Fețele indignării - Petru sau zece fără un sfert

Concursuri de dramaturgie, ateliere de creație, proiecte, lecturi, montări, promovări scenice pun în evidență efervescența dorinței de afirmare a tinerilor artiști, mereu în căutare de oportunități de exercitare a ambiției de a face teatru. Într-un proiect Focus Drama cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național s-au prins tinerii Ioana Dajbog (scenaristă) și Tudor Dreve (regizor). Rezultatul colaborării dintre ei și echipa de actori este spectacolul Petru sau zece fără un sfert, montat în sala studio și susținut de Trupa "Mihai Raicu" a Teatrului de Nord. Textul scris de Ioana Dajbog a câștigat concursul de dramaturgie Focus Drama cu tema Spațiul dintre noi (cele trei texte finaliste urmează să apară în curând pe LiterNet) și se bazează pe fapte reale: un accident dintr-un parc de joacă pentru copii. Decorul placat pe jos cu pătrățele desenate de copii, realizat de Cosmin Stancu, personajele cu măști drăguțele de copii, concepute de Răzvan Chendrean, mișcarea scenică (Roxana Fânață) pe muzica lui Vlad Giurge conduc inevitabil spre acest gen de spectacol. Un microunivers al copilăriei. Până când din public se ridică Anette Marka și, ca din senin, (seninul vârstei adolescentine) începe să-și țipe revolta împotriva unui stat nemernic ("de căcat" în spectacol) care nu face nimic pentru a-l ajuta pe fratele mai mic, Petru, în urma accidentului suferit. Ea devine vârful de atac al indignării care se preschimbă în protest. Imprecațiile repetate ale adolescentei ies din sfera teribilismelor vârstei, biciuind atmosfera relaxantă, agrementată cu jocuri și cântece ale copilăriei. Cele două extreme nu se prea leagă, din păcate.


În plan strict obiectiv, subiectul e neverosimil. Falanga lipsă a unui deget în urma accidentului îl afectează profund pe cel în cauză, poate perturba viața familiei lui, este o tragedie în sine, dar nu explică delirul verbal sau depresia în care cade adolescenta, doar dacă degetul scurtat devine un simbol al unor nenorociri curente, regretabile, dar asta nu se prea simte. Și nici într-un caz nu dai vina pe întregul sistem sanitar deficitar, oricât ar fi el de rudimentar. Dacă acceptăm metafora, revolta fetei se apropie de verosimil.


Actorii au prestații în afară de orice suspiciune negativă. Evoluții corecte, efecte scontate. Anette Marka depune un efort considerabil pentru a da sens revoltei personajului interpretat. Apar fisurile din viața familială. Spiritul rebel al fetei evidențiază raporturile problematice dintre membri. Tatăl (Cătălin Mareș) caută să aplaneze neînțelegerile, ajută cât poate, stângaci. Mama (Alina Negrău) se arată tulburată de cele întâmplate. Anca Dogaru întruchipează două profiluri caracteristice sistemului de valori cu care se războiește adolescenta: asistenta medicală și profesoara. Amândouă tipicare. Exchibiții halucinante face Bianco Erdei în rolul unui psihiatru ciudat. Cristian But desenează figura unui avocat mucalit, rigid și scrupulos. Total surprinzător, Petru, cel despre care se face vorbire tot timpul, nu este prezent pe scenă. Se aude doar vocea lui, adică a lui Darius Bura.


Deosebit de simpatici sunt actorii cu măști (capete supradimensionate ce exprimă inocența), dansând și cântând pe ritmurile unor cânticele decupate din folclorul copilăriei. Sunt momentele cele mai plăcute. Fețele indignării sunt contrabalansate de acest joc al păpușilor însuflețite ce cântă cu glasuri cristaline de copii. Corul e alcătuit, după cerință, din: Alina Negrău, Cătălin Mareș, Anca Dogaru, Bianco Erdei, Cristian But. Rezoluțiile regiei sunt remarcabile. Ele acoperă incongruențele din text. Petru sau zece fără un sfert e un îndemn la responsabilizare civică și empatizare cu semenii comunității aflați la ananghie.