Bipolaritatea stilistică - ficțiune-nonficțiune - e repartizată pe două nuclee temporale: anul 1982 (printre tinerii studenți de la Universitatea București) și anul 2002 (printre "ceea ce a mai rămas din oameni" după prigoana comunistă). Apăsarea, tortura psihică exercitată de regimul ceaușist-comunist se citește pe fețele tinerilor frați Anghel, interpretați în regim de tensiune continuă de Silvian Vâlcu și Ciprian Nicula. Silvian Vâlcu, tânăr frumos cu părul vâlvoi, rebel și Ciprian Nicula, îndârjit împotriva nedreptăților. Doar pe chipul inocent al studentei Michelle Nezhinska, venită din Franța la studii în România, sclipește seninătatea normalității depinse în libertatea din Vestul european. Kristina Dogolich în acest rol e însăși expresia purității adolescentine. Dar, fiind prietenă cu Octavian Anghel, ținut sub control strict de forțele Securității, va ajunge și ea să fie bănuită de acțiuni subversive împotriva regimului ceaușist, apărat dur, cu strășnicie greu de imaginat, de oamenii Securității. Vajnicul reprezentant al caracatiței coercitive este ofițerul Grăjdean, din care Cătălin Grigoraș face un abil manipulator de conștiințe. Un securist nu dur, ca în anii '50, ci mult mai maleabil. Prin biroul său se perindă "suspecții" depistați ca implicați în "scandalul" unui afiș-caricatură împotriva lui Ceaușescu, pe care scria ironic, provocator Restituim datoriile până la ultimul ciolan!!! Caricatura afișată în loc public este atribuită de "oamenii cu ochi albaștri" lui Constantin Anghel, student la "Arte Plastice"; dar el nu știe nimic despre "isprava" respectivă, doar a auzit ceva despre ea. Degeaba. Securiștii intră în acțiune pentru "apărarea patriei" și dau vina pe el socotindu-l indezirabil. De aici începe calvarul lui. Va fi bătut, schingiuit, va ajunge într-un spital psihiatric și în cele din urmă va muri. O victimă a regimului totalitar. Una din multele despre care nu s-a auzit, despre care a fost interzis să se vorbească.
Narațiunea se încheagă din secvențe, nu curge cronologic, ci în zig-zag, cu sărituri temporale și spațiale. Cu indicații / explicații textuale înscrise pe ecran. Cu secvențe din filmul lui Stere Gulea Piața Universității, ceea ce imprimă peliculei o notă de documentar. Din comunism în post-comunism, din România în Franța, (țara în care se stabilește Octavian Anghel după 1989). Se vorbește mult franțuzește, personajele (francezi sau români) sunt oameni instruiți, chiar și securistul Grăjdean (horribile dictu!) vorbește franceza când este nevoie, cu toate că asta sună cam artificios sau pretențios în gura lui. Sunt luate în colimator mai toate "tarele" din epoca dictaturii comuniste, limbaj și sintagme uzitate până la paranoia, dar și nuanțe din noua limbă de lemn proliferată după 1989. "Caricatura Iliescu" bate recordul în topul evocărilor istorice de un cinism extrem doar prin reproducerea vocii sale și a cuvintelor sforăitoare adresate minerilor la sinistra "mineriadă" din iunie 1990. Caricatura Ceaușescu și caricatura Iliescu sunt la concurență ilară, plutesc literalmente pe deasupra destinelor personajelor filmului.
Pentru tinerii care nu au trăit în "epoca de aur" comunistă sau erau prea mici, copii pe atunci, filmul este un documentar informativ de real folos. Cum ziceam, un memento pentru viitorime. Pentru cei ce au trăit înainte de 1989 este atât de biciuitor rebarbativ încât aproape că te asfixiază prin mesajul său dur. Simți că nu mai suporți. E prea mult. Vrei să evadezi în lirism pur. Pot părea câteva secvențe ușor exagerate dacă le tratăm, le percepem strict ca imagini ale unei realități îngrozitoare. Dar în planul unei simbolistici a răului, acestea își găsesc justificarea și își păstrează gravitatea întipărită în fapte reprobabile, condamnabile, odioase. Lipsa alimentelor de bază, delictul de a asculta Radio Europa Liberă, îngrădirea libertăților de expresie, urmărirea opozanților regimului, spălarea creierilor opozanților regimului, mita românească generalizată, neparticiparea la deplasări peste hotare dacă nu prezinți garanția că te vei întoarce din "putredul capitalism", toate astea coagulează materia epică într-un scenariu-oglindă bazat și extras din memoria colectivă a românilor, trecută prin filtrul unor sensibilități artistice remarcabile. Secvențele din spitalul psihiatric induc un sentiment de compasiune și revoltă. Compasiune pentru grimasele, mințile rătăcite ale celor internați acolo, revoltă pentru directorul spitalului care apără și aplică îndoctrinat, cu cerbicie indicațiile impuse, venite de la stăpânire. Marcel Anghel desenează un personaj onctuos, grețos, care, la o confruntare în oglindă cu el însuși se disprețuiește îndeajuns de convingător când se numește "gunoi". Adevărurile dezvăluite sunt de frisonant impact asupra spectatorului. M-a bucurat îndeosebi referirea la liderul celei mai mari rezistențe anticomuniste din Munții Făgărașului, Ioan Gavrilă Ogoranu, cu trimitere la Portretul luptătorului la tinerețe, filmul lui Constantin Popescu din 2010. Chiar dacă prin aceste inserții documentaristice sporește senzația de dicționar artistic / enciclopedie filmică asupra perioadei avute în vedere. Regia lui Mihai Mihăescu se axează pe crearea unor scene reprezentative, construite în regim realist convingător. Saltul în simbolistica scenelor e doar presupus, dar nu exclus. Scenariul scris de regizor împreună cu Eugen Cojocaru dezvăluie o muncă în echipă de reală eficiență. Desigur, de mare importanță în realizarea proiectului a fot alegerea actorilor pentru roluri potrivite. Ei sunt din București, de la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad și de la Teatrul Național "Aureliu Manea" din Turda. Se cuvine să-i enumerăm pentru prestațiile lor. Printre protagoniștii deja amintiți, au evoluat Dimitrii Bogomaz, Marian Ghenea, Emil Gaju, Relu Poalelungi, Simios Salcă, Vali Popescu, George Sfetcu, Maria Salcă. Operatorul de imagine, Nicu Mihali, a avut în vedere prim-planuri fixate pe mimica actorilor, adesea atât de expresive în momente de mare tensiune, încât devenea superfluu filonul sonor însoțitor, menținut în flux continuu de Oscar Ungvari, Mihaela Panaite, Silviu Vâlcu. Ușor redundant fluxul sonor. Implicat adânc în acest proiect, Mihai Mihăescu, regizor și scenarist, a aprofundat subiectul scriind un roman. Astfel că Amintește-ți / Souviens-toi / Remember rămâne și un document scris pentru viitorime. Să se știe în timp! Ca astfel de grozăvii socio-politice să nu se mai repete.