Am fost învățați să vedem filme care construiesc un univers coerent, cu început și final, cu un mesaj, cu un minim de "compensație" pentru timpul investit. Gong yuan / Taman-taman (Park) nu e preocupat de nici una dintre aceste convenții. Nu se justifică, nu explică, nu oferă satisfacții. Îți creează doar un sentiment vag, o senzație pe care nu o poți rata, dar nici defini cu exactitate. Doi indonezieni, Asri și Hasan, recită poezii în parc, la lumina telefoanelor, într-o atmosferă care plutește între intimitate și teatralitate. Ce caută acolo? Ce înseamnă asta? Poate că întrebarea e greșită. Poate că tocmai lipsa unui scop este scopul filmului.
Există un fel de realism simbolic în toată această punere în scenă, ca și cum ai fi prins într-o versiune minimalistă a propriului Truman Show. Cei doi protagoniști, fără să știm prea multe despre ei, ar putea fi oricine în această joacă de-a recita, de-a asculta, de-a fi. Te poți imagina la rându-ți în situația asta: relație care nu a apucat încă să se definească, o prietenie în stadiul incipient, când nu știi exact ce rol ai în ochii celuilalt și nici dacă vrei să-l joci.
Aici se află miza și, totodată, slăbiciunea Gong yuan / Taman-taman (Park). Își asumă o formă de cinema complet degrevat de poveste, de miză, de catharsis. E o declarație de independență față de orice ar trebui să fie un film, dar această libertate se întoarce împotriva lui. Dacă elimini toate structurile narative și toate convențiile, ce rămâne? Un film care e, simultan, imersiv și neînsuflețit.
Acest tip de docu-ficțiune e greu de povestit pentru că, în fond, nu există o poveste propriu-zisă. Dacă ai încerca să-l rezumi, ai distruge exact ceea ce îl face să fie ceea ce este. Și totuși, această absență a unui sens clar nu îl face neapărat profund. Gong yuan / Taman-taman (Park) e un film care vrea să pară lipsit de intenție, dar tocmai această alegere devine intenția lui principală. E un experiment care se consumă pe sine, o poezie vizuală care își refuză orice concluzie. Și poate că, în final, tocmai asta e problema: un film care se luptă atât de mult să fie eliberat de orice, încât sfârșește prin a fi prizonierul propriei ambiții de a nu fi nimic.
Notă: Filmul va rula în București în cadrul One World Romania, 2025, pe 5 aprilie 2025 (ora 15,00) și 13 aprilie 2025 (ora 20,00), la Cinema Muzeul Țăranului, respectiv Cinema Elvira Popescu. În perioada 14-30 aprilie 2025, filmul va fi disponibil în cadrul One World Romania online.