Venerabilul oraș din nord-estul Italiei și tânărul oraș din nord-vestul Sloveniei (înființat după al doilea război mondial, când istorica Gorizia a revenit republicii de la Roma) sunt primele urbe din istorie care împart, pe deasupra granițelor acum simbolice (un pitic zid de piatră de nici 30 de centimetri înălțime înlocuiește azi gardul ce despărțea, acum 35 de ani, Italia de Iugoslavia), titlul de capitală europeană a culturii (pe care îl mai deține, în 2025, și orașul german Chemnitz).
Teatrul Național al Sloveniei din Nova Gorica / Slovene National Theatre Nova Gorica / Slovensko narodno gledališče Nova Gorica (SNG Nova Gorica), instituție înființată în 2004, operează într-o clădire construită în 1994. SNG Nova Gorica are 2 săli de joc (dintre care Sala Mare are 371 de locuri!) și, începând din iunie 2025, un spațiu de joc în aer liber (a cărui scenă e, în fapt, o parte din scena Sălii Mari, incintă al cărei perete exterior, din adâncime, se deschide, printr-un ingenios artificiu ingineresc, înspre esplanada din spatele teatrului, amenajată ca teatru de vară). Totul, într-un oraș de 13.000 de locuitori!
SNG Nova Gorica este epicentrul Dodekalogija lui Tomi Janežič (cel născut în 1972 la Šempeter pri Gorici, 5 km sud de Nova Gorica). 1972 (premieră ianuarie 2025) se joacă în foaierul teatrului. 1973 (premieră februarie 2025) se întâmplă în Sala Studio a aceleiași instituții. 1977 (premieră iunie 2025) și 1982 (premieră noiembrie 2025) vor fi, de asemenea, producții ale SNG Nova Gorica.
De asemenea, SNG Nova Gorica a găzduit sau va găzdui anul acesta reprezentații ale unor spectacole produse de alte instituții: în aprilie, 1975, spectacol al Ivan Franko Academic Drama Theatre din Ivano-Frankivsk (Ucraina), în iulie, 1978 al timișorenilor noștri, în octombrie, 1981, spectacol al Novi Sad Theater / Újvidéki Színház, teatru de limbă maghiară din orașul sârbesc Novi Sad.
Mladinsko Theatre / Teatrul Tineretului din capitala Ljubljana participă în Dodekalogija cu două producții: 1974 (premieră martie 2025) și 1980 (premieră septembrie 2025). 1976 se va juca în unica reprezentație pe stadionul din Nova Gorica, nu departe de casa unde a locuit Tomi Janežič vreme de 12 ani (între... 1972 și 1983). Din august 2025, Centrul Cultural din Krušče (oraș sloven la 90 km est de Nova Gorica) își va adăuga în portofoliu 1979. În fine, în decembrie 2025, se va întâmpla 1983. În Nova Gorica, desigur.
Rezumând, 12 spectacole, dintre care 9 produse în Slovenia (6 în Nova Gorica, 2 în Ljubljana, 1 în Krušče), 1 în Serbia, 1 în Ucraina și 1 în România, care și-au avut premiera în perioada 2023-2025 și care se vor juca atâta vreme cât vor considera directorii teatrelor producătoare potrivit.
***
1972 durează un ceas și jumătate și se joacă pentru un singur spectator. La ora scrisă pe biletul de intrare, ușile rabatabile ale intrării principale în SNG Nova Gorica și actorul-gazdă îmi întinde mâna și se prezintă. În cazul reprezentației la care am participat, amfitrion a fost Marko Bratuš, directorul artistic al teatrului.
Un automobil galben cu o pereche de schiuri prinse pe acoperiș, o masă și scaune de voiaj, o barcă pneumatică, un cort, o rulotă. Scenografia: Branko Hojnik, cel nominalizat la categoria cea mai bună scenografie a Galei Premiilor UNITER 2024. Marko mă invită să iau loc pe scaunul dreapta față al mașinii Stoenka (denumirea slovenă a modelului Zastava 101 produs de constructorul iugoslav Zastava în anii '70 ai secolului trecut). Deși inspirat mai degrabă din Fiat 128, Stoenka are în habitaclu un miros care îmi amintește de Dacia 1300, derivată din Renault 12, a bunicului patern. Poate scaunele negre din piele, poate plasticul bordului. Aromele copilăriei brusc redeșteptate.
