Filmul, semnat de regizorul american Edward Berger - premiat la multiple festivaluri -, este o adaptare cinematografică (scenariul aparținând lui Peter Straughan) a romanului omonim scris de jurnalistul și prozatorul britanic Robert Harris.
Un thriller proiectat într-o lume ecleziastică - à la Umberto Eco - devine cu adevărat fascinant în măsura în care politicul - ce se îndreaptă inevitabil spre platforme totalitare - se erijează ca portavoce a unei religii inchizitoriale de tristă amintire. Tulburătoarele orientări politice ale vremurilor noastre ce conduc la războaie de toate felurile - financiare, academice, economice sau cu baioneta - par să-l fi amărât pe Papa Francisc, și "gâlceava înțeleptului cu lumea" și-a atins sfârșitul. Sperăm că "Divanul" sau "Conclavul" pe care l-a lăsat în urma lui să-i urmeze calea mai departe, urmând modelul acestei stranii pelicule. Mai mult decât un thriller, filmul este o călătorie a conștiinței umane în labirintul sinuos și plin de încercări al credinței.
După moartea neașteptată a Papei, colegiul cardinalilor se pregătește pentru alegerea unui succesor, asistat de cardinalul decan Thomas Lawrence (Ralph Fiennes). Conclavul este structurat asemenea unui ritual sacru, cu ecouri de numerologie biblică: voturile gravitează în jurul a patru candidați preferați, într-un paralelism discret cu cei patru evangheliști, iar adunările se repetă de șapte ori - pentru că Facerea e desăvârșită în a șaptea zi.
Cartea lui Robert Harris propune o parabolă sau o alegorie mistică a peisajului politic contemporan. Filmul Conclave inventariază problemele acute ale actualității: corupția, sexualitatea, terorismul, criza identității și războiul. Cele șapte zile repetă același ritual solemn în Capela Sixtină, în timp ce camera se oprește de fiecare dată asupra gestului emblematic al lui Thomas de a arunca votul în urnă. Imaginea unui sistem de vot elitist devine astfel un avertisment subtil asupra riscurilor inerente democrației, idiosincraziilor populismului și efectului devastator al conspirațiilor.
Există similitudini esențiale între Papa Francisc și Papa din ficțiunea lui Berger. Deschiderea Bisericii Catolice către toleranță și unitate, respingerea oricărei agresiuni ca răspuns la provocările politice și încercările lumești definesc etica ambilor pontifi. Aflat într-o criză de credință, Thomas renunță voluntar la titlu și autoritate, fără a aspira la pontificat; retragerea îi este însă refuzată de Papă, care vede în el singurul cardinal capabil să îndrume conclavul după moartea sa.
Cu fiecare iterație, nu se schimbă nimic în algoritmul procesului - un sistem închis, ce pare să perpetueze la nesfârșit, până la atingerea pragului convențional al celor două treimi în favoarea unui singur cardinal. Singurele variabile sunt timpul și conștiințele votanților. Dar ce anume ar putea modifica radical aceste conștiințe? Cei patru candidați principali, schematic înfățișați, sunt mai degrabă fantoșe politice, semnificative pentru țările reprezentate.
Goffredo Tedesco (Italia) e un reacționar cu idei fasciste ce va instiga la un război al religiilor împotriva lumii islamice în momentul în care un atac terorist sinucigaș va perturba ședința conclavului - Joshua Adeyemi (Nigeria) e un activist social conservator, Joseph Tremblay (Canada) un conservator mai moderat, dar corupt, și progresistul Aldo Bellini, simbolic marginalizat, fiind în consens cu ideologia fostului Papă.
Jocul rafinat și expresiv al lui Fiennes este esențial în construirea tensiunii dramatice și în conturarea momentelor-cheie ale narațiunii. Thomas este expresia unei credințe autentice ce nu poate exista în afara tăgadei. Își deschide rolul de decan cu o scurtă predică ce pledează pentru îndoială în fața certitudinii - o atitudine mai potrivită în călăuzirea credinței. Prin acest discurs, Thomas își auto-construiește o imagine profetică, în jurul căreia gravitează întregul demers; scorurile înregistrate de cei patru cardinali în primele șase iterații ale conclavului nu reflectă certitudini, ci mari îndoieli modelate de manipulări politice.
Tăcerea strategică a Papei în fața corupției și viciilor unor cardinali reflectă o formă de înțelepciune: lucrurile sunt lăsate să se clarifice prin propriul lor curs. Thomas împărtășește idealurile Papei, dar nu este versat în diplomația credinței, într-o lume marcată de compromisuri. Pătrunde în dormitorul sigilat al Papei și descoperă dovezi că Tremblay și-ar fi cumpărat sprijinul electoral și că, la cererea Papei, tot el o transferă la Roma pe sora Shanumi - o călugăriță din Nigeria. Aceasta avusese un copil nelegitim cu cardinalul Adeyemi, iar scandalul izbucnit în urma confruntării cu acesta, îl va compromite iremediabil.
Spionajul, bârfele, acuzațiile și documentele compromițătoare ținute sub cheie de Papă sunt inserate vizual în cadrele dinamice ale filmului, care șerpuiesc printre culoare și încăperi. Consiliul papal este înfățișat ca un proces subversiv desfășurat într-un spațiu ferecat, cu un aer misterios de cabală, ce evoluează ciclic sub imperiul - șușotit - al tăcerii. Dialogurile dintre cardinali se poartă într-un limbaj metaforic și solemn, dar ce se spune nu e ceea ce se gândește.
