Simplu, funcțional și alb (perdele semi-transparente permit sau nu acces vizual deplin), spațiul gândit de scenografa Diana Miroșu permite nararea pe multiple planuri & stilistici imaginată de Kocsis. Când dialog în cheie comică între oameni din epoci diferite cu nevoi similare, când confesiune ultra-personală, când momente coregrafic-satirice de club-grup, dar și personal-auto-ironice (coregrafia Diana Dragu) și așa mai departe. Ansamblul, mai ales din punct vedere dramaturgic, nu e întotdeauna omogen, trecerile dintre planuri nu mereu fără cusur, dar neajunsurile sunt secundare.
O răsucire isteață e predarea rolului principal, cel al lui Ginsberg, de la "vedeta" Chiujdea (Gopo 2025 pentru Tânără speranță în Trei kilometri până la capătul lumii, regia Emanuel Pârvu) către colegii de distribuție Sabina Lazăr și Alexandru Tudor. Poantele despre soarta actorului tânăr în deceniul 3 al secolului 21 trebuie că rezonează și cu junețile lui Ginsberg.
E încă mai interesant de văzut, însă, cum rimează (sau poate nu) militantismul junilor contemporani cu cel beatnicilor anilor '50 de secol trecut, cum s-au schimbat sau nu marile teme de protest și atitudine de-a lungul celor 80 de ani și de-a latul civilizației occidentale, cât din Howl / Urletul din '56 al lui Ginsberg mai evocă din furia și revolta la zi. E foarte isteață ideea lui Cioclov, convingător pusă în scenă de Kocsis și de actorii săi, de a așeza poate oboseala, poate deruta, poate tentația spre lehamite & renunțare a celor care azi se bat pentru o societate diversă și incluzivă, pentru o planetă ferită de excesele rezidenților săi, pentru relații inter-umane bazate pe respect, empatie și valori comune, în siajul unei & unor generații care au pornit / defrișat cam aceleași drumuri cu aproape un secol în urmă. Simetria trans-epocală (eh?) a protestatarilor oglindește simetria celor (ideologii, regimuri politice, personaje) împotriva cărora se protestează. Nu e chiar "nimic nou sub soare", dar nici noutăți absolute nu ne-am adus, la nivel de tabără adversă, anii de pe urmă.
Generația aleasă drept reper de Cioclov a pus pe masa schimbării o seamă de curente & produse artistice care între timp a devenit cult. Cea contemporană e marcată de nesiguranță și neîncredere în sine. Sigur, comparația e inegală, vorbim de ceva dus & încheiat versus ceva în desfășurare. Chiar și așa, întrebările ridicate de zisa comparație sunt foarte relevante. În versiunea plină de vervă și capacitate de auto-interogație propusă de trioul Lazăr - Tudor - Chiujdea, oamenii Gen Z își cuceresc, timid, dar sigur, dreptul de a-și afirma alteritatea, fragilitatea, sensibilitatea. Kocsis acordează just interpretarea celor trei cu universul sonor (Dan Michiu) și cel coregrafic ce îngăduie ca personalitățile să se exprime deopotrivă prin cuvinte și mișcare.
Pot Gen Z & Millenials mai mult decât un alt fel de a fi? Ar trebui să poată mai mult? E manifestarea artistică (Ex. Generația Beat) superioară unui alt tip de manifestare? Cercetarea continuă :).
Fotografii din galeriile realizate de Dinu Lazăr (color) - aici și Dan Moruzan (alb-negru) - aici
(Timpul & Spațiul reprezentației: 24 iunie 2025 @ Teatrul Masca din București)