În rulotă se întâmplă, de fapt, totul. Acolo, cum intri în dreapta, e instalat scaunul de spectator de teatru. Alături, pe măsuță, un ibric cu cafea fierbinte, o cană, un pahar cu apă, doi biscuiți (pe care Marko îmi amintește să-i mănânc cândva spre finalul reprezentației, atunci când deschide ușa și mă anunță lucruri). Așezat comod, privesc de-a lungul rulotei ("caravan") produse de Adria Mobil (parte din fosta IMV, adică Industrija Motornih Vozil / Industria autovehiculelor), constructor sloven din orașul Novo Mesto.
În dreapta, chiuveta, aragazul. În stânga, aparatul de radio, o fotografie înrămată, o medalie, o umbrelă. Undeva jos, două perechi de încălțăminte. În față, masa, străjuită de două banchete, geamul. De fapt, geamuri sunt de jur împrejur, unele acoperite de perdeluțe viu colorate. Doar geamul diametral opus e perfect transparent. Prin el, îl văd uneori pe Marko. Fie introducând și extrăgând obiecte de pe masă (de pildă, un telefon cu fir, vă mai amintiți?), fie, undeva mai departe, dincolo de geamurile mari ale teatrului, în piațeta din stânga (cum îl privești) SNG Nova Gorica, vorbind la telefonul public amplasat de Branko Hojnik pe un zid exterior sau apărând / dispărând din fumul alb produs la vedere (asemenea sângelui / vopselei roșii aplicate la vedere de actorii din 1978 în actul final al bijuteriei de la Csiky Gergely) dintr-un soi de extinctor. Încă mai departe, sunt de zărit simplii trecători sau oameni care se odihnesc pe bancă. Lumina scăzând a înserării. Realitatea înconjurătoare. Viața de lângă teatru.
Deasupra geamului care îmi îngăduie legătura cu lumea, e fixat un televizor prin intermediul căruia Carlo Zoratti îmi e gazda video. Pentru cei care au văzut 1978, Carlo e italianul acela super simpatic care produce și performează în materialul video de la începutul actului 2, filmat parțial la granița feroviară dintre Gorizia și Nova Gorica (de ajungeți acolo, nu ratați barul și peronul gării din partea slovenă: munții din zare, slivovica și berea fac un mix antologic).
Privesc fascinat în jur. Devorez din priviri fiecare obiect. Acum, cu o privire lucidă, cred că de vină e și o anumită linie din fișa tehnică a spectacolului: Patina: Nenad Živković, Žan Luka Zindović.
Carlo vorbește despre Dodekalogija și despre 1972. O introducere generală, o punere în temă și, apoi, la treabă. Înregistrări audio, materiale filmate, zgomote din exterior, zgâlțâieli ale rulotei, schimbări de lumini & umbre (lighting designers: Tomi & Branko), muzici felurite (compozitor: Samo Kutin, selecțiile muzicale: Tomi). Vocile radioului, țârâitul telefonului, mirosul de cafea.
Cumva, las deoparte elementele de decor și mă concentrez asupra acțiunii. Tonul lui Carlo e calm, timbrul e liniștitor. Ironia și auto-ironia sunt la ei (mă rog, la el) acasă. Acțiunea înseamnă povești. Unele evocă personaje ficționale și situații aproape-ficționale din celelalte episoade ale Dodekalogija (fără ca asta să impieteze în vreun fel asupra înțelegerii de sine stătătoare a 1972). Altele recheamă la viață evenimente istorice din acel an, cu impact global, european sau doar local. Împreună, construiesc un univers.
Stau, privesc, ascult, plâng, râd, cad pe gânduri, evoc amintiri. Rulota (cumva, sună mai bine caravan) e o capsulă prin timp și o mașină prin spațiu. Sau invers. În fine, amănunte.
Mă gândesc la stația spațială din Solaris. Și la acele mesaje închise în sticle ori cutii adăpostind epistole pentru viitor și/sau departe. Rulota asta li se adaugă. Un om, cu vocile, chipurile, obiectele, luminile și umbrele sale, într-un cocon pe roți navigând pe axele spațial-temporale ale universului. Așa începe Dodekalogija. Așa se rostogolește viața. A mea. A ta.
(Foto: Guido Mencari)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 3 mai 2025 @ Foaierul Slovene National Theatre Nova Gorica)