Lupta dintre conservatori și progresiști avant la lettre - Dara

Am dat peste spectacolul Dara pe National Theater întâmplător. Căutam, de fapt, alte spectacole în care a jucat Indira Varma, o actriță care mă fascinează prin prezența scenică, mimica și finețea cu care știe să dea viață personajelor pe care le joacă. Din păcate, nu am găsit acele spectacole, dar printr-un calcul care-mi scapă, algoritmul mi-a propus Dara, o piesă scrisă de un autor pakistanez de care, recunosc, nu auzisem până acum. Dar, fiind una dintre persoanele acelea care cred că curiozitatea nu este un păcat ci o virtute când vine vorba de civilizație și cultură, am decis să văd spectacolul (regizat de Nadia Fall) și, ulterior să aflu mai multe și despre cel care a scris piesa.

Shahid Mahmood Nadeem, pentru că despre el este vorba, s-a născut în decembrie 1947 în Sopore, Kashmir. Este jurnalist, dramaturg, scenarist, regizor de teatru și televiziune și activist pentru drepturile omului. Familia sa s-a mutat în Lahore, Pakistan, în urma tensiunilor politice din regiune. În anii 1970, Nadeem a fost un activist politic proeminent, fiind încarcerat de trei ori pentru activismul său. În 1980, a fost forțat să plece în exil, lucrând timp de opt ani pentru Amnesty International în Londra și ulterior în Hong Kong și Los Angeles. Împreună cu soția sa, Madeeha Gauhar, a fondat Ajoka Theatre, o trupă de teatru cunoscută pentru abordarea problemelor sociale și politice din Pakistan. De remarcat că una dintre piesele sale, intitulată Burqavaganza, a fost interzisă în Pakistan la scurt timp după premiera sa, pe motiv că ar fi fost ofensatoare față de valorile religioase. Respectiva piesă este o comedie politică, plină de momente absurde și ironice, dar care atinge subiecte profunde precum relațiile de gen, libertatea de expresie și religia. Personajele sunt prezentate purtând burqa pe tot parcursul textului, ceea ce subliniază atât uniformitatea impusă de normele sociale, cât și invizibilitatea individului în fața colectivului.

Dara, pe de altă parte, este o dramă istorică, având la bază evenimente istorice reale. Acestea permit regizorului să aducă în dezbaterea publicului teme ca toleranța, existența unui singur Dumnezeu, conflictele iscate de modul diferit în care sunt înțelese textele sfinte de către cei care le citesc și aplică în viață și comunitate. Forța piesei, cred eu, vine din faptul că spectatorul este pus în fața unor evenimente de acum câteva sute de ani care au impact și relevanță și în ziua de astăzi. Toți știm de Taj Mahal, dar mai puțini despre luptele de putere duse la umbra lui. Conflictul central al piesei Dara își are rădăcinile în lupta pentru succesiunea tronului Imperiului Mogul, care a început să se contureze în anii 1650, după ce împăratul Shah Jahan, cunoscut pentru construcția Taj Mahal-ului, a început să dea semne de slăbiciune fizică. Cei patru fii ai săi au intrat într-o competiție acerbă pentru putere, însă rivalitatea cea mai intensă s-a manifestat între Dara Shikoh, moștenitorul favorit și cel mai în vârstă fiu, și fratele său mai mic, Aurangzeb. Dara era văzut ca o figură intelectuală și tolerantă, cunoscut pentru interesul său față de dialogul interreligios și pentru traducerea unor texte hinduse în persană. El a realizat una dintre cele mai importante lucrări de traducere interreligioasă ale epocii sale: "Sirr-e-Akbar" ("Marea Taină"). Aceasta este o traducere în limba persană a principalelor Upanishade hinduse, texte sacre și filozofice care stau la baza hinduismului.


Dara a fost motivat de convingerea că între hinduism și islam există o unitate fundamentală, iar prin traducerea acestor texte și-a propus să demonstreze că Upanishadele sunt în armonie cu învățăturile Coranului. El considera aceste scrieri hinduse drept "Kitab al-Maknun" ("Cartea ascunsă"), menționată în Coran, și credea că ele dezvăluie adevărurile divine universale. Traducerea sa a fost un gest revoluționar, deoarece a deschis accesul musulmanilor și persanofonilor la textele hinduse, promovând astfel o înțelegere reciprocă între comunități. De asemenea, lucrarea a influențat savanți și filosofi europeni, precum Arthur Schopenhauer, care au descoperit Upanishadele prin intermediul versiunii persane.

Acest spirit deschis a atras critici din partea curentelor conservatoare, care îl considerau o amenințare la adresa valorilor islamice tradiționale. Adversarul său cel mai important a fost fratele său, Aurangzeb. El a folosit aceste temeri religioase și a exploatat nemulțumirile nobilimii față de favoritismul afișat de Shah Jahan față de Dara pentru a-și învinge fratele și a-l îndepărta de la putere. Lupta pentru tron a degenerat într-un război civil, un moment de cotitură pentru imperiu. Ceea ce a fost inițial o dispută familială s-a transformat într-o confruntare ideologică profundă, între viziunea progresistă, dar idealistă, a lui Dara, și pragmatismul autoritar și rigid al lui Aurangzeb.

