***
Echipați cu geci galben-albastre, reflectorizante, Vladimir / Didi (Ciprian Vultur) și Estragon / Gogo (Andrei Gîjulete) așteaptă lângă două pompe de benzină, numerotate 1 și 2 (scenografia: Tudor Prodan). Copacul e, în fapt, stâlpul cu trepte ce se înalță între cele două pompe, ce susține, printre altele, un panou electronic de afișaj pe care prețurile la benzină și motorină tot cresc de-a lungul spectacolului (design video: Andrei Cozlac, proiecții video: Tudor Dreve). Pe stâlp, vor urca, pe rând, Didi și Gogo, și vor pune de-a curmezișul o mătură cu capăt roșu. Privit din sală, tabloul aduce cu cel al răstignirii.
Didi desprinde furtunul pompei 1 și apropie de capătul său bricheta. Explozia nu are loc pentru că din furtun nu curge nici un lichid. Doar nisip. Nisip e de găsit și în canistră, nisip e de găsit și pe jos, în locul unde cândva a fost, poate, iarbă.
Lângă pompe, un automat de reciclare. Acolo va introduce Lucky (Romul Moruțan) parte din sticlele pe care le cară în saci negri de plastic. De acolo îi va aduce Lucky lui Pozzo (Roxana Fânață) bonurile. RetuRO rezistă oricărui cataclism!
Primele dialoguri dintre Didi și Gogo sunt însoțite de un straniu ecou. Ca și cum cineva, din culise, ar vorbi peste cei doi actori. Treptat, urechea distinge. Replicile lui Ciprian Vultur și Andrei Gîjulete sunt, de fapt, înregistrate live și redate cvasi-imediat prin sistemul audio imaginat de Vlad Giurge. Ca și cum sufleorul repetă vorbele actorilor. Un anti-sufleor, care vasăzică. Ca și cum oamenii sunt de capul lor (vai de capul lor) și înaltul poate cel mult să le reia vorbele. Nici vorbă de inspirațiune din înalt, de testamente șoptite din vaste altitudini.
Actul 1, cel în care Vladimir și Estragon au alura tâlharilor de pe crucile vecine și în care Pozzo ar putea fi, de pildă, Dumnezeul (sau tabăra adversă) unui Lucky în care ar fi de ghicit omul mereu supus poruncilor unei divinități dominatoare, se încheie cu venirea băiatului. La Ovidiu Caița & Așteptându-l pe Godot de la Teatrul de Nord (premieră: noiembrie 2024), copilul vine pe ecranele cu prețuri la combustibili fosili, sub forma lui Elon și a Gen AI-ului vorbitor cu accent.
Actul 2, cel în care Vladimir ar putea fi Dumnezeu (așteptându-l pe Godot, ha!), Estragon aduce cu un fel de Fiu 2.0 / 3.0 / n.0 și în care Pozzo (orb) și Lucky (surd) trag unul de altul / se trag unul pe unul altul, se încheie cu venirea băiatului. La Caița & Satu Mare, copilul vine pe ecranele pe ecranele cu prețuri la combustibili fosili, sub forma lui Donald, Vladimir, Recep, Xi, Kim (premiera s-a întâmplat înainte de turul 1 de la noi) și a Gen AI-ului vorbitor cu accent.
Lucian Moga (lightning design) aprinde uneori luminile de sală. Sunt momentele când excelenții Vultur & Gîjulete ni se adresează direct. Cine a zis că Beckett (tradus de the one and only Gellu Naum) nu e postdramatic? E clipa când Fănață și Moruțan părăsesc scena, coboară pe treptele din dreapta și pășesc cu atenție prin staluri către foaier, stârnind emoție, poate chiar lacrimi. Cine a zis că Beckett (augmentat cu muzici, reflectoare și actorie potrivite) nu e liric? O lume fără benzine și motorine, o lume cu plastice reciclate și, totuși, o lume moartă. Cine a zis că Green Deal-ul nu ne salvează?
Una dintre marile teme beckett-iene, cea a oamenilor deposedați de aproape orice formă de memorie, se întâlnește, la Caița, cu realitatea aproape a ireală a liderilor politici & hi-tech la zi. Cine ar putea spune, mai bine, mai potrivit, mai dement ca ei, că Godot nu vine nici azi, dar că noi am face bine să îl așteptăm și mâine în același loc?
(Timpul & Spațiul reprezentației: 16 ianuarie 2025 @ Sala Mare a Teatrului de Nord Satu Mare)