Principalul motiv pentru care am ales să văd Subteran a fost faptul că este filmat în București, orașul din care am plecat acum 15 ani și în care revin periodic pentru scurte perioade de timp, pe care îl iubesc tocmai datorită contrastelor sale. Și mă bucur că am ales să-l văd, pentru că mi s-a părut un thriller contemporan bine construit, care îmbină scene de acțiune intense cu o explorare emoțională a personajelor și oferă, în opinia mea, o poveste care demonstrează că România are potențialul de a crea producții accesibile și relevante pentru un public global.
În ceea ce privește povestea, ne-a atras imediat faptul că aceasta urmărește o mamă specialistă în IT. Iar soțul meu, care lucrează în acest domeniu, a fost curios să vadă cum va fi prezentat un astfel de personaj într-un context dramatic. Curiozitatea ne-a fost satisfăcută prin personajul principal, Cami (Ana Ularu), care se află în centrul poveștii, o mama singură a cărei viață ei este complet dată peste cap de un eveniment care îi pune copilul în pericol. Ana Ularu, o actriță foarte expresivă, reușește să redea atât fragilitatea, cât și determinarea personajului, iar modul în care își asumă lupta pentru protecția fiului său și transformarea prin care trece sunt redate cu intensitate, dar și realism.
Cami ajunge să colaboreze cu Roman, cunoscut și sub numele de Oase (Cezar Grumăzescu), un agent sub acoperire misterios, cu identități multiple. Roman este un personaj imprevizibil, care adaugă o încordare constantă interacțiunilor dintre el și Cami. Relația lor, bazată pe neîncredere, dar și pe necesitatea de a coopera pentru supraviețuire, este un element care menține tensiune și dinamism poveștii.
Pe Tănase (Florin Piersic Jr.) l-am simțit ca fiind mai mult decât un simplu "răufăcător". Este genul de personaj care iese în evidență prin complexitate și prin modul în care se diferențiază de antagoniștii tipici. Deși brutal și lipsit de scrupule, în anumite momente, surprinzător, își controlează impulsurile și acționează cu un calm calculat. Această reținere nu doar că amplifică senzația de pericol, dar îl face și mai fascinant, ca și cum ar avea mereu un pas înaintea celor din jur. Iar Florin Piersic Jr. reușește să transmită această dualitate printr-o interpretare nuanțată, prin gesturi, prin anumite pauze în vorbire.
Ce mi s-a părut și mai interesant a fost relația sa complicată cu fiicele sale gemene, Tili și Crisi (interpretate de Irina Artenii). Prin această legătură, personajul lui Tănase arată laturi neașteptate, oferind o perspectivă mai umană asupra unui lider interlop.
În ce le privește pe gemene, Tili este rece, brutală și capabilă să acționeze cu sânge rece, contrastând puternic cu Crisi, care este mai blândă și intenționat ținută de Tănase departe de lumea interlopă. Totuși, Crisi mi s-a părut un personaj mai puțin reușit, cu motivații care nu sunt suficient de clar conturate. Unele dintre acțiunile ei par forțate, ca și cum rolul ar fi fost creat doar pentru a evidenția o latură mai sensibilă a lui Tănase. Această lipsă de profunzime m-a făcut să simt că personajul ei nu reușește să mă convingă pe deplin și că momentele în care este implicată nu au avut impactul emoțional pe care l-aș fi așteptat.
Personajul meu preferat a fost Dracu, mâna dreaptă a lui Tănase, interpretat de Cosmin Teodor Pană. Un personaj realist și asumat, cu o prezență care iese în evidență prin dinamica pe care o are cu Tănase și Tili, relații care îl pun mereu în situații tensionate și imprevizibile. Relația dintre Dracu și Tili pare chiar o poveste în poveste, un fir narativ separat, care m-a captivat de la început, prin intensitatea momentelor dintre ei și printr-un aer intim, aproape fragil, care contrastează nu doar cu brutalitatea lumii în care trăiesc, dar și cu propria lor duritate.
Relațiile bine construite dintre personaje m-au făcut să trec mai ușor peste faptul că Subteran nu aduce inovații majore și urmează liniile clasice ale genului - conflicte între infractori și autorități, jocuri de putere și trădări în lumea interlopă. Mai mult decât pe răsturnări de situație, povestea reușește să se concentreze pe relațiile dintre personaje și pe modul în care alegerile lor sunt dictate de contextul în care trăiesc. Această abordare mi s-a părut inteligentă și echilibrată, evitând ca povestea să pară exagerată sau forțată.
Din punct de vedere vizual și narativ, serialul are un ritm alert, iar scenele de acțiune sunt bine coordonate, menținând o doză de surescitare pe tot parcursul episoadelor. Totuși, am remarcat și momente mai puțin reușite, precum portretizarea mafioților implicați în tranzacții cu criptomonede, care nu își dau seama că sunt furați. Aceste detalii, deși uneori comice, contrastează cu tonul general al poveștii și reduc din impactul dramatic al anumitor momente.
Până la urmă, pentru mine, Subteran a fost mai mult decât o poveste despre mafioți și polițiști sub acoperire, a fost o incursiune în dinamica relațiilor umane și în modul în care deciziile personajelor influențează firul narativ. Fiecare relație a avut un rol important, iar personajele bine construite, cu slăbiciuni și contradicții, au reușit să-mi mențină interesul de la un episod la altul.
Cum ziceam însă, nu sunt un connaisseur al serialelor românești de gen. Nu am văzut nici Umbre, nici Clanul sau Vlad, de fapt Subteran este prima mea incursiune în acest tip de producție românească. Din acest motiv, am privit serialul cu un ochi mai degrabă curios decât critic, fără a face comparații. Iar ceea ce am descoperit m-a surprins plăcut. Și m-a făcut interesată să descopăr și alte seriale românești.