Fără să se bazeze pe o retrospectivă amplă, filmul îi aruncă pe spectatori în mijlocul unei acțiuni incipiente și alerte, în care tensiunea și stringența scopului final - găsirea și eliminarea lui Muzan - sunt emanate în fiecare replică și în fiecare cadru. Pe măsură ce narațiunea își găsește propriul ritm, povestea se structurează în jurul a trei segmente, dintre care ultimul - bătălia dintre Kamado Tanjiro, împreună cu Tomioka Giyu, și demonul Akaza - ocupă cea mai întinsă parte din film, atât din punctul de vedere al duratei și al secvențelor de luptă, cât și al încărcăturii emoționale. Cu toate acestea, nu se uită nici de intermitențele care să reamintească contextul mult mai larg al narațiunii, prin care se și pregătește terenul pentru restul personajelor și al bătăliilor.
Unul dintre aspectele la care excelează filmul este animația. De altfel, un element care a propulsat popularitatea seriei încă din primul sezon, dar care a născut și o serie de dispute înflăcărate pe marginea diferențelor de calitate dintre universul vizual și poveste. Chiar și așa, animația este spectaculoasă și imersivă, gândită la detaliu. Un mare plus îl reprezintă și juxtapunerea concordantă dintre animația 2D și 3D, care se completează simetric. În tandem cu aceasta, se remarcă și muzica compusă de Yuki Kajiura și Go Shiina, al cărei variație - de la carnavalescă, la cultă și electronică - construiește în sine o dimensiune aparte, cu o cadență constantă, prin care se amplifică întreaga încărcătură a filmului și care creează un canal suplimentar prin care aceasta poate fi transmisă spectatorilor. Mai mult, chiar, Gekijô-ban Kimetsu no Yaiba Mugen Jô-hen / Demon Slayer: Kimetsu no Yaiba - The Movie: Infinity Castle se deschide și se închide cu melodiile semnate de Aimer și LiSA - alegeri cât se poate de relevante, având în vedere faptul că muzica celei din urmă a devenit sinonimă cu identitatea sonoră a seriei.
Ca piloni narativi, filmul se bazează în această parte pe luptele dintre Shinobu și demonul Douma, Zenitsu și demonul Kaigaku (care devine Upper Rank Six, după moartea lui Daki și Gyutaro), respectiv cea amintită anterior, dintre Tanjiro, împreună cu Giyu, și demonul Akaza. Toate cele trei se constituie pe dorința ferventă de răzbunare a membrilor Corpului Vânătorilor de Demoni. În cazul lui Shinobu, este răzbunarea pentru sora mai mare, Kanae, ucisă de același Douma. Imprudența ei în fața pericolului devine fatală, în ciuda statutului de Hashira, slăbiciunea ei devenind evidentă nu doar din cauza incapacității de a-și anihila adversarul, ci și din îndemnul subtil al surorii de a se retrage și a urma o viață nouă - un mod voalat de a-i spune că șansele ei de a triumfa sunt nule. Tragismul acestui personaj nu rezidă atât din finalul său, cât din conștientizarea că ambiția orbită de furie nu este suficientă pentru a-și îndeplini obiectivul, oricât de mult tânjește după acest lucru și oricât de mult ar încerca să găsească o soluție. Mai apoi, în cazul lui Zenitsu, acesta este mânat de aversiunea pe care i-o poartă lui Kaigaku, care prin transformarea sa în demon, îl împinge pe Jigoro Kuwajima - maestrul celor doi - la suicid neasistat. Dacă în mare parte din restul seriei, Zenitsu este portretizat în principal ca un personaj caraghios, care doar ocazional își dezvăluie puterea, în film acesta are parte de o schimbare profundă, în care sobrietatea ia locul ridicolului, curajul ia locul lașității, iar slăbiciunea lasă loc potențialului tăinuit. Nu în ultimul rând, punctul culminant reprezentat de reîntâlnirea dintre Tanjiro și Akaza, după lupta din Mugen Train. Amintirea morții lui Rengoku nu încetează nicio clipă să planeze în atmosfera scenelor de luptă dintre cei doi membri Corpului de Vânători și Akaza, ceea ce duce la secvențe intense, cu un impact puternic. Cea mai intensă încărcătura emoțională vine tocmai din această parte a filmului, mai exact de trecutul uman al lui Akaza, care se conturează într-o viață plină de suferință, pricinuită de paradoxalitatea faptului că indiferent cât de mult a încercat să devină și mai puternic, nu a reușit să-i protejeze pe cei dragi lui. Un blestem care îl face vulnerabil în fața lui Muzan și transformării sale. Dar tocmai faptul acesta este cel care îl conduce la revelația care îi permite să-și recunoască înfrângerea și să-și găsească pacea. Pentru că tragic este doar momentul în care nu-ți poți accepta propriile limitări.
Un resort păstrat și în acest film este backstory-ul fiecărui personaj negativ, astfel încât marginea dintre alb și negru se diluează atât de mult încât devine un gri foarte nuanțat. Folosit pentru a umaniza răul absolut și pentru a empatiza cu sufletele rătăcite pe cărări atât de întunecate încât nu par să mai găsească o cale de întoarcere, acest proces pare că își găsește justificare, în chip aparte, pentru Akaza. În cazul lui Kaigaku, este făcut mai degrabă pentru a contura relația complicată dintre el și Zenitsu, amplasându-l într-o sferă nefavorabilă în raport cu privitorul. Cât îl privește pe Douma, procedeul pare folosit cu precădere pentru a ilustra natura sa intrinsec pernicioasă.
Cu o prezență masivă în cinematografe din partea spectatorilor, Gekijô-ban Kimetsu no Yaiba Mugen Jô-hen / Demon Slayer: Kimetsu no Yaiba - The Movie: Infinity Castle, demonstrează că se ridică la nivelul așteptărilor, într-un prim film care promite două continuări la fel de entuziasmante, pline de emoție, secvențe impresionante de luptă și o animație impecabilă. Poate că cea mai mare realizare a acestui film, însă, este faptul că deschide un nou capitol pentru filmele anime și pentru această industrie, lăsând în urmă statutul de nișă și însușindu-și un loc confortabil în mainstream-ul global.