Aducând în scenă un virtual scriitor, profesor universitar, critic literar și eseist, Dragoș Pop mizează pe un scenariu excesiv literaturizant. Sofisticările de limbaj intelectual par a o da gata pe tânăra femeie mediocră, cu gusturi mondene și explodează comic la un moment dat în parodierea prețiozităților stilistice din exegeza eseistică super-rafinată. Umor delicios. Acestea vin la pachet cu săgețile licențioase extrase din versurile lui Emil Brumaru, poetul lubric, nonconformist prin excelență, frecventat de o anumită categorie de cititori, ca să nu spun altfel. Văd că și de public. Bărbatul astuțios toarnă la picanterii amuzante din viața unor scriitori români intrați în legendă. Nu sunt uitați nici Augustin Buzura, Nichita Stănescu (cel cu Belgradul în cinci prieteni), nici Ana Blandiana sau criticul Nicolae Manolescu în postură de fotbalist dotat cu talentat nu numai literar. Prea mare aglomerarea de anecdote cu scriitori. Ramona se pare că ascultă cu gura căscată, fascinată, sedusă de elocința bărbatului, până când acesta, vulpoi bătrân, încearcă să o sărute. Din acest punct rolurile de putere se schimbă. Sunt "două lumi în coliziune" (spune Dragoș Pop), dar "identitățile se răstoarnă". De fapt, amândoi joacă roluri diferite față de cele declinate la început. Deghizările, "a juca teatru" sunt mecanismele cele mai frecventate la orice nivel în zilele noastre.
Dialogul bine condus din prima parte e plin de savoare, antrenant, nevinovat, drăgălaș. Anecdotele cu scriitori vin mai pe urmă. Colorează și ele până când nu devin abuzive. Efectiv convingătoare e Romina Merei în rolul unei aiurite cu farmec, manevrând drăgălaș replicile rostite repezit în care ticul verbal "genu" / "în genu" devine încă o bomboană rostogolită printre clănțănelile gumei de mestecat din gură. Aferată și jucăușă, conectată la mecanismele actualității, ea aduce firescul generației sale pe scenă. Mai dificilă e sarcina lui Ovidiu Crișan de a îmbina alte "două lumi în coliziune": intelectualul subțire cu infractorul libidinos. Nu-i vorbă, actualitatea noastră infracțională ne oferă, din belșug, multe exemple de acest fel, televiziunile ne pun la dispoziție sumedenie de cazuri similare. Dar socoteala lui din final cu anii de detenție pe care-i va primi după arestare e o anexă puțin convingătoare. Chiar și propunerea (zisă în franceză) de a merge la o cafea împreună cu "domnișoara" nu vine din partea unui fante răblăgit. E din afara lui și nu e momentul să facă invitații de acest fel. Suspinul lui final "o să te mai văd?" e superfluu, rămâne în aer ca o inadvertență bizară, întrucât nu mă convinge că insul urmărit pentru fapte penale a făcut în lift, subit și concomitent, pasiune pentru ea. După ce i se pun cătușele pe mâini, să văd eu omul care se mai gândește la amantlâcuri.
N-o să țin minte, peste ani, titlul total neinspirat al acestui act teatral, deși dialogul în sine e spumos și bine ticluit până la un punct (mai precizez o dată care este acest punct: devoalarea adevăratelor identități ale personajelor, de unde încep derapajele). Dar îmi voi aminti cu plăcere de rolul interpretat aici de Romina Merei, o reușită indubitabilă în cariera ei pe scena Euphorionului clujean.
(foto: Nicu Cherciu)