În drumul de la underground la Undercloud a răsărit, ca un adevărat miracol, un TEATRU. (Pe) Grivița 53. Un loc cu memorie vie și doi părinți: scriitoarea și regizoarea Chris Simion-Mercurian și Tiberiu Mercurian, partenerul ei de viață (și nu numai) și primul susținător al acestei idei devenite între timp realitate.
De fapt, "a răsări" e un fel de a spune. Pentru că vorbim aici de o extraordinară perioadă de gestație, de un vis viu, alimentat de mulți, foarte mulți oameni, un uter care (con)ține în momentul de față un organism de o complexitate umană, dar mai ales un spirit îngăduit de Sus, din Lumina dintâi: Teatrul Grivița 53.
De când am dat la teatru..., mi-am dorit nu numai să fac spectacole, ci și să construiesc un loc pentru acestea. În toți acești ani am montat atât pe scenele teatrelor de stat, cât și în cele mai improvizate spații alternative, underground. (...) Oricât de mult mi-am dorit un teatru, nu mi l-am dorit destul încât să fac pentru el vreun compromis. (...) Este un vis, dar nu cu orice preț, îmi ziceam, și în niciun caz cu prețul sufletului. (...) Și iată că după 18 ani, acea insulă imaginară pe care visam să construim experiențe începe să capete contur. Văd în Grivița 53 un loc în care să ne găsim locul. Va fi loc curat pentru toți. To build or not no be. Cu acest gând ne întâmpină Chris pe pagina site-ului G53, primul teatru construit împreună.
Datorită unei întâmplări cu totul neîntâmplătoare - am meșterit și eu, alături de mulți alți voluntari, cărămizi pentru instalația ctitorilor din foaierul central al noului teatru G53, a cărui inimă pulsatilă este Chris Simion-Mercurian, am avut privilegiul să pătrund visceral în trupul acestui spațiu și să-l simt în viu, în timp ce se afla foarte aproape să se nască. Am avut acest sentiment al unei fericiri, al unui moment de grație greu de pus în cuvinte, ca și cum m-aș fi aflat pur și simplu, prin nu știu ce magie, în burta unei mame, să privesc, uimită, fătul cum se formează și crește.
De la primul gest care a unit visul cu realitatea (Am vândut o casă, casa bunicii, și cu banii obținuți am cumpărat niște ruine pe Calea Griviței 53, spune Chris Simion-Mercurian despre prima materializare a proiectului) și până în clipa nașterii teatrului, cele 9 luni de gestație firești au durat 9 ani de momente de grație și eforturi supraomenești: 2016-2025.
Experiențele din cei nouă ani în care s-a ridicat noua clădire au sfidat orice rațiune; a fost atât de greu, atât de halucinant, atât de impredictibil, declara de curând Chris pentru Radio România Cultural.
Totuși, de câteva luni, adică de când teatrul a prins în sfârșit conturul final, Chris și Tiberiu vin zilnic în inima teatrului. Poate pentru că nu le vine să creadă că au reușit? Sau poate pentru că teatrul, deja născut acum, are nevoie, asemenea unui prunc, să se hrănească cu energia vie a sufletelor lor generoase.
Joi, 18 septembrie 2025, a avut loc deschiderea Festivalului Undercloud, dar și inaugurarea noii clădiri a Teatrului Grivița 53. Momentul multașteptat al deschiderii teatrului a fost onorat de Chris și Tiberiu printr-o conferință de presă, urmată de turul spațiului, ghidat doar de mesajele de pe pereți, de călătoria oaspeților invitați să se regăsească în teatru, să se lase inspirați de energia construcției, să se bucure de miracolul descoperirii.
G53 este o construcție cu patru etaje, în forma literei L, pe a cărei latură lungă sunt dispuse foaierele, spații destinate evenimentelor culturale, anume expoziții, spectacole-lectură sau performance-uri, în timp ce pe latura scurtă se găsesc suprapuse cele două săli de spectacol: o sală mare dispusă pe trei nivele (cu înălțimea de 10,5 m), cu o capacitate de 140 de locuri, pod, balcon, trapă, 13 ștăngi, un sistem acustic performant și o sceno-tehnică modernă, dar și o sală studio, cu aer intim și lumină aerată, aflată la etajul al patrulea, având o capacitate de 70-80 de locuri. Ambele scene permit dispunerea în mai multe variante a gradenelor: italiană, elisabetană sau arenă.
Am urcat la ultimul etaj să închid lumina. Nu m-am uitat la ceas, dar ceva m-a făcut să mai zăbovesc. M-am așezat pe jos, m-am lipit de perete, am închis ochii și am simțit cum mă ia cineva în brațe. E sala mică din Grivița 53, care nu e chiar mică. Chiar dacă mai avem de chituit și vopsit parchetul, de dotat spațiul cu echipament tehnic, de pus gradene și scaune..., e atâta bine și liniște aici. Parcă m-am cablat la o priză și am primit cea mai bună energie posibilă. Abia aștept să ajungeți și voi peste câteva luni să vedeți cum gestul vostru de sprijin concret a fost alegerea în favoarea nașterii acestui teatru, scria Chris Simion-Mercurian la început de mai 2025 pe pagina ei de Facebook.
