O lume magică, în care oricine poate fi orice, îi încurajează pe Nimeni (Paul-Ovidiu Cosovanu) și Nimic (Cristina Ciulei) să își construiască propria poveste. Multe lucruri neștiute îi așteaptă pe cei doi aventurieri, iar cei mici, dornici să cucerească cele mai mari castele și cele mai îndepărtate planete, sunt invitați să participe la această plimbare prin Teatrul Tineretului. Proiectul european Unlock the city! i-a dat oportunitatea scenaristului și regizorului Daniel Chirilă să creeze o lume în care se întâlnesc societatea, orașul TT-ului și un personaj special: Teatrul Tineretului însuși. Asta este ideea principală: Oamenii iau parte la descoperirea tainelor teatrului, iar orașul va deveni o parte din scenografie. Totul se transformă într-o modalitate ingenioasă de a îmbina povești cu un tur ghidat prin teatru, pentru a descoperi cu adevărat ce se întâmplă cu actorii după ce au pășit în afara scenei, de a descoperi cămăruțele neștiute ale teatrului.
Mai întâi, hai să fragmentăm titlul pentru buna înțelegere a cititorilor. Nimeni_Nimic este un spectacol pentru copii, în care se joacă principalul fir narativ din aventura lui Nimeni și Nimic, care se încheie cu o discuție a actorilor cu cei mici. În căutarea lui este un performance stradal, în care aceleași personaje descoperă cartierele orașului. Asteroid_ultimul spectacol e o reluare a părții Nimeni_Nimic, adăugând părți tehnice, experimentale, explicative. Un spectacol-călătorie, de 4 ore și ceva, prin Teatrul Tineretului.
Povestitorul cu nume necunoscut, poreclit Cap de boxă (Loredana Grigoriu), îi poartă pe Nimeni și Nimic prin lumi în care nimeni nu și-a imaginat vreodată că ar ajunge. De la masa de dimineață vor ajunge la "casa" unei ființe foarte ciudate, ca apoi să zboare prin cel mai curat loc din lume. Cei doi curajoși se vor metamorfoza neîncetat: vor fi păpuși colorate, apoi vor avea capete uriașe care privesc peste lume. În fiecare scenă, vor arăta cu totul altfel.
Fiecare personaj are un univers al lui. Familia Tot e prinsă într-un live direct de la micul dejun, de parcă am fi în studioul Muppets, doar că suntem în Piatra Neamț. Dar live-ul e brusc întrerupt. Nimeni și Nimic sunt transportați spre o altă lume decât cea a ecranelor, exact cum și-a dorit Nimic - însă e o lume întunecată, în care doar umbrele mai pot fi văzute pe un ecran gigantic, un al patrulea perete care desparte publicul de tot ce se întâmplă. Totuși, acest perete nu reușește să țină spectatorii pe margine. Curând, ei devin parte din povestea pe care o priveau de la distanță. Deplasarea în foaierul teatrului îi va conduce spre un Vierme (Florin Hrițcu) tare ciudat, DJ meditativ. Un club cu tot tacâmul: glob disco, care umple spațiul de o energie vibrantă (lighting design: Costi Baciu), o mașină de fum, o piatră...
Boxă (fostul Cap de boxă) și cei doi aștronauți sunt sceptici la început în privința vorbelor spuse de domnul Doar Vierme. După mult dans și o transă euforică mai târziu, aceștia prind curajul mult căutat și continuă drumul, ajungând "într-o altă lume și alt spațiu", la Eter (Nora Covali), o zână în aer, pe un leagăn învăluit de flori, în spațiu, între nori. Un loc care nu e al pământului, alb și luminos, cu o senzație de Rai, completat de proiecții eterice. Un loc cu o provocare pentru toți exploratorii.
După multe scări coborâte prin subsolurile scenei, după mici amănunte despre recuzită (informați și conduși de Raluca Naclad), se ajunge în punctul 0. Cu o scenă parcă cunoscută, jucată în fața ochilor spectatorilor. Însă nu mai este Familia Tot, ci sunt actorii. Loredana, Paul, Cristina, Nora, Florin, în așteptarea începerii spectacolului care va rula în continuare în restul teatrului. Mici șușoteli sunt auzite de la ei. După ce am văzut varianta "behind the scenes" a dimineții pretinse plictisitoare, toți actorii se ridică și fug, fiecare la treaba lui, mai puțin unul.
"Abandonat" de colegii de breaslă pentru câteva minute, pe un fundal sonor cu păsări reale (nu din cloud), Florin Hrițcu, ieșit din rolul tatălui, stă. Și stă. Și stăm. Și parcă o lacrimă cade din colțul ochiului. Interpretări sunt multe... ce poate să însemne acest moment? Amintiri reînviate de fredonarea unei linii melodice? Sau poate nu a ieșit din personaj și e părintele care conștientizează maturizarea copiilor... Cine știe?
