Berusaiyu no Bara / The Rose of Versailles și-a amplificat considerabil influența odată cu adaptarea în format anime, difuzată între anii 1979 și 1980 și însumând 40 de episoade. Această ecranizare s-a bucurat de o popularitate remarcabilă, iar anunțul că anul 2025 va aduce o nouă versiune, de această dată sub forma unui film, reprezenta o oportunitate pentru ca noile generații de fani anime să se conecteze cu unul dintre vechile repere ale industriei. Relevanța remake-ului este cu atât mai mare cu cât studioul producător este MAPPA, care nu se află la o primă astfel de experiență, având în portofoliu, printre altele, și Dororo sau Ranma 1/2.
Cu un scenariu semnat de Tomoko Konparu și având-o la cârmă pe regizoarea Ai Yoshimura, filmul conturează imaginea regalității franceze de la Versailles în anii premergători Revoluției din 1789. De la venirea Mariei Antoaneta la curtea lui Ludovic al XV-lea și până la Căderea Bastiliei, personajele centrale în jurul cărora se desfășoară întreaga acțiune sunt prințesa austriacă, ajunsă regina Franței, și Oscar François de Jarjayes, care, deși născută femeie, a fost crescută și educată ca băiat, devenind ulterior căpitanul Gărzii Regale. Deși este ficțional, personajul lui Oscar a fost modelat după figura revoluționarului Pierre-Augustin Hulin. Tabloul este completat de aristocratul suedez Hans Axel von Fersen, care împărtășește cu Maria Antoaneta o iubire imposibilă, și de André Grandier, prietenul din copilărie a lui Oscar, care este îndrăgostit în secret de ea și care ajunge, în final, să-și sacrifice viața pentru a o proteja. Toate aceste intrigi romantice se desfășoară pe fondul unei stări tot mai precare a populației, sărăcită, flămândă și revoltată împotriva monarhiei.
În încercarea de a comprima succesiunea complexă de interacțiuni între protagoniști și de a contextualiza întreaga narațiune, astfel încât să-i ofere adâncime istorică și politică, filmul își pierde fluxul natural și coerența, postându-se mai degrabă ca o compilație decât ca un film de sine stătător. Conexiunea dintre personaje și evoluțiile lor individuale pare mai degrabă grăbită și artificială, fără un context precis care să explice sau care, cel puțin, să motiveze schimbările prin care trec personajele. Tocmai din acest motiv, încărcătura emoțională a fiecărui protagonist nu este concludent conturată, iar momentele de răbufnire nu reușesc să-și atingă efectul scontat: în loc de empatie și înțelegere pare că totul este exagerat, dus prea departe. De la prințesa inocentă și suavă care este la început Maria Antoaneta, la regina înfumurată și autocrată este un salt mult prea mare pentru numărul redus de episoade în care se prezintă viața ei la curte, și acestea narate, și nu ilustrate, pe alocuri.
Asemănătoare este și situația lui Oscar, care în film are prea puțin contact cu viața dură de pe străzile Parisului pentru a justifica realmente schimbarea de percepție asupra situației și ulterior a taberelor. Mai degrabă decât deșteptarea conștiinței condiționată de formarea ei timpurie, totul pare o epifanie pentru a putea duce narațiunea mai departe. În plus de acestea, explicațiile privind contextele socio-politice par că sunt făcute doar pentru a oferi un context general, care mai apoi este abandonat. Narațiunea principală se bazează mult prea puțin pe țesătura complicată și tensionată a realităților istorice la care aderă. Abia către final, Revoluția Franceză devine centrală în expozițiunea intrigii. După părerea mea, mai indicat ar fi fost ca filmul să se concentreze doar pe un arc narativ, nu pe întreaga poveste, pentru o coerență și un impact emoțional sporite.
Un aspect tratat în acest film care merită menționat și care ar fi putut să fie abordat ca temă principală unică este conflictul interior și exterior prin care trece Oscar cu privire la identitatea sa. În primul rând, conflictul interior, prin care simțul datoriei și al poziției pentru care a fost crescută se ciocnește cu nevoia de a fi liberă și de a decide pentru sine ce este mai bine, atât din punct de vedere romantic, cât și al dreptății. În ciuda statutului și a imaginii pe care le deține, Oscar are propriile sentimente și dorințe. Iar spațiul de a le simți și de a le exprima este limitat sau chiar inexistent.
Mai apoi, conflictul exterior, care conduce la o discuție cu implicații sociale, legate de modul în care atât femeia în poziție de conducere, cât și persoana provenită dintr-o familie privilegiată, este percepută de către ceilalți membri ai comunității - în speță, de soldați. În cazul Gărzii Regale, respectul pe care îl primește este total și imediat. Odată cu mutarea sa în rândul Gărzii Franceze, formată din oameni de rând, se lovește de realitatea cruntă a tratamentului pe care aristocrații și, în mod special, femeile le primesc: subordonare și sfidare. Exact în acest mediu, însă, umanitatea personajului iese cel mai mult la suprafață, iar disprețul se transformă curând în loialitate. Totuși, ritmul accelerat nu permite un progres consecvent.
Din punct de vedere vizual, numele studioului MAPPA în dreptul producătorului garantează un nivel ridicat al spectaculozității animației. Iar din această perspectivă, Berusaiyu no Bara / The Rose of Versailles nu dezamăgește. Culori vii, nuanțe puternice și lumină intensă. Totul pare că strălucește, potrivit fastului curții de la Palatul Versailles. În contrast, scenele din Parisul lovit de mizerie sunt redate în culori sobre și mai monotone, cu toate că imaginea sărăciei este reprezentată destul de blând, fără prea multe detalii care să inducă pe deplin gravitatea situației. De apreciat este utilizarea chibzuită a animației 3D, folosită punctual pentru a ușura sarcina animatorilor și integrată convingător în animația digitală. De altfel, atmosfera Franței sfârșitului de secol XVIII este restaurată prin atenția la detaliile de reconstituire a elementelor constituente ale epocii (haine, clădiri, etc.).
Muzica este semnată de Hiroyuki Sawano și Kohta Yamamoto. Cântecele, anacronice ca stil și sonoritate, apropiate mai degrabă de estetica Broadway-ului, se potrivesc cu tonul melodramatic exhaustiv al filmului. Interludiile muzicale, acompaniate adesea de vizualuri rococo, desprinse de narațiune, ajung să fragmenteze ritmul deja alert al filmului. În loc să intensifice emoția sau să adauge profunzime narațiunii, aceste momente par redundante și nu contribuie semnificativ la dezvoltarea acțiunii.
În schimb, distribuirea actrițelor de voce Miyuki Sawashiro și Aya Hirano în rolurile lui Oscar și Mariei Antoanetei a fost o alegere inspirată. Cele două reușesc să creioneze personaje complexe, cu trăiri, nevoi și expectanțe proprii. Echilibrează armonios momentele sincere și naive ale celor două protagoniste cu episoadele încărcate și apăsătoare, lucru vizibil în nuanțele emoționale care sunt transmise prin replicile livrate.
Berusaiyu no Bara / The Rose of Versailles nu este un eșec, având calități pentru a-și apăra cauza, însă nu reușește să surprindă cu adevărat esența care a consacrat această serie emblematică. Cadența mult prea precipitată încearcă să fie compensată printr-o animație impresionant realizată, soluție care funcționează doar parțial. Adaptarea de față demonstrează că revizitările moderne ale unor succese clasice nu reprezintă întotdeauna răspunsul potrivit. În acest sens, riscul este ca deserviciile provocate seriei să fie mai ample decât beneficiile.