Teatrul a costat până acum aproximativ 4,7 milioane de euro. Peste o treime din sumă a fost obținută de la guvernele Norvegiei, Islandei și Liechtensteinului, prin Granturile SEE 2014-2021, anume circa două milioane de euro, accesate prin Programul Cultural RO-Cultura. Cealaltă parte din suma necesară a venit de la donatori, deveniți astfel ctitori de teatru, fie ei copii, oameni simpli, mari artiști ori companii.
Fii ctitor împreună cu noi. Pune cărămida ta! a fost îndemnul căruia i-au dat curs în decurs de 9 ani peste 14.000 de ctitori.
Cei care au susținut proiectul, făcând donații, își vor regăsi de aici înainte numele inscripționat pe peretele din foaierul teatrului, o instalație (realizată de arhitectul Cosmin Frolu împreună cu Bogdan Florea, profesor la Facultatea de Electronică) ce pune în lumină, la propriu, implicarea celor aproape 5.000 de oameni care au cumpărat până în prezent cărămida-ctitor. Cărămizile G53 sunt o dovadă palpabilă că din lut se modelează visuri și veșnicii: "Ăst pumn de lut, / mai ieri a lumii fală, / Cu viscolul se lupta-n/ tencuială". (Hamlet)
Implicarea personală a fiecărui om care a ales să dăruiască se simte în fiecare milimetru din acest spațiu viu. Care, pe de altă parte, n-ar fi fost posibil să crească atât de amplu pe un spațiu atât de restrâns fără cel de al treilea suflet devotat al proiectului, arhitectul Codrin Trițescu. Dispunerea suplă și în același timp robustă, elegantă a construcției, atât pe verticală, cât și pe orizontală, gestionarea optimă a fiecărui centimetru pătrat, acuratețea tuturor detaliilor interioare și exterioare, prezervarea vechiului prin elemente (de exemplu fereastra-amprentă, restaurată și păstrată ca inserție a spiritului epocii vechi chiar în interiorul sălii mari) care sunt integrate uimitor într-o arhitectură futuristă, industrială, dar atât de vie, precum învelișul exterior realizat din corten, un material activ, cu personalitate, care îmbracă teatrul, schimbându-și culoarea și textura suprafeței în decursul viitorilor 15-20 de ani; într-un cuvânt, întreaga proiecție arhitecturală minuțioasă a lui Codrin Trițescu s-a pliat perfect peste conceptul casei, născut din dorința poetică a lui Chris susținută dedicat de pragmatismul feroce al lui Tiberiu, a afirmat arhitectul, vizibil emoționat, la microfonul conferinței de presă din deschiderea oficială a Festivalului Undercloud (18 septembrie 2025).
Îmi place să cred că prezentul creează patrimoniu. (...) Clădirea este o arhi-sculptură organic-tehnologică; atât o sculptură abstractă la fel de mult cât o clădire funcțională. Acolo unde informațiile despre patrimoniu sunt irelevante, design-ul contemporan și nu pastișa istoricistă reprezintă soluția prezentului pentru salvarea acestei "insule" urbane caracterizată de diversitatea stilurilor arhitectonice vechi, conturează viziunea de ansamblu a proiectului Codrin Trițescu. El a lucrat împreună cu o întreagă echipă formată din arhitecții Oana Pavăl, Alexandra Ardeleanu, Ștefan Nedelcu, Mihai Grapa, Petre Frangulea. Șeful de proiect pentru lucrările de restaurare a fost arhitectul Cătălina Preda.
Acum 9 ani, pe terenul din Calea Griviței 53, se afla o casă în stadiu de colaps, a povestit Chris la un moment dat. Nu mai avea nici măcar acoperiș. I se furase tot fierul, lemnele. Noi am găsit-o vandalizată. Ne-am asumat să o salvăm. Casa a fost încadrată ca monument istoric clasă B, deși nu ieșea în evidență cu nimic. Acum sperăm că iese! Și că va răspunde nevoilor pentru care a fost construită. I-am schimbat funcționalitatea din locuință în teatru. Partea modernă a clădirii este realizată din corten, un oțel cu atitudine, potrivit cu filosofia demersului nostru. Cortenul își vede de drum și rămâne o atracție de lungă durată. Ajunge la maturizare și se oprește din procesul de transformare între 15-18 ani. Când a fost adus în Grivița 53 era negru. La prima ploaie și-a dat jos prima mască. Cortenul cere răbdare. Pe măsură ce timpul trece, stratul de rugină se transformă într-un strat subțire de patină, iar culoarea se schimbă de la maro-portocaliu proaspăt, la maro deschis și apoi, maro închis. Când veți sta în curtea interioară a teatrului și veți ridica privirea spre Cer, veți avea senzația că sunteți lângă un vapor.
