***
Andrei Doboș, Roberto Gae, Robert Anton. E important să începem cu numele lor. Ei sunt responsabili pentru ce vasăzică sunet la Șapte minute după miezul nopții. Acel sunet care e livrat fiecărui spectator pe bază de căști ample, a căror himalayană fidelitate transferă povestea de pe scenă în stricta intimitate a fiecărui privitor. Ca și când cineva ți-ar rosti la ureche povestea. Ca și cum ți-ai șopti ție însuți povestea.
Scena și parte din elementele de decor (de pildă, marele pat) sunt capitonate în burete gri. Deși la Solaris a fost realizată de Oana Micu și la Șapte minute... de Clara Pop, scenografia celor două spectacole e oarecum asemănătoare. Până la urmă, e vorba de același regizor și de aceeași scenă.
Și la nivelul universului sonor, premiera de la Excelsior amintește de un alt spectacol la căști al lui Bobi Pricop: Blasted de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe (sound design: Eduard Gabia). De altfel, Gabia semnează muzica originală la Blasted și co-semnează, alături de Călin Țopa, la Șapte minute... Asta, așa, ca să numim o mică parte dintre meseriașii cvasi-necunoscuți ai teatrului românesc.
Să nu reducem decorurile la elementele învelite în burete, aidoma marilor studiouri de înregistrări ale lumii. Se cuvine să menționăm și aplaudăm acele elemente care cad din înalt, care izbucnesc din laterale, care, alături de eclerajul gândit Cristian Șimon, transformă convenția de basm în realitate scenică. Din decoruri se întrupează Monstrul!
Pentru scenele de non-basm, turnanta scenei mari de la Excelsior face minuni. Iar proiecțiile video (Constantin Șimon) sunt elementul tehnic care face legătura între ce este acum și ce este mereu. Culmea, pe bază de ceas, de minute care se scurg (nu întotdeauna înainte), de timp care se oprește. La 00:07, a nu confunda cu versiunea lipsită de unul dintre zerouri.
***
Conor, personajul lui Dan Pughineanu (la paritate cu Alex Popa), are 13 ani și asta ridică, uneori, probleme de coerență. Textul nu e chiar unitar când vine vorba de nivelul de maturitate al proaspătului adolescent. În relația cu Monstrul, Conor al lui Dan Pughineanu pare a avea o vârstă semnificativ mai mare decât în relația cu alte personaje.
Conor e hărțuit de colegul de școală Harry (Matei Arvunescu - se reface cuplul de bullying din Punk Rock-ul de pe aceeași scenă) pe tema bolii mamei lui și cumva subiectul / pretextul acestui conflict ar putea fi privit de unii spectatori, inclusiv adolescenți, ca fiind greu credibil. Chiar așa de brutal să arate lucrurile în cazul unor tineri pe cale să absolve gimnaziul?
În general, senzația e că textul din Șapte minute după miezul nopții mizează o idee prea mult pe latura melodramatică, spectacolul căpătând, mai ales în partea sa finală, alura unui bun film de Hollywood, cu morală, lacrimi și devenirea / maturizarea eroului principal.
Din fericire, meșteșugul actorilor reușește, în bună măsură, să contrabalanseze tușele prea mainstream ale unora dintre replici. În rolul mamei, Camelia Pintilie, la paritate cu Oana Predescu, își controlează mișcările și tonul vocii astfel încât să nu cadă nici o secundă în patetisme inutile. În cel al bunicii, Mihaela Trofimov propune consistente și binevenite porții de auto(-ironie). În ipostaza tatălui, Doru Bem, alternativ cu Bogdan Nechifor, mizează pe blândețe retorică și gestuală. Profesoara jucată de Annemary Ziegler și colega interpretată de Ioana Niculae întregesc tabloul personajelor care gravitează, cu delicatețe, în jurul eroului central.
Punctul de forță al spectacolului este însă relația Conor - Monstru. Adică, Pughineanu - Marius Turdeanu. Aflat la al doilea său rol în calitate membru al trupei de la Excelsior, după Oleanna (premieră: octombrie 2024), fostul (?) star masculin al naționalului sibian e pe alocuri hipnotizant în rolul straniei creaturi, istorisitoare de stranii povești. Pe cât de convenționale sunt porțiunile de text descrise de mai sus, pe atât de ofertante, incitante, interesante sunt cele trei basme / pilde pe care le spune omul (?) lui Turdeanu. Cu ajutorul scenografiei Clarei Pop (care include câteva foarte expresive machete realizate de Ileana Acio, Alexandra Chinzăruc, Dragoș Grigore, Maria Iuliana Frailich, Matei Fulga, Maria Teodora Marin) și universului de sunete și lumini evocat la început, Turdeanu face o risipă excelent gândită de mijloace actoricești, cucerind pe bază de replică, privire, grimasă și mișcare.
În prezența Monstrului (materializare a propriilor demoni născuți de una dintre cele mai dure ipostaze cu care se poate confrunta cineva), Conor al lui Pughineanu e un copil (râde, se lasă vrăjit, dă replici impertinente, se sperie) supus unui accelerat proces de maturizare (află, în formulă condensată, câteva adevăruri subtile ale vieții). Pornit cu accelerația la fund pe drumul cunoașterii de sine și de ceilalți, puștiul pe cale de a deveni bărbat începe să-și pună întrebările capabile să-l conducă la adevăr.
Super-eroul 007 devine, la Patrick Ness & Mihaela Michailov, omul obișnuit a cărui viață se împotmolește la ora 00:07. Peste această vamă se trece pe bază de curaj, forță interioară, familie, prieteni și adevăr. Printre prieteni e de găsit, uneori, și câte un personaj de poveste.
(foto: Volker Vornehm)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 26 ianuarie 2025 @ Sala Mare a Teatrului Excelsior din București)