Piesa dramaturgului pakistanez aduce în fața privitorului conflictul dintre cei doi frați care reprezintă două moduri de gândire diametral opuse. Actualitatea argumentațiilor celor doi este cu atât mai uluitoare cu cât înțelegi că Dara chiar așa gândea acum câteva sute de ani. Într-unul dintre poemele sale, intitulat The essence of Truth, acesta scria:


Piesa, cu accente de tragedie greacă, mai surprinde și modul în care diferențele religioase pot duce la conflicte ireconciliabile în cadrul aceleiași familii. Frații și surorile devin dușmani de moarte, miza fiind nu doar religia, ci și lupta pentru putere și posibilitatea de a modela viitorul unui imperiu conform propriilor credințe și dorințe ale învingătorului. Legăturile dintre copii își au rădăcinile în modul în care tatăl și-a construit relațiile personale cu fiecare dintre ei. Dara este favoritul tatălui, ceea ce duce la resentimente și ură din partea lui Aurangzeb și a surorii lor, Roshanara Begum. Aceasta este un personaj determinant în procesul de radicalizare al lui Aurangzeb încurajându-l să urmeze o cale mai autoritară și religios conservatoare, în contrast cu cealaltă soră, Jahanara, un simbol al înțelegerii și echilibrului în familie.

Ironic este faptul că politicile stricte ale lui Aurangzeb, în special cele care afectau relațiile cu hindușii, au avut un impact negativ asupra economiei și culturii Imperiului Mogul. Multe dintre inovațiile culturale și arhitecturale care înfloriseră sub conducerea altor împărați, precum Shah Jahan și Akbar, au stagnat sau chiar au regresat în perioada domniei sale. Aurangzeb a fost mai puțin preocupat de promovarea artei și arhitecturii, iar politica sa economică de impunere a unor taxe suplimentare asupra populației non-musulmane a avut un impact negativ asupra comerțului și prosperității. După moartea sa în 1707, imperiul a intrat într-o perioadă de declin, care avea să ducă la fragmentarea sa și, în final, la sfârșitul dominației mogule în India.

În piesă / spectacol sunt intercalate momente muzicale scurte care reflectă credința în unitatea divină, iubirea universală și toleranța interreligioasă, temele centrale ale piesei. Personajele din spectacol cântă, în principal, poezii și cântece sufite, inspirate de scrierile lui Dara Shikoh și de marii poeți mistici ai lumii islamice, cum ar fi Bulleh Shah sau Khusrau. Mi-a plăcut mult de tot și modul în care a fost gândit jocul de lumini în cadrul spectacolului, acesta jucând un rol crucial în evidențierea momentelor decisive și în intensificarea atmosferei dramatice. Iluminatul diferit este utilizat pentru a sublinia conflictele interioare ale personajelor și pentru a marca schimbările de putere și tensiune dintre frați. Lumina devine un simbol al clarității, al iluminării spirituale, dar și al întunecării, al deciziilor grele și al dramelor ascunse.

De exemplu, atunci când Dara își expune viziunea despre unirea religioasă și spirituală, lumina devine mai caldă și mai blândă, simbolizând idealismul și deschiderea sa față de dialogul interreligios. În schimb, în momentele în care Aurangzeb ia decizii autoritare, lumina se diminuează, creând o atmosferă tensionată, care reflectă rigiditatea și iminența conflictului. Aceste schimbări subtile de lumină ajută la crearea unui contrast vizual între cele două viziuni opuse, întărind mesajul piesei despre lupta pentru putere și diferențele de viziune dintre cei doi. În momentele de mare intensitate, precum confruntările directe sau momentele în care deciziile luate fac ca familia să se destrame, lumina fluctuează rapid, oferind spectatorilor senzația că urmează o schimbare inevitabilă, iar echilibrul între idealuri și realitate este pe cale să se prăbușească. Acest joc de lumini devine astfel un element esențial în conturarea dinamicii textului și în amplificarea impactului emoțional al fiecărui moment decisiv.

La toate aceste elemente se adaugă jocul inteligent și echilibrat al actorilor care reușesc să creeze adevărate tablouri ale unei epoci de mult apuse. Vocea profundă a actorului care îl interpretează pe Dara pare a purta înțelepciunea originalului, fluctuațiile din tonul și dispoziția lui Aurangzeb ne ajută să vedem un personaj plin de contraste și care ascunde, de fapt, o slăbiciune a credinței, dar și o foame de putere greu disimulată.

Dara este o piesă și un spectacol care explorează nu doar lupta pentru putere, ci și ciocnirea dintre ideologii și viziuni culturale într-o perioadă de transformări. Conflictul dintre cei doi frați reflectă dilemele profunde ale unei societăți aflate la intersecția tradiției și modernității, precum și tensiunile dintre diversele comunități religioase din India. Acest context istoric complex conferă piesei o relevanță universală, ridicând întrebări despre toleranță, identitate și responsabilitate politică, teme ce rămân actuale în prezent.