Încep cu un disclaimer pe care îl consider vital în contextul unei discuții despre spectacolul Baby Fever, regizat de Mihaela Sîrbu, pornind de la textul Anei Turos. Din ipostaza masculină care îmi e proprie, resimt un fel de reticență în a mă apropia de subiectul spectacolului. Experiența mea corporală este străină de miezul său. Sunt un outsider față de multe dintre fenomenele care fac posibilă această creație. Mă aflu într-o poziție aproape alien față de ceea ce se transpune artistic în Baby Fever, ca persoană care nu poate purta o sarcină în sens biologic. În definitiv, trăiesc senzația unei imposturi: ca și cum poziția mea ar fi imediat criticabilă, irelevantă în raport cu stratificarea și complexitatea subiectului. Dar totodată împărtășesc anumite filtre comune cu Lavinia, personajul principal care navighează sistemele instituționale, cercurile sociale și mentalitățile care înconjoară o chestiune foarte intimă: decizia de a intra în maternitate, alegerea liberă de a deveni mamă.
Poate din această perspectivă m-am simțit atras de abordarea spectacolului. Ca parte din public, percepeam posibilitatea de a fi integral empatic cu personajul, nu doar în calitate de ipotetic partener al unei persoane care alege sau nu experiența de motherhood, ci prin empatie directă cu dificultatea acestei decizii. În viața cotidiană, traseul către motherhood este doar parțial parcurs de ambii parteneri. În artă nu e nevoie să se întâmple la fel.
Baby Fever este un produs teatral / performativ cu puternice accente comice, apelând la mijloacele comediei, dar fără a se baza pe ele ca nucleu de construcție artistică. Deși cheia comică îi este cea mai accesibilă spectatorului, Baby Fever are capacitatea de a fi subversiv cu această lectură imediată. În fond, modularea tematică este mult prea nuanțată și ajunge repede la granițele tabu ale unui fapt social banal și totodată suprasaturat de noțiuni, paradigme și crochiuri conceptuale, aflate într-o permanentă contradicție. Iar acest aspect nici nu ia în calcul enorma încrengătură afectivă provocată de opțiunea maternității. Recunosc, textul dramatic este extrem de savuros, iar labirintul emoțiilor pe care-l transpune este parcurs cu răbdare, tandrețe și umor.
Structura narativă este secvențială. Suntem în compania Laviniei (Ana Turos) pe măsură ce interacționează cu tot felul de oameni (fiecare jucat alternativ de Ioana Visalon, Adriana Bordeanu, Andrei Cătălin): un medic specialist, o prietenă, un admirator, o mătușă, colegi de serviciu, iubit etc. Deși momentele sunt clar demarcate, se resimte un fel de slalom subtil între public și privat, o întrețesere de planuri care se developează treptat, invitându-ne să explorăm ungherele neintuite ale unei dileme. Doar că dilema nu ține numai de opțiunea de a deveni mamă, sau de cine (mai) are ownership asupra acestei decizii, ci se deschide instant către impasul existențial pe care acest prag îl presupune: cine devine viitoarea mamă, prin concretizarea alegerii? Cum îi este afectată identitatea, odată ce pune "motorul maternal" în mișcare?
Ca spectatori suntem inserați încă din prima scenă în această anevoioasă întâlnire cu identitatea umană, atunci când medicul ginecolog (Ioana Visalon) recomandă, pentru sănătatea Laviniei, ca ea să rămână gravidă. Succesiunea de situații care apar derivă dintr-o posibilă sursă de angoasă individuală. Doar că, la nivelul conceptului scenografic, Ileana Zirra operează o transpoziție abilă, prin apelul la obiecte scenice din sfera inocenței și puerilității: jucării, variate obiecte gonflabile, accesorii, mingi de fitness etc. Acest registru ludic înconjoară provocările resimțite de o femeie tânără în fața unor scenarii și dileme inconfortabile. Ludicul devine o plasă de siguranță permeabilă, răsturnând constant situațiile către o zonă aproape anecdotică. Glisarea către comic este facilitată și de ambianța sonoră a spectacolului, realizată cu precizie și inventivitate de Adriano Panoschi.
Tensiunea care se percepe între travaliul interior al Laviniei, proiecțiile apropiaților și necunoscuților, normele profesionale și instituționale activate, cât și incertitudinea unui viitor nedefinit, se transformă, prin muzică, scenografie, mișcare scenică, într-un tablou modular, o imagine mixată și adaptată la cultura meme-urilor pe care o trăim cu toții.
Cred că meritul spectacolului este faptul că temperează și chiar subordonează această nelimitată versatilitate contemporană unei alte mișcări, unui gest interogativ deschis. Acea luptă pe care-o întrupează Lavinia se adresează tuturor, indiferent de punctul în care se află pe spectrul identității, indiferent de bariera vârstei. Ca produs artistic, Baby Fever potențează densitatea textului dramatic, oferindu-ne o formă de acces către o altă latură a maternității: cea a unei experiențe netrăite, în acord cu libertatea unei alegeri voluntare.
Baby Fever de Ana Turos
Regie: Mihaela Sîrbu
Distribuție: Adriana Bordeanu, Andrei Cătălin, Ana Turos, Ioana Visalon
Scenografie și costume: Ileana Zirra / Mișcare scenică: Andreea Duță / Muzică: Adriano Panoschi
PR manager: Anca Truțeskov / Project manager: Smaranda Pasnicu / Grafică: Laura Comănescu / Foto: Claudiu Popescu.