Thomas devine recipientul unor informații esențiale: ordinul de demisie al lui Tremblay, cerut de Papă, și, tot la sugestia acestuia, o călătorie a cardinalului Benitez către o clinică din Geneva. Isabella Rossellini construiește un rol puternic și expresiv în Sora Agnes, apropiată și, probabil, confidentă a Papei: sobră și reținută vorbește cu aplomb și elocvență atunci când dezvăluie "faptele" candidaților, deloc intimidată de robele roșii. Ajutat de Bellini și de sora Agnes, Thomas îl deconspiră pe Tremblay în fața conclavului și își reconsideră propria poziție față de pontificat.
Toate aceste răsturnări de situație nu justifică rezoluția imprevizibilă și stranie a acestui demers, motiv pentru care Berger propune o viziune apocaliptică corelată cu criza mistică a lui Thomas. Bomba care explodează în timpul conclavului - exact în clipa în care Thomas își depune cu ezitare votul în favoarea sa - fracturează o fereastră a Capelei Sixtine, și Thomas se prăbușește "afurisit" pe podea. O breșă de lumină revelatoare inundă capela și-l investește pe cardinalul Benitez cu puteri magice. Provocat de instigările războinice ale cardinalului Tedesco la adresa "animalelor" acuzate de terorism, cardinalul își anunță retragerea dintr-un consiliu care promovează ura și răzbunarea. Admirator tăcut al lui Thomas, Benitez ține un discurs charismatic, oferind o lecție despre înalta credință care nu are nimic a face cu politica. În cea de-a șaptea zi, turma se reorientează hipnotic către Benitez - căruia Berger îi compune un portret mesianic învăluit într-o aură impasibilă.
Berger adaugă cu fiecare cadru surprins în perspective escheriene - scăldat în roșul pregnant al robelor de cardinal - detalii care învăluie personajele într-o aură de mister. Prezența lor capătă adesea o funcție onomastică: numele sunt rostite cu solemnitate - ca la catalog - încărcate cu rezonanțe simbolice. Ordinea participanților, scorurile înregistrate și jocul numelor reflectă subtil reorientarea voturilor indusă de rumorile de culise. "Goffredo Tedesco" pronunțat mereu apăsat, cu aplomb, înseamnă "pacea Domnului" și "german" în italiană - un calambur subtil care sugerează profilul psihologic războinic al personajului, făcând deopotrivă aluzie la trecutul fascist al ambelor națiuni. "Benitez" - cardinalul care se adresează adunării în limba spaniolă - semnifică fiul celui ales, binecuvântat. În ciuda identității sale biologice neconforme - de purtător de uter și ovare, descoperire târzie cu ocazia unei operații de apendicită - Benitez primește binecuvântarea Papei care-l apreciază pentru credința sa autentică și puritatea sa morală, ilustrată simbolic de alegerea numelui papal Innocentius. Bellini, cardinalul care împărtășește idealurile "frumoase" ale fostului Papă, susține că visul oricărui cardinal este acela de a urca pe scaunul pontifical. El nu poate înțelege rătăcirile în credință ale lui Thomas, pentru că numele său e doar un diminutiv al ideii de "frumos". Un spirit lucid, însă, hotărât să împiedice pontificarea lui Tedesco, Bellini îl convinge pe Thomas să accepte poziția de Papă, oferindu-i sprijinul său. Adeyemi, în limba yoruba, înseamnă "coroana mi se potrivește", un nume ce-i exprimă ambițiile personale, mai apropiate de activismul social decât de vocația religioasă. "Tremblay" înseamnă aspen, dând cont de originea canadiană a cardinalului - un arbore recunoscut prin frunza sa tremurătoare la orice adiere de vânt, sugerând vulnerabilitatea morală a personajului.
Numele "Thomas" ne duce cu gândul la Toma de Aquino, prin spiritualitatea sa înaltă, ținuta nobilă, aerul profetic și abordarea credinței prin filtrul rațiunii, asemenea marelui teolog.
În noua sa ipostază, de concurent la coroana papală, Thomas își alege numele papal de John. Întoarcerea sa la credință capătă valențele unui botez, ale unei reformări, dar mai cu seamă ale unei misiuni de a-i converti pe ceilalți la credința adevărată, dincolo de mașinațiile politice - motiv pentru care Sfântul Ioan Botezătorul i-ar fi servit drept model. Frământările lui Thomas trădează mai degrabă o criză de conștiință decât una de credință. Camera se fixează asupra frescei Judecății de Apoi de pe tavanul Capelei Sixtine, concentrându-se pe figura răvășită a unui cocoșat hăituit de doi diavoli - unde întâlnește privirea rătăcită a lui Thomas, în căutarea inspirației divine. Însă îndoiala sa introspectivă - motiv pentru care nu va atinge niciodată condiția de "John" - răzbate dincolo de bucuria alegerii noului Papă; Thomas continuă să investigheze călătoria anulată a lui Benitez la clinica din Geneva, un gest care capătă semnificația politică a unui conflict mai profund între dogmă și umanism. La sugestia Papei, Benitez urma să fie supus unei histerectomii - intervenție pe care acesta o refuză, considerând-o o profanare a gestului divin - "pentru că așa l-a făcut Dumnezeu".
Filmul - ca alegorie politică trecută prin filtrul moralizator și etic al bisericii - rămâne controversat în mesajul său profund umanist, în care unii pot descifra o cale, un optimism salvator, chiar dacă utopic, în timp ce alții vor identifica semnele dogmatice ale damnării.