aprilie 2025
Pokssak Sogatsuda / When Life Gives You Tangerines
"Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei." Am întors multă vreme cuvintele lui Tolstoi pe toate părțile. M-am întrebat dacă fericirea are o căsuță care să fie permanent bifată în poveștile noastre de viață, dacă există măcar o familie care să fi avut de-a lungul istoriei sale doar zile însorite, dacă putem simplifica atât de mult ideea de fericire. Mi-am pus din nou toate aceste întrebări privind seria TV sud coreeană Pokssak Sogatsuda / When Life Gives You Tangerines. Coreenii sunt recunoscuți pentru stilul lor specific de a face cinematografie de consum, apelând la emoții, folosindu-se de vizual pentru a crea atmosferă și ecranizând povești care să te ajute să îți revii după o zi obositoare de muncă. Uneori, însă, reușesc mai mult decât atât. Reușesc să te pună față în față cu propria-ți poveste, să te facă să vezi viața prin ochii altor personaje, să descoperi noi comori culturale, să îți trezească emoții și amintiri pe care nu știai că le mai porți încă cu tine.

Povestea are în centrul ei saga unei familii de pe insula Jeju. Jeju, cunoscută și ca Hawaii-ul Coreei, a devenit o destinație turistică importantă în ultimii ani. Peisajele vulcanice spectaculoase, plajele cu nisip alb, grădinile și parcurile pline de flori, fac din Jeju o destinație de vis. Dar, ca în orice alt loc, istoria insulei nu a început ieri, odată cu turismul și să te naști și să trăiești într-un loc nu este același lucru cu a-l vizita într-o vacanță. Ca și Coreea, Jeju a avut o istorie zbuciumată. A fost folosită ca loc de exil pentru oficialii căzuți în dizgrație în timpul dinastiei Joseon, a fost sub ocupație japoneză, a cunoscut vremuri grele și sângeroase după împărțirea peninsulei în timpul războiului coreean din anii '50 ai secolului trecut.

Haenyeo (해녀), adică femeile mării, fac parte integrantă din istoria insulei. Primele mențiuni datează din perioada Joseon, din secolul al XVII-lea. Ca urmare a războaielor și recrutărilor permanente, femeile au fost obligate să găsească soluții pentru a-și hrăni familiile. Au început să se scufunde fără echipament special până la 10 metri adâncime pentru a aduna fructe de mare, atât de apreciate și căutate pe continent. Devenind principalele sau singurele surse de venit pentru familiile lor, haenyeo au construit o societate în care femeile jucau un rol important, erau puternice și niște supraviețuitoare în condiții extrem de dificile. În 2016, haenyeo au fost incluse în patrimoniul cultural intangibil al omenirii de către UNESCO. Există numeroase cărți, albume și documentare care spun povestea acestor femei extraordinare, acum pe cale de dispariție.

Pokssak Sogatsuda / When Life Gives You Tangerines are în centrul său povestea familiei lui Oh Ae-sun, fiica unei scufundătoare haenyeo. Ca orice mamă, Jeon Gang-Rye, își dorește o viață mai bună pentru fiica ei. Ae-sun este isteață, bună la școală și visează să devină poetă. Dar suntem în anul 1960 când viața în Coreea este foarte dură și sărăcia cruntă. Așadar, visele devin realitate doar pentru cei care au bani și relații acolo unde trebuie. Jeon Gang-Rye este o femeie puternică, înțeleaptă, dar nevoită să se încovoaie sub vremurile în care trăiește. Înainte de a muri, îi transmite fiicei sale încăpățânarea, reziliența și puterea de face față situațiilor dificile. Povestea lui Oh Ae-sun este și povestea celui care îi va deveni soț, Yang Gwan-sik. Într-o societate profund patriarhală și ierarhizată, Gwan-sik își va pune mereu soția și familia pe primul loc. Privitorul urmărește odiseea acestui cuplu de-a lungul anilor, împarte cu ei bucurii și tristeți, asistă la lupta lor pentru o viață mai bună, le înțelege durerea, disperarea, dar le admiră în același timp iubirea profundă care îi leagă și puterea de a o lua mereu de la capăt.


Serialul are 16 episoade, fiecare dintre acestea purtând un titlu semnificativ și legat de ceea ce se întâmplă în viața personajelor: Sassy first love te face să zâmbești cu duioșie, Life goes on and on te poartă în coșmarul cel mai de temut pentru orice părinte, The wind goes whoosh, my heart goes Boo-Hoo ne arată alte vremuri, mai recente, dar și sacrificiile pe care părinții sunt dispuși să le facă pentru copiii lor în speranța că le va fi măcar un pic mai ușor decât le-a fost lor. Viața nu este roz în această familie, dar, cu toate acestea, este - cred eu - fericită. De aceea privindu-i am pus, din nou, la îndoială valabilitatea cuvintelor lui Tolstoi. Pentru că eu cred că familiile fericite nu sunt la fel și că fericirea are definiții și forme diferite pentru fiecare. Dacă întrebi părinții, Oh Ae-sun și Yang Gwan-sik îți vor spune că, deși au trăit greu și au fost nevoiți să facă multe sacrifici, au fost fericiți. Dacă le vei întreba copiii, răspunsul va fi diferit în funcție de gradul lor de maturitate. Pentru că și în viața reală de dincolo de televizor, copiii înțeleg cât de fericiți au fost acasă abia atunci când este mult prea târziu pentru a le mulțumi părinților care au făcut Rai din ce au avut.

