decembrie 2025
Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea unei noi ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara - Festival al Dramaturgiei Românești, programată în perioada 2 decembrie și 19 - 21 decembrie 2025.

FEST-FDR 2025 propune o ediție de buzunar. Organizatorul său, Teatrul Național, alături de selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, păstrează caracterul conceptual al festivalului. Așadar, titlul ediției 2025 a FEST-FDR este Dramaturgia feminină în spectacolul de teatru. Generații.

"Și în 2025 ne-am dorit să păstrăm tradiția de a pune în valoare dramaturgia românească contemporană printr-o ediție de festival. Astfel, am ales să oferim publicului "o pastilă" de FEST-FDR, centrată însă pe un gând. Acela de a face o panoramare (non-exhaustivă) a dramaturgiei feminine actuale. Prin urmare, sub titlul Dramaturgia feminină în spectacolul de teatru. Generații., programul FEST-FDR cuprinde spectacole sau lecturi performative după texte scrise de Leta Popescu, Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion Anca Munteanu, Petro Ionescu.

Totodată, în FEST-FDR a fost invitată una dintre cele mai recente premiere ale toamnei, Oglinda spartă, în regia lui Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania, unul dintre cei mai importanți directori de scenă de teatru și operă ai generației sale", precizează selecționerul FEST-FDR, Oana Borș.

Titlurile reținute pentru ediția 2025 a FEST-FDR sunt următoarele: Regina nopții, textul și regia artistică Leta Popescu (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați), Acest loc blestemat de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion, regia Larisa Popa (Centrul de Teatru Educațional Replika București), Arădeanca de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban (Teatrul "Ion Slavici" Arad) și, nu în ultimul rând, spectacolul Oglinda spartă, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin (Teatrul Regina Maria Oradea).

În continuare, prezentăm programul pe zile al FEST-FDR 2025.

Biletele vor putea fi achiziționate on-line, pe site-ul www.tntm.ro, precum și fizic, de la Agenția de bilete "Mărășești", str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți - duminică, între orele 11 și 19.

FEST-FDR 2025
Programul spectacolelor

Marți, 2 decembrie 2025, ora 19:00, Sala Mare
Regina nopții, Text și regie artistică Leta Popescu, Teatrul "Fani Tardini", Galați

Vineri, 19 decembrie 2025, ora 19:00, Studio UȚU
Acest loc blestemat de Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia artistică Larisa Popa, Centrul de Teatru Educațional Replika

Sâmbătă, 20 decembrie 2025, ora 17:00, Studio UȚU
Lectură performativă
Când eram mică voiam să fiu sfântă de Anca Munteanu, regia artistică Elena Tudorache

Sâmbătă, 20 decembrie 2025, ora 19:00, Sala Mare
Oglinda spartă, un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin, Teatrul Regina Maria, Oradea

Duminică, 21 decembrie 2025, ora 17:00, Studio UȚU
Lectură performativă
Căpșuni de zăpadă de Petro Ionescu, regia artistică Petro Ionescu

Duminică, 21 decembrie 2025, ora 19:00, Sala Mare
Arădeanca de Elise Wilk, regia artistică Cristian Ban, Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus