Iași, octombrie 2025. Pe o scenă mică din interiorul Cafenelei NegruZi din Iași apare un clovn, pardon, o clovneriță (dacă trebuie să vorbim la feminin). E longilină, filiformă, îmbrăcată într-un costum mov ca o teacă de protecție. Mânecile costumului se prelungesc în fîșii lungi, gata să te cuprindă. Nu este machiată excesiv, ochii săi mari nu au nevoie de întăriri. Scoate sunete ciudate, se mișcă haotic și după câteva minute eu mă întreb de ce am ales acest spectacol din paleta diversă a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, 2025. Simt că și alții din public freamătă ușor. Să înceapă spectacolul! Să pornească ghidușiile, doar este un clovn. Clovnul înțelege, simte nedumerirea celor ce îl judecă și îi privește direct în față, ba mai mult, le vorbește deschis, despre el, despre golul său marcat material vizibil în costumația sa. La început a fost cuvântul sau frica? Dumnezeu are o părere, Freud alta. Între cele două supoziții performance-ul începe să se legene ușor, amețindu-i și atrăgându-i pe spectatorii gata să se lase purtați de valurile întrebărilor și răspunsurilor, toți făcând parte din același echipaj, fără cârmaci, fără căpitan, doar cu o unică busolă: adevărul.
Spectacolul Golul interior / The Void a avut premiera în vara lui 2025 la Free Fringe Edinburgh, în regia Danei Paraschiv, performer: actrița Edith Alibec. Cine este Edith? O necunoscută, din păcate, în lumea iubitorilor de teatru tradițional, o actriță în vădită ascensiune în lumea iubitorilor noilor forme de teatru. Edith Alibec, născută în Constanța, după o facultate "serioasă", FABIZ în limba germană, a plecat în Germania, ca studentă la actorie la Athanor Akademie, școala condusă de David Esrig. S-a întors în București, în zona teatrului independent, cu predilecție pe monodrame. A apărut în filmele Malmkrog de Cristi Puiu și Rondul de noapte de Josef Demian. Împreuna cu Judith State și Istvan Teglas a pus în scenă spectacolul A new and better Me la Teatrul Point. Spectacolul De ce fierbe copilul in mămăligă?, adaptare după romanul omonim de Aglaja Veteranyi, a fost premiat la Festivalul de monodramă din Bacău și a fost invitat la teatre din străinătate, unde a fost jucat atât în engleză, cât și în germană, ajungând chiar să fie selectat la festivalul de teatru de la Camden People's Theatre (UK). De același succes s-au bucurat Uitasem și Tea and Milk.
În interviurile date, Edith afirmă că, din poziția ei de actriță și performeră, vrea să le dea persoanelor care vin la spectacolele ei ceva la care să se gândească. "Trăim foarte singuri și am o senzație după spectacole că ce poți da oamenilor ca să nu ne mai simțim atât de singuri."
Un leac de singurătate se vrea și Golul interior / The Void, un performance cu elemente de clovnerie și multă interacțiune directă cu publicul. Pe scenă se dezvăluie treptat "golul interior", un spațiu al fiecăruia dintre noi, punct terminus al spaimelor, neliniștilor și speranțelor noastre. "Mi-aș dori să știu ce funcționează dar nimeni nu are răspuns de fapt și orice încercare de a găsi unul este falsă. Am citit. Am citit cum trebuie să stau cu tine, să nu fug în alte activități, să stau și să îmi urmăresc respirația și să fiu sincer am făcut asta doar foarte puțin, am citit că tu ești în spatele întregii existențe și că fără tine nu ar fi nimic, ești ce e înainte de bing bang, ești golul din care poate lua naștere orice. satre zice ca ești greață aia de la prea multă libertate, Heidegger zice ca ești nimicul fără de care nu ar exista nimic, etc etc."
Toți am citit, toți citim. Psihanalistul Moussa Nabati vorbește despre gol, arătând că această stare de disconfort se poate manifesta prin instabilitate, hiperactivitate, dar și prin anxietate, depresie sau probleme în relațiile personale. În cartea Suflete de sticlă scrisă de Gáspár György (Capitolul 3 - Geneza golului interior) se vorbește despre sentimentul de vid interior sau de goliciune sufleteasca, acel sentiment difuz, slab conturat care, tocmai datorită acestor caracteristici ambigue provoacă multă anxietate. Andrew Solomon îl vede ca pe un prieten bun al Demonului amiezii. Golul din interior este avertizorul în momente de criză ale identității, în perioadele de depresie, este nemulțumirea resimțită când ne întâlnim cu noi înșine.
Golul este povara noastră, a tuturor, este sentimentul de neîmplinire, o experiență profundă și confuză. Clovnul intuiește că fiecare spectator îi seamănă și că, la rândul lui, el, amestec de vulnerabilitate și comicării, are ceva din fiecare spectator. Odată declanșată interacțiunea cu sala prin întrebarea "Tu cu ce îți umpli golul?" precedată de rostirea magicului "Conectat" și de atingerea spectatorului întrebat cu fâșia lungă ce prelungește mâneca clovnului, spectacolul se mută din scenă spre sală. Am ascultat multe răspunsuri, unele timide, altele îndrăznețe, neașteptate. Cu ce își umplu oamenii golul? Cu teatru, cu muzică, cu vin, cu pisici și cu alți oameni, cu filme și cu plimbări lungi, cu desene și cu croșetat. Ce fac oamenii cu golul? Unii îl afurisesc ca pe Necuratu, alții îl acceptă și îl îmblânzesc, unii îl urăsc, alții îl vopsesc în culorile fericirii instagramabile.
Edith Alibec a avut curaj, a simțit o sală incredibil de omogenă, cu minți și suflete deschise, a continuat peste limita de timp a spectacolului. Răspunsurile au devenit parte din spectacol, s-au inversat rolurile, întrebările au curs și în sens invers. Au căzut măști, s-au descrețit frunți, au picat bariere, s-au luminat priviri, s-au împărtășit experiențe pe baza cărora stima de sine a zâmbit puțin. Sentimentul de a fi "gol" într-o lume plină de informații, de rețele de socializare, de stimuli și interacțiuni este curios, de-a dreptul paradoxal. Și totuși, acolo, după perdea, de unul singur , clovnul îi caută febril definiții:
"Ești ce e in interiorul unui strop de ploaie
Ești nimicul care mă înghite in fiecare noapte când dorm
Ești fila neagră din spatele obiectelor color de pe biroul meu
Ești ecranul din spatele lumii ăsteia
Ești mereu prezent dar nu te pot vedea.
Ești senzația pe care o am atunci când joc și pemtru o clipă cred că sunt altcineva si -mi țin respirația și își ține și publicul respirația."
Da, publicul și-a ținut respirația sau, mai degrabă, pentru 80 de minute, a respirat libertate, adevăr, emoție pentru că a simțit dăruirea, adevărul, libertatea, emoția dinspre scenă spre el. Cum s-a născut "Golul"?. Edith mărturisește "Într-o zi, în timp ce mergeam spre casă la Fringe 2024, am avut această imagine a Vidului. Acest gol chinuitor din interiorul meu pe care încerc să-l umplu cu tot ce este posibil, dar care nu pare să dispară indiferent ce fac. Cu acest Fringe, sunt din nou cu Vidul, încercând să-l umplu cu ajutorul vostru, pentru că nu par să mă descurc singură."
Din supraplinul său, o actriță ne-a spus o poveste, de fapt, am spus-o împreună. Pentru că "Nu spui o poveste doar pentru tine. Întotdeauna mai e cineva. Chiar și atunci când nu e nimeni. [...] Spunându-vă povestea asta, vă fac să existați. Vă povestesc, deci existați". - Margaret Atwood. A fost o poveste despre noi și golul nostru cel de toate zilele și nopțile. Nu, golul nu a plecat, nu va pleca. O știm și noi, o știe și Edith. El este mereu, veșnic, înainte și după spectacol, doar că povestindu-l împreună îi dăm timp să vină, să plece, să plângă, să zboare, să tacă.