iunie 2025
Green Hours JAZZ Fest, 2025
A 15-a ediție a Green Hours JAZZ Fest aduce pe scenă nu mai puțin de 23 de artiști străini și români și surprinde publicul cu un program eminamente eclectic. Între 12 și 15 iunie 2025, Green Hours, cel mai vechi club de jazz din România postdecembristă, alături de partenerii săi culturali tradiționali, prezintă 9 sesiuni sonore excepționale, în aer liber, la km 0 al mișcării underground din București, pe Calea Victoriei 120.

Omulețul-trompetă, simbol al festivalului nostru, creat de Victor Bartiș în 2018, la prima ediție GHJFest, trîmbițează din nou a bucurie în grădina care a învățat să asculte.

Sîntem onorați să avem alături și de această dată Ambasade și Institute Culturale străine, care, împreună cu noi, înțeleg aportul vital al creației și al răsfățului artistic în societate.

Programul ediției din 2025 a Green Hours JAZZ Fest este alcătuit împreună cu partenerii noștri și ne face plăcere să prezentăm în premieră în România o parte dintre artiștii invitați.

Vă provocăm să vă deschideți urechile și orizonturile. Va fi jazz dincolo de frontiere.

Motto GHJFest:
"Noi căutăm să aducem atît artiști consacrați - și sînt mai mulți artiști superconsacrați (iartă-mi folosirea superuzitatului "super") - cît și artiști tineri, emergenți, cărora le întrevedem traiectorii serioase. Și în sensul acesta cred că avem mînă bună." - Voicu Rădescu, fondator Green Hours 

Program:

Joi, 12 iunie 2025, ora 19:00
Mischa Blanos feat. Anthony Gutierrez
(RO/VE)
Chico Freeman - Reto Weber Duo (USA / CH)

Vineri, 13 iunie 2025, ora 19:00
Sorin Romanescu - Juan-Carlos Negretti Duo
(RO/VE)
Eva Fernández (ES)

Sâmbătă, 14 iunie 2025, ora 18:00
Senza
(PT)
Haezz (AT)
Francesco Bearzatti - Federico Casagrande Duo (IT)

Duminică, 15 iunie 2025, ora 19:00
Midget!
(FR)
Corina Sîrghi | Cu taraful după mine (RO)

 Festivalul este organizat de Green Hours, în parteneriat cu Grupul pentru Dialog Social, Embassy of Switzerland in Romania and the Swiss Sponsors' Fund și EUNIC (European Union of National Institutes for Culture) /
Istituto Italiano di Cultura Bucarest, Institut français de Roumanie à Bucarest, Österreichischen Kulturforum Bukarest, Institutul Cultural Român, Instituto Cervantes de Bucarest, Camões - Centro de Língua Portuguesa em Bucareste.

Mai multe detalii despre program aici.
Bilete: Bilet.ro

Designer grafic: Victor Bartiș
PR: Florentina Drăgan
Director artistic: Rozana Mihalache

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus