Directorul Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, regizorul Radu Nichifor, a optat și el pentru introducerea în repertoriul teatrului a piesei Fluturii sunt liberi în stagiunea 2024-2025, în viziunea regizorală a lui Silviu Debu, sprijinindu-se pe textul tradus și adaptat de Eliza Șimșensohn. Fiind scrisă în plină perioadă flower power, a cărei ideologie viza atotputernicia dragostei, lipsa unor tipare, dorința de a trăi după legi proprii, nu după cele impuse, toleranța, pacea și iubirea fiind cuvintele de bază, aceste aspecte se regăsesc și în subiectul piesei, în simpla și emoționanta poveste de dragoste dintre Don și Jill. Tânărul Don Baker, născut orb, după o scurtă poveste de iubire, eșuată, se hotărăște să ducă o viață normală, în care să se poată descurca singur, în ciuda dizabilității, fără permanenta, exagerata, grijă maternă. Întâlnirea cu Jill Tanner, vecina de palier de bloc, îi răvășește echilibrul și într-o oarecare măsură și pe cel al mamei lui. Spațiul scenic, creat sugestiv de scenografa Clara Ștefana, imaginează camera închiriată a lui Don. Încăperea, situată în zona kitsch-ului, cu mobilele, draperiile, etc ce au o paletă variată de culori, predominând roz și lila, exprimă o lipsă de gust, la care tânărul oricum nu are acces. Regizorul Silviu Debu a conceput un spectacol clasic, cu tot ce implică acest aspect. Adrian Ștefan nu mai are vârsta lui Don Baker, reușind totuși un personaj credibil, în dificila partitură a orbului, pe care îl interpretează cu expresivitate, compunând atent privirea celui care nu vede. Fără a apăsa pedala dramaticului, actorul reliefează linia autoironică a personajului, cu măsura potrivită.
Jill Tanner, tânăra simpatică, dar superficială, ignorantă, a fost căsătorită pentru 6 zile, la vârsta de 16 ani. Dezordonată, păstrează totuși o "cutie cu secrete", în care își ține testamentul deja scris. Nu știe prea bine ce să facă în viață, inconsecventă, incapabilă de a se atașa de cineva, imatură, "handicapată emoțional", după cum o acuză Don. O partitură complexă în care regizorul a distribuit-o pe Corina Borș, exploatându-i din plin calitățile fizice.
D-na Baker, mama lui Don, scriitoare de succes a unor cărți pentru copii, ce au ca erou un copil orb, cărți inspirate și totodată scrise pentru fiul ei, nu vrea să-i accepte fiului independența deși acesta a crescut. Monica Ivașcu dă chip acestui personaj, cu maturitatea și detașarea necesare, cu umor și o tușă fină de caustic. Actrița interpretează în spectacole din repertoriul curent mai multe mame, reușind să le creeze diferențiat, sugestiv. În rolul episodic al lui Ralph, regizorul excentric, Nicolas Cațianis aduce o notă de umor, care, paradoxal, accentuează dramaticul scenei, prin reacțiile pe care le declanșează în Don.
Chiar dacă în reprezentația pe care am văzut-o dialogul spumos al textului avea unele inegalități în interpretare, unele căderi de ritm, spectacolul este pe placul publicului larg, dornic să vadă pe scenă o poveste frumoasă, la care să se amuze, să se emoționeze, o poveste cu final fericit, mult aplaudat!