Să riscăm să fim cum suntem, ne-a invitat la inaugurare fondatoarei Teatrului Grivița 53. Așadar, născut din credință și din iubire, G53 nu este un simplu proiect imobiliar. Una dintre ambițiile acestui vis proiectat să se materializeze la numărul 53 de pe Griviței a fost să redea întregului cartier, denumit în perioada interbelică Montmartre al Bucureștiului, strălucirea, vioiciunea, noblețea și elitismul de odinioară. Grivița Culturală, primul cartier artistic al capitalei, își numește Chris Simion-Mercurian reușita. Ceea ce începe deja să se contureze, nu numai prin clădirea propriu-zisă a teatrului nou construit, ci și prin festivalul Undercloud care a inclus anual, de 18 ani încoace, toate spațiile artistice de pe Calea Griviței în rețeaua sa de evenimente, alcătuind în timp un adevărat organism cultural pulsatil.
Anul acesta, ajuns la majorat, festivalul independent Undercloud a început pe 18 septembrie 2025, se întinde pe 18 zile și cuprinde evenimente desfășurate în 18 puncte culturale.
Viitorul teatru Grivița 53 este și un manifest civic, nu doar o reușită culturală. Să fiți mândri că sunteți ctitorii unui demers autentic, curat, care are la bază un vis și care a născut o comunitate de oameni care s-au regăsit în acest vis. Să duci la bun sfârșit un astfel de proiect alegând să rămâi independent a fost halucinant, cumplit, de multe ori în pragul nebuniei, dar fix această dimensiune îi aduce reușitei și mai mare greutate și relevanță. Este o victorie esențială în primul rând pentru copiii și adolescenții care au nevoie de astfel de exemple.
În acest moment, G53 a trecut definitiv de la stadiul de "aici va fi" la cel de "aici este și va rămâne" și se vrea, ca demers artistic, un spirit, anume un proiect cultural, un spațiu de creație care își va construi repertoriul exclusiv pe bază de dramatizări, pe adaptări din literatura universală, clasică, modernă și contemporană, la care se adaugă și textele dramatice scrise și destinate special pentru acest spațiu. De asemenea, deja se conturează importante colaborări internaționale, precum cea cu Institutul Grotowski din Wrocław, Polonia, cu Vertigo Dance Company din Israel sau cu Odin Teatret, Școala de Antropologie Teatrală coordonată de Eugenio Barba.
Prima premieră a Teatrului Grivița 53 este anunțată pentru momentul noiembrie-decembrie 2025, dar până atunci spectatorii sunt așteptați să se familiarizeze cu spațiile noului teatru prin intermediul tururilor ghidate și să asiste la alte evenimentele culturale, începând cu cel de deschidere a Festivalului, desfășurat chiar în foaierul teatrului.
Este vorba de o piesă de teatru pe care Nora Iuga împreună cu Angela Baci au scris-o acum trei ani pentru când am deschis șantierul și când au citit-o în casa veche, ruină, de dinainte de a începe noi lucrarea: 53 de stări. Iar acum vom lectura aceeași piesă în foaierul nou, în foaierul teatrului, nu la lumânări, cum a fost atunci, ci cu lumină de reflectoare de teatru, anunța Chris Simion-Mercurian în deschidere.
În seara dublei inaugurări, doamna Rodica Mandache, despre care trebuie să știm că este unul dintre primii oameni-ctitor care au crezut că visul lui Chris și Tiberiu va fi posibil, a interpretat, într-un spectacol-lectură, de data asta în lumina plină de energie din foaierul ctitorilor, cu becul cărămiduței ei aprins pe panou ca o inimă vie, cele 53 de stări de pe Calea Griviței, odată cu un text nou, scris de Nora Iuga special pentru Teatrul de la numărul 53: Iubirea din noaptea Prohodului.
E un text care-i făcut din abur, din petale, din zâmbete, a spus doamna Rodica Mandache despre povestea Norei Iuga. Un omagiu adus unui cartier care a traversat epocile, dar și-a păstrat personalitatea și farmecul. Calea Griviței, care pare a nu se sfârși niciodată (căci calea e măreață, largă, animată, gălăgioasă), devine întâi sub pana scriitoarei și mai apoi prin sensibilitatea actriței o poveste suavă de iubire, un loc de întâlnire al vechiului cu noul, al tinereții cu senectutea, al lumescului cu planul providenței divine. Acest loc de intersectare poate fi, de pildă, foaierul teatrului G53, un spațiu modern, curat, în rezonanța căruia sunt pomenite ca remanente locuri cu farmec și personalitate din vechiul cartier: sifonăria, cinematograful Marconi, prăvălia turcului, Palatul CFR, piața Matache, intrarea Gării de Nord, magazinul Zora... Uneori Grivița poate fi chiar ispititoare. Ah, câte o fi văzut Calea Griviței... Arată ca o bătrână care-și comandă pălării de la Paris, dar abia se mai ține pe picioare.
Și totuși, când înfloresc merii, când înfloresc merii... este sfârșitul melancolic, și totuși optimist al poveștii, dar în același timp și clipa fericită, unică, îngăduită de Sus, când Grivița prinde viață prin oamenii-ctitori care au crezut că visurile se construiesc frumos doar împreună. Dar mai ales prin oameni ca Tiberiu și Chris, pentru care unu plus unu fac Grivița 53.
(foto: pagina de Facebook a lui Chris Simion-Mercurian)