IU și Park Bo-gum îi joacă pe Oh Ae-sun și Gwan-sik tineri, Moon So-ri și Park Hae-joon îi joacă la maturitate, ca părinți. Am fost impresionată de modul în care au făcut-o: cu sensibilitate, profunzime și naturalețe. Au reușit să creeze nu doar atmosferă, ci și autenticitate. De remarcat că IU joacă rol dublu, interpretând-o și pe fiica lui Oh Ae-sun, cu alt caracter, alte aspirații și mod de a privi lumea. Pentru mine, însă, alte două interpretări au fost extraordinare: cea a mamei lui Oh-Ae-sun, mamă de care fiica rămâne profund legată chiar și după moartea acesteia, și cea a personajului colectiv reprezentat de grupul femeilor haenyeo care o vor sprijini pe Oh Ae-sun de-a lungul întregii sale vieți. Rar mi-a fost să văd o asemenea solidaritate feminină, atâta înțelepciune adunată în discuții aparent frivole, atâta ironie fină și inteligență născută din experiență de viață.

Seria aceasta te trage de mânecă și îți spune să fii mai atent la cei care te iubesc, să-ți amintești că și părinții tăi au fost tineri cândva, cu vise și aspirații proprii, că fericirea stă de multe ori în lucruri simple, cum ar fi să împarți masa cu cei dragi sau să simți mâna micuță, fragilă și plină de încredere a propriului copil în mâna ta. Este genul acela de serie pe care ți-ai dori să poți uita că ai văzut-o pentru a o mai vedea încă o dată de la capăt.

Și pentru că istoria acestor femei mi s-a părut fascinantă, am citit și cartea Lisei See intitulată Insula femeilor mării și apărută la editura Bookzone. În centrul cărții se află prietenia dintre două femei scufundătoare, cu istorii personale diferite și cu alegeri care le vor marca întreaga viață. Cartea Lisei See ne permite să cunoaștem un pic mai bine viața, obiceiurile, credințele și superstițiile femeilor haenyeo din Jeju.

"Să cazi de opt ori, să te ridici de nouă. Pentru mine, această zicală se referă mai puțin la faptul că morții deschid calea pentru generațiile viitoare, și, mai degrabă la femeile din Jeju. Noi suferim și suferim și suferim, dar continuăm să ne ridicăm. Continuăm să trăim. Nu ai fi aici dacă nu ai fi fost curajoasă. Acum trebuie să fii și mai curajoasă."


Cartea mai vorbește și despre o altă pagină sângeroasă din istoria insulei, respectiv masacrul care a avut loc în 1948. După eliberarea de sub ocupația japoneză, Coreea a fost împărțită între URSS și SUA. În Jeju au fost organizate proteste anti-americane. În aprilie, simpatizanți comuniști și localnici au atacat secțiile de poliție de pe insulă. Răspunsul autorităților a fost brutal, sate întregi au fost incendiate, mii de oameni au fost masacrați și aruncați în mare. Timp de zeci de ani au fost interzise discuțiile despre acest eveniment. Un scriitor care a publicat în 1978 o povestire despre cele întâmplate pe insulă, a fost arestat și torturat de către serviciile de securitate. Abia în anul 2000 a fost începută o anchetă oficială și ulterior au fost oferite scuze oficiale.

Cartea și filmul merg perfect mână în mână pentru că reușesc să creeze o imagine mai apropiată de realitate a femeilor din insula Jeju. De exemplu, a fost nevoie de carte ca să înțeleg ce riscuri implică culegerea de scoici abalone pentru scufundătoare, acestea riscând să rămână captive pe fundul oceanului. Filmul, la rândul său, m-a ajutat să înțeleg cum arată un bulteok - adică o vatră pentru foc, unde femeile haenyeo veneau să se încălzească și să-și tragă sufletul după scufundări.

Mi-aș dori ca Pokssak Sogatsuda / When Life Gives You Tangerines să ajungă la cât mai mulți oameni și să se bucure de aprecierea pe care o merită. Văzând stoicismul lui Gwan-sik mi-am adus aminte de propriul meu tată, cu mâinile la fel de muncite și cu fața arsă de soare de la munca în aer liber. Serialul mi-a permis să compar poveștile de viață a unor oameni de pe continente diferite, unii imaginari, alții reali și să înțeleg încă o dată că umanitatea este ceea ce ne unește indiferent de locul de sub soare în care trăim. Să îmi aduc aminte cu tandrețe și recunoștință de părinții și bunicii mei pe care viața i-a încercat mai mult decât pe mine și care, la fel ca și personajele din film și-au dorit ca mie să îmi fie măcar un pic mai bine. Există povești cu impact universal și aceasta cred că este una dintre ele.



Regia: Kim Won-seok Cu: IU, Park Bo-gum, Moon So-ri, Park Hae-joon

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus