Prima facie. Text one-woman-show din 2019 scris de dramaturga australiană Suzie Miller. Premiul britanic Laurence Olivier în 2022 pentru cea mai bună piesă originală, primit cu ocazia înscenării de la Harold Pinter Theatre din West End-ul londonez având-o în rolul principal pe Jodie Comer (o știți, poate, din serialul Killing Eve). Un an mai târziu, pentru același spectacol jucat pe Broadway, Comer a făcut dubla, câștigând și Tony Award-ul american.
Centrul Cultural Lumina. Instituția teatrală subordonată Primăria Municipiului București care și-a mutat sediul de mai multe ori în anii de pe urmă și care a fost recent la un pas de desființare / comasare. Mai nou, Lumina își derulează activitatea teatrală la parterul unei clădiri corporatiste, Oslo, amplasate în Sema Parc, la câteva sute de metri de stația de metrou Petrache Poenaru (ieșirea dinspre Lacul Ciurel).
Prima facie. Premieră românească (octombrie 2024), pe textul tradus de Corina Moise și adaptat de actriță și de Andrei Huțuleac. Regia: Huțuleac. Interpretare: Corina. Nominalizare pentru cea mai bună actriță în rol principal la Gala Premiilor UNITER 2025.
***
O avocată în Londra. Origini modeste, familie săracă, mono-parentală, cu doi frați rămași în întreținerea mamei. Facultate la Cambridge, la top of the top. Carieră strălucitoare la o firmă de avocatură din metropola de pe Tamisa. Succes după succes după succes. Mai ales în cazuri de agresiuni sexuale (inclusiv violuri) în care reușește să destrame acuzațiile procurilor pe baza unei apărări care speculează orice eroare sau slăbiciune. Bărbații scapă, reclamantele pierd. Apoi, ceva se întâmplă.
Luminile decupează fiecare scenă. Un set cromatic pentru scenele din instanță, altul pentru momentele din familie, un al treilea pentru întâmplările din firma de avocatură, potpuriu vizual pentru ce vasăzică clubul, amorul, canapeaua, dormitorul. Lucian Moga (ligthting design) face cinema sub ochii noștri de privitori ca la teatru.
Fotoliul din dreapta (cum privește tribuna pe care sunt așezați 70 de spectatori) se fixează în mințile noastre. Asupra lui, avocata Corinei desfășoară cele mai ample atacuri prin care demantelează mărturiile martorilor incomozi din procesele câștigătoare. În el va lua loc atunci când totul se va schimba. Există și alte câteva relevante elemente de decor (scenografia: Maria Nicola), pe biroul acela masiv actrița va interpreta și reinterpreta colosal scena-cheie a întregului spectacol, dar memoria încă păstrează acel fotoliu.
Adrian Piciorea completează trioul meșterilor pe care ale căror invizibile brațe e purtat spectacolul. Muzicile lui subliniază stările eroinei și fixează semnificația textului (Adrian Piciorea este și el nominalizat, la categoria Cea mai bună muzică originală și sound design, la Gala Premiilor UNITER 2025). Regia alertă a lui Huțuleac nu le permită să se desfășoare, dar le așază în episoade impecabil decupate.
Corina Moise aduce pe scenă individualitatea care excelează în domeniul de activitate, care are foame de afirmare, care înțelege să-și pună la bătaie vastele cunoștințe și sfredelitoarea inteligență căutând noi și noi provocări. Profesionistul vizitat adesea de superlative pentru care aspectele morale sau umane ce i-ar putea împiedica ascensiunea contează mai puțin (dar nu chiar deloc).
Londra, avocatura, succesele sunt doar trepte pe care eroina se cațără pentru a-și hrăni formidabila foame de mai mult, mai sus, mai înalt. Evocarea ascensiunii sale adaugă benefice detalii biografice, dar esența rămâne în febrilitatea căutării următorului nivel.
Ce e înfiorător de deștept în textul lui Suzie Miller e felul în care îmbracă tavanul de care se va izbi personajul în tapetul unei întâmplări previzibile și creatoare de profundă empatie. N-ai cum să nu fii de partea avocatei jucate de Corina și, în același timp, n-ai cum să nu înțelegi că nu va avea nici o șansă să-și susțină cu succes cauza. Sigur, sunt foarte importante elementele ce construiesc universul macho care chiar sugrumă orice speranță, dar chiar și într-o lume ceva mai puțin colcăind de testosteron e puțin probabil că ar fi existat un alt verdict final.
Adesea, e nevoie de timp, de efort, de răbdare și, vorbă mare, de sacrificiu uman pentru ca șandramaua numită societate să facă un pas înainte. Pentru ca în tavan să înceapă să se strecoare o crăpătură (That's how the light gets in), pentru ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, un caz similar să se judece altfel, pentru ca înaltul să se mai înalțe un strop.
Cel mai uau din acest recital actoricesc de 90 de minute al Corinei Moise e balansul aproape perfect între emoție și intelect. Prima facie de la Lumina ne demonstrează cu strălucire că, în zilele noastre, instinctul e produsul celor două.
(foto: Anastasia Atanasoska)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 23 mai 2025 @ Centrul Cultural Lumina din București)