Ce e clar e că trei adolescenți (Andrei Ioan Ionescu, Anastasia Porumbiță, Evelin Nicole Simionescu) completează peisajul urban (scuzați arhitectura defectuoasă, plină de schele din fundal, dar asta e realitatea, imperfectă).
Un dialog între cei tineri și regizor despre lucruri omenești, normale, planuri de viitor și păreri despre prezent. Apoi e timpul să mutăm reședința din nou. Și pe drumul spre loji, ne intersectăm cu cineva - cu alți exploratori necunoscuți, dar totodată familiari. La începutul acestei scrieri am spus că spectatorii sunt și ei parte din poveste. Așa că vor fi până la sfârșit. Într-un cadru mult mai intim, cu niște căști care luminează întunericul, ne sunt date explicații despre viziunea regizorală. Între timp îi vedem ca într-o buclă blocată în timp pe cei care ne-au scos de după cel de-al patrulea perete. O revedem și pe Nora, în pregătire să redevină Zâna norilor și florilor. O putem vedea și pe Loredana, la loja principală, care plutește dincolo de orizont.
Scenografia nu este foarte complexă, alcătuită din multe panouri, ba albe, ba negre, ba tapetate. Un element dintr-un alt proiect Unlock the city!, "asteroidul", personajul principal din aici.melancolia, este blocat în clubul subteran, completând atmosfera din bârlog. O dronă, semn al "apocalipsei", este readusă la viață, tot din spectacolul aici.melancolia. Pancarte cu tot felul de concepții, abordări și explicații sunt răspândite prin teatru.
Universul sonor, creat de Paul-Ovidiu Cosovanu, cu intro-ul pentru live-ul de dimineață, cu melodia remixată Lumea animalelor by Animal X, ambientul de după petrecere întregesc experiența colectivă. Live-ul de dimineață n-ar fi live fără comentariile care se derulează pe ecran, fără inimioare și care mai de care emoticoane, fără toate ad-urile care devin parte din spectacol (video design: Tiberiu Enache).
Scenă dragă, în ultimele săptămâni te-am văzut crescând. După nenumărate ore petrecute în teatru, după o grămadă de schimbări de text și după așteptarea costumelor, cu sufletul la gură, am ajuns, în sfârșit, la premieră. Ce-am învățat? Păi... nu prea știu cum s-o zic. Multe, dar parcă prea puține.
Când am început să scriu aceste rânduri, nu mă gândeam că tot articolul asta va avea un fel de mărturisire sau album foto. Credeam că o să fie o altă cronică, o simplă reflecție. Ideea albumului foto a venit spre final, când mai erau câteva repetiții până la vizionare, când am realizat câtă muncă s-a depus, cât de mult merită să fie surprins totul, ca să rămână acolo undeva, pentru vremuri mai îndepărtate. Dar cu siguranță am învățat că lumea este fantastică. Când ajungi într-un mediu atât de primitor și călduros, parcă ți-e greu să te desprinzi, să faci altceva. Acum, după ce s-a încheiat ultimul ultim spectacol, parcă un gol imens a apărut. Totul s-a încheiat cu replica Norei: "Călătoria voastră chiar a luat sfârșit". Parcă nu au mai rămas mierline[i] pe pământ. "Teatrul mare vă așteaptă". Timpul a trecut atât de repede. Totuși, teatrul rămâne aici, acolo. Va continua să existe așa cum a făcut-o până acum.
Citez din vorbele regizorului care spune că teatrul e peste tot. "Și acum cred că suntem într-o convenție teatrală. Adică dumneavoastră participați în calitate de observator, eu particip aici în calitate de vorbitor, la fel avem alți observatori care se uită la noi și mai târziu vom avea alți observatori care vor citi sau vor vedea un material despre asta".
Am mai descoperit și altceva: lumea teatrului e minunată. Cu bune și cu rele, e locul unde te poți afirma, unde comunicarea devine reală. E fascinant cum, dintr-un haos aparent de idei, totul se potrivește perfect. Pe cât am semi-povestit ce e cu acest spectacol, pe atât de puțin am surprins. E o experiență unică, care e cu totul altceva când e trăită. Urmează un album foto care nu lasă loc de explicații:
La final, vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect special. Pentru fiecare clipă de râs, pentru fiecare moment care a construit o poveste de neuitat. Poate sună clișeic, dar m-am distrat cu adevărat - și cred că asta e esența: să-ți faci amintiri și să te bucuri de viață.
[i] mierline - unitatea de timp în care o petală de la o floare ajunge pe pământ.