Dacă mi-ați acceptat metafora cu tortul de cofetărie (nu firele de tort coșbuciene, deși din fire de poveste se împletește orice basm), să vedem ce gust au feliile servite spectatorilor înveseliți de noutatea rețetei folosite de artistul clujean Ionuț Caras. Actor, regizor, scenarist, profesor și activist cultural, inițiator de proiecte inedite precum mai vechile "procese la teatru" intentate unor inculpați celebri precum abulicului Hamlet sau ucigașului meșter creator Manole. Inițial aproape de textul