Evenimentul, inedit și stimulativ în peisajul cultural actual, a fost găzduit în atmosfera magic-arhaică a satului bănățean Socolari. Undeva, într-o nișă cu totul specială a lumii moderne - loc exotic, în care trecutul, odată abundent (oameni, mentalități, piatră, bogăție solidă) păstrează azi, mai curând, un aer de legendă, pierdută. Una așa... să-i zicem, ca o anumită dimineață. Un amestec straniu de soliditate și originalitate prăfuită până la pietrificare, de abandon fatal și, totuși, reconsiderat și readus la viață prin inspirația, grija, efortul și ingeniozitatea creativă a unor orășeni ce au înțeles, au îndrăznit și au concretizat aspirația nobilă spre visare și regenerare, înfăptuire și veritabilă reziliență prin cultură. În Socolari, acolo unde regizorul Ștefan Iordănescu pare a se fi împământenit, într-un fel aparte, timpul lasă impresia că ar avea o nesfârșită răbdare. Fermentul spiritual, declanșat și întreținut cu har și seriozitate, nu doar că respectă, ci chiar ocrotește și reînvie cultura. Câțiva medici, actori, plasticieni, restauratori de artă alcătuiesc o comunitate (cel puțin estivală) de o noblețe aparte. Într-un astfel de spațiu binecuvântat de Dumnezeu, evenimentul dedicat și plasat sub duhul personalității de excepție care a fost Cătălina Buzoianu se împlinește, trăiește ducând mai departe viziunea integrativă despre îmbogățirea spirituală prin teatru. Cum și unde detectăm și folosim antropologia nu doar invocată, ci și afirmată în nobilul efort de cunoaștere profundă a firii omului, a raporturilor sale milenare cu cultura, în general și cu teatrul în special? Trebuie subliniat că toate creațiile-eveniment, lăsate moștenire nouă de Cătălina, reprezintă nu doar spectacole teatrale de mare ținută și valoare, ci - mai presus de asta - demersuri de cunoaștere a firii umane, privită în istoricitatea sa. Fascinația antropologiei constă în cercetarea și valorificarea experiențelor omenești, așa cum le-au surprins și redat mari artiști ai timpurilor; a raporturilor cu istoria, adică... cu Timpul. Fie că a fost vorba despre Efectul razelor gamma asupra anemonelor, de Maestrul și Margareta, Să-i îmbrăcăm pe cei goi ori Dimineața pierdută, viziunea profundă, elegantă și de fiecare dată inedită a Cătălinei Buzoianu oferea nu doar reprezentații teatrale, ci momente de reflecție gravă, profundă și nobil complicată asupra destinului uman în raport cu servituțile vremurilor; submersiuni provocatoare, chiar primejdioase prin luciditate, dar armonizate prin subtilitatea exprimării, ce antrenau deopotrivă spectatorul și actorul într-un ALTFEL de experiență. Una surprinzătoare, revelatoare, prin prisma revelațiilor în plan intelectual și emoțional. Pentru Cătălina, care nutrea un cult al cărților, ca loc de păstrare trecutului, istoria amprentează totul. Sub o astfel de pecete, ei îi revenea datoria conștientizării: revelarea, prin mijloacele oferite de arta teatrului (dar generate de modul în care ea, ca autor al concepției regizorale, vedea lucrurile) sincretismul tulburător și profund al fenomenelor acestei lumi. Felul în care oamenii, de diferite condiții și determinări, în fapt PERSONAJELE sale, își înțeleg (sau nu) rostul. Și-l asumă prin supunere sau se revoltă. Înving ori (de cele mai multe ori) pierd, sunt copleșite, dacă nu chiar strivite. Atunci când singura dilemă ce le rămâne este dacă a meritat, dacă folosește cuiva sau... totul chiar este, vorba Ecleziastului, deșertăciune.
În pofida unei fragilități de oțel, Cătălina Buzoianu a pus oamenii pe gânduri. Cu finețe și curaj, cu răbdare, delicatețe și inventivitate, eleganță și înțelepciune, ea ne-a lăsat - după o carieră prestigioasă, exemplară - un imbold și un temei fundamental: acela de a privi individul și a-l înțelege în complicata lui complexitate. Antropologia ca reper și, în egală măsură, crez ne asigură viețuirea mentală și îmbogățirea culturală.
Or, întâmplările de la Socolari exact asta au slujit. Schimburile de idei cuprinse în discuții temeinice și aplicate au evidențiat problemele cu care se confruntă azi cultura, ca bun public, gestionată și supusă volens-nolens condiției de produs / marfă și / sau factorului instituțional de stat (Carmen Croitoru: Consumul de cultură și comportamentul consumatorilor; despre cum să genereze inițiative de intervenție culturală. Grette Linz: Școala de teatru Freiburg - așteptări și provocări). La rândul lor, italianul Stefano Luca a rememorat experiențele de excepție avute cu Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordănescu și Velica Panduru la Piccolo Teatro din Milano, fiind evocată moștenirea lui Giorgio Strehler, în timp ce portughezul Nuno Cardoso, din partea Uniunii Teatrelor Europene, a vorbit despre Perspective și dezvoltări în contextul manifestărilor de la Socolari.
Și, ca dovadă a complexității fenomenului artistic menționat, extrem de originala expoziție a artistului plastic Gheorghe Fikl, a revelat sensuri profunde, inedite, în care modernitatea și tradiția se contopesc într-un domeniu spațio-temporal fascinant. Pe domeniul său artistic, scena în aer liber a găzduit câteva evenimente muzicale remarcabile precum "Gheorghe Fikl & Friends", "MINDCHANGE: Songs of Maria" sau "Spectacolul-concert de lumină, muzică și plastică spațială Kooperativa", cu Dixi Krauser, Dorotheea Iordănescu și Doru Iosif.
După trei zile trăite intens, m-am despărțit de Atelierele de la Socolari - 2025 cu încântare și recunoștință pentru toate cele trăite în acel inedit perimetru de luciditate și vrajă, pentru superba valorificare a unei moșteniri culturale de excepție.
Spiritul Cătălinei Buzoianu a fost, fără nici o îndoială, acolo, printre noi, luminând o serie de experiențe fascinante. Așa cum a fost ea însăși.
