Succesiunea replicilor servește drept suport scenic pentru un spectacol regizat cu finețe și responsabilitate artistică în gamă de un pronunțat tragism existențial. De fapt, asistăm la reconstituirea relațiilor dintre Zirbo și Ema (un cuplu de tineri), livrată cu rol de prevenție și reflecție târzie, după ce Ema nu mai este, dispărută într-un ambiguizat suicid, încercând să salveze o fetiță de la înec. Adevăr sau insinuare dubitativă? Zirbo, un ratat alcoolic, retrăiește, reînviind-o în amintire, momentele vieții alături de Ema, într-o eșalonare de secvențe edificatoare pentru aflarea adevărului și a fisurilor relației. Acestea sunt punctate cu discreție și empatie pe toată durata reprezentației.
Protagoniștii spectacolului pun în evidență trăsăturile esențiale, ascunse sub crusta aparențelor, ale celor doi tineri din zilele noastre aflați, mai mult sau mai puțin evident, în criză comunicațională. Personajele sunt bine construite textual și convingătoare prin jocul actoricesc. Ema, fata din vis, adusă în prezentul evocărilor, interpretată de Codruța Bonta, e depozitara unei bogate vieți interioare și transmite spre exterior tandrețe și cumsecădenie. Cătălin Florea ia în stăpânire opacitatea și frustrările lui Zirbo, bărbat tânăr care încă se caută, încă nu și-a găsit un rol și un rost în lume, deambulează fără țintă, copleșit de impasul prelungit în care se află, nefiind în stare să comunice la nivel superior, intim, cu partenera de viață.
Neînțelegeri mici duc la dureri mari și rănesc sufletul plin de bune intenții. Chiar dacă soluția suicidului sugerat nu e îndeajuns motivată, analizarea lui în context, ca virtualitate a unei înfrângeri pe plan emoțional, își găsește locul și explicația în sufletul unei persoane de o sensibilitate labilă precum Ema. Gândul la suicidul în apa unui râu al scriitoarei Virginia Woolf m-a săgetat pentru o clipă, apoi m-am întors la generalizarea depresiei de care nu e străină actualitatea noastră în planul anamnezei psihologice și am pus diagnosticul agravant pe lipsa comunicării.
Despre complexitatea și prevenția actului suicidar a vorbit în cadrul discuțiilor, după spectacol, doamna Monica Bartucz, psihoterapeut, persoană implicată în acest proiect exemplar la care publicul aderă cu viu interes. Un rol de o mare eficacitate și expresivitate scenografică a acordat regizoarea spectacolului cutiilor din carton de diferite dimensiuni, folosite pe post sau în loc de decor. Aranjate diferit, ele sunt capabile să sugereze: un zid care separă și altul care clădește, dezastrul sentimental materializat vizual, plecări și reașezări, impedimente, opintiri și înaintări prin pâcla trăirilor contradictorii, refulări și speranțe, căderi și redimensionări ale încrederii în relație și în ei înșiși. Căutări și soluții. Cauți să salvezi ce se poate salva. Ca în orice viață de cuplu. Clădești, distrugi și reclădești. Reclădești!