Între timp, textul dramaturgului libanezo-canadian Wajdi Mouawad, scris în 2003, a devenit un mic clasic în spațiul românesc, fiind montat în mai multe teatre țară (de pildă, la Teatrul de Stat Constanța, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, în 2024, după ce premiera pe țară se întâmplase în 2014, la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, în regia lui Radu Nica). În 2023, Editura Fundației Camil Petrescu l-a publicat în volum, alături de Litoral (1999), Păduri (2006) și Ceruri (2009), cele 4 texte, traduse de Sorin Ghergut, formând tetralogia Sângele făgăduințelor / Le sang des promesses.
Acesta fiind contextul, nu e deloc surprinzător că primă montare națională cu Litoral s-a întâmplat tot într-o ambianță studențească. Pe scena Platoului de regie / Sălii Ion Sava de la etajul 3 al sediului UNATC din Matei Voievod, într-o seară geroasă de februarie 2025, Litoral a marcat debutul la public al Carlei Oncescu, studentă în anul 3 (din 4) la regie teatru (licență) UNATC, autoare și a traducerii ce stă la baza montării. Ca și în cazul Incendiilor Irinei Banea, o multitudine de personaje sunt interpretate de 5 actori-studenți (Alex 'Funky' Mârnea, Alexia Matei, Uretyan Reinhardt, Daria Miu, Andrei Turcu), cu toții colegi de an 3 cu regizoarea, cărora li se alătură Marcel Veselu (absolvent 2024). În ipostaza de guest-stars: Cristian Popa, în rolul central al tatălui, și vocea înregistrată a lui Adrian Titieni.
Pentru exactitate, Alex Mârnea nu cumulează mai multe personaje, ci îl interpretează exclusiv pe Wilfrid fiul a cărui noapte de amor întâmplată într-o țară nenumită, undeva departe de Libanul natal, e întreruptă în chiar punctul ei culminant de vestea decesului tatălui. Și a cărui viață, trăită departe de țara în care s-au cunoscut și iubit părinții săi, se transformă, pe repede înainte, într-un basm de tip Harap-Alb, în care eroul central are ca sarcină / țintă supremă înmormântarea tatălui pe meleagurile natale.
Alex Mârnea e simpatic și atașant în rolul lui Wilfrid, deși datele inițiale ale interpretării sale (firescul monologului rostit cu fața la sală, spre un judecător nevăzut chemat să aprobe transportarea peste hotare a trupului tatălui) nu sunt tocmai continuate de o necesară diversificare a mijloacelor de exprimare artistică, mai ales în scenele de relaționare unu la unu cu alte personaje. În general, Carla Oncescu surprinde plăcut în scenele de grup (remarcabile episoadele cu familia extinsă a lui Wilfrid), pe care le controlează cu maturitate și siguranță de sine. Colaborarea cu Filip Stoica (masterand la lightning design după ce a absolvit studiile de licență la coregrafie), omul responsabil cu coregrafia și luminile, funcționează remarcabil, mai ales la nivelul mișcării scenice.
Dinamismul cvasi-cinematografic al scriiturii lui Mouawad parțial ajută și parțial încurcă. E foarte benefic ca, în epoca filmulețelor scurtissime privite pe telefoane minuscule în serii nesfârșite, teatrul să propună succesiuni alerte de scene. Nu e la fel de benefic când suita de personaje și situații trebuie înscenate și interpretate credibil de un grup de tineri studenți și realizatori neexperimentați. Există momente în Litoralul de la UNATC când elementele de decor (scenografie e semnată de Ruxandra Preda, masterandă la secția de profil) sunt parcă prea multe și complicat de manevrat (deși, per total, viziunea scenografică, sincronizată cu eclerajul lui Filip Stoica și universul sonor realizat de Robert Găgeată & Damian Ouatu, sugerează inspirat decorul spre care invită imaginația textul poetic a lui Mouawad). Există scene (de pildă cea cu baronul / interlopul local interpretat de Marcel Veselu) în care întâlnirea între personaje și actori e superficială.
Apropo de textul poetic, cu accente supranaturale (Andrei Turcu interpretează super-eroul din imaginarul copilăros-adolescentin al lui Wilfrid), e nevoie de remarcabilul meșteșug de rostire și gestică al lui Cristian Popa pentru a stăpâni potențialele tușe didactic-kitschoase ale piesei, care apasă, cu precădere în partea sa finală, pedala poveștii forțat rotunde, pline de învățăminte cu irizații roz. Lucrul e paradoxal, în condițiile în care există alte episoade de o duritate extremă, în care confesiunile eroilor aduc la lumină atrocități cumplite și pe care tinerii interpreți le rezolvă fără reproș. Pe rând, Alexia Matei, Daria Miu, Marcel Veselu și Uretyan Reinhardt produc emoție și gând vorbind de grozăvii în care încearcă să strecoare irizații de speranță.
Speculând polisemia cuvântului tată și expresivitatea corporală a lui Cristian Popa (de calitățile sale recitative a fost vorba mai sus), Carla Oncescu conferă înscenării un iz christic, producând, aproape de final, o pietà vivantă. E o îndrăzneală credibilă, în acord cu întreaga montare a Litoralului. Un demers curajos, un spectacol nu lipsit de imperfecțiuni (inerente), dar coerent și complex (să nu uităm, vorbim de o echipă artistică formată, pe jumătate, din studenți anul 3!), pe un text ofertant, dar și complicat, oferind deopotrivă oportunități și capcane. În acord cu sediul integral renovat al UNATC-ului (faceți o vizită și apoi vizitați și alte sedii universitare bucureștene), Litoral aduce o briză de aer proaspăt, tânăr, temerar.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 23 februarie 2025 @ Sala Ion Sava de la etajul 3 al UNATC)