate în anii de pe urmă curge cât se poate de firesc. Aceasta e a doua mare poveste din Lina.
Între cele două fire narative majore, contextualizându-se, completându-le și, cel mai adesea, explicând motivațiile personajelor, textul Alexandrei Felseghi desenează bună parte din contururile sociale, morale și ideologice ale anilor '90 din România. Pe baza spațiilor de joc create cu multă inspirație și atenție la detalii de Bianca și Sabina Veșteman, Felseghi evocă dramele și visele perioadei de tranziție, instabilitatea accentuată a pieței muncii, pauperitatea extinsă, tendința părinților de a-și trăi viața prin intermediul copiilor, tendința copiilor de a-și proiecta viața cât mai departe de modelul părinților. Puterea de fascinație a Vestului (pe atunci, țărm încă foarte greu de cucerit), capacitatea de manipulare a televiziunii și incriminarea (socială și, încă, juridică) a relațiilor homosexuale sunt, de asemenea, tratate deopotrivă credibil și emoționant. Deși scris și înscenat înaintea faimosului tur 1 al anulatelor alegeri prezidențiale din 2024, textul Linei conține o tulburătoare evocare a ce vasăzică reacțiile unui politician din categoria CVT & CG care își clamează pretinsa nedreaptă deposedare de mult-visatul statut de președinte de țară.
Adina Lazăr își construiește spectacolul montând cu precizie, dinamism și inteligență scene din cele două povești principale, între cele patru spații de joc (studioul TV, sufrageria părinților Linei, spațiul de repetiție de la facultatea de teatru, dormitorul Ruxandrei), între tonul comic (excepțional reprezentat de acest cuplu pur și simplu formidabil format din nou pe scenă de Sebastian Marina și Costi Apostol, cu o mențiune specială pentru cel de pe urmă în scena ștrudelului mâncat sub privirea părinților jucați de Ioana Costea și Daniel Rizea și în hohotele spectatorilor) și cel al confesiunii intime, marcat de fragilitate și conflicte interioare devastatoare (excelent înscenat de duo-ul Mădălina Mușat - Oana Jipa, cea de pe urmă evoluând memorabil și în raport cu iubita Anca Pitaru și mama Mona Codreanu). Alura cinematografică, solid susținută și de sound design-ul realizat de Adrian Piciorea, contribuie din plin la senzația de spectacol complex, major, memorabil, realizat de o echipă matură, multi-talentată și extrem doritoare & capabilă de a face teatru valoros despre & pentru aici & acum.
Printre altele, Lina surprinde, cu precizie, umor și inteligență emoțională, deopotrivă cauzele și consecințele schimbărilor care s-au întâmplat, se întâmplă și, pesemne, se vor mai întâmpla în societatea românească. Peisajul politic, cel al media, raporturile de putere din mediul universitar, relațiile inter-umane sunt, cu toatele, supuse unui accelerat proces de transformare, având, cel mai adesea, cauze dintre cele mai firești și legitime, dar conducând, în multe dintre situații, la consecințe dure, tragice chiar, pentru cei care, mai mult sau mai puțin voluntar / conștient, le înfăptuiesc. În același timp, nu toate schimbările modifică minusul în plus. Sinistrele exemple oferite de realitatea electorală a ultimelor săptămâni de 2024 așază porțiunea Vadim - Tucă - Rona Hartner din Lina în zona încă timpurie a distorsionării masive a realității cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă (la vremea evocată în spectacol, rețelele sociale erau încă la faza de pionierat).
Balansul dintre public și privat, suprapus, în bună măsură, peste cel dintre comedie și drama psihologică, e marele pariu (reușit!) al Adinei Lazăr. Cu ajutorul măiestriei actorilor și a derulării tehnice fără cusur a spectacolului, regizoarea reușește să treacă repetat publicul de la o stare euforică la una de introspecție, de la hohot la gând, de la zâmbet la lacrimă. În egală măsură, merită semnalată și aplaudată capacitatea Alexandrei Felseghi de a uni fără cusur (citește: fără a lăsa să se vadă vreo cusătură) istoriile majore și minore evocate mai sus, producând o piesă de teatru contemporan de cea mai bună calitate artistică și cea mai mare relevanță istorică. Lina încheie & urcă pe platoul cel mai înalt Trilogia Nedreptății și confirmă, odată în plus, calitatea artistică în continuă detentă a trupei & colectivului de la TAM.
(foto: Volker Vornehm)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 19 decembrie 2024 @ Sala Arta a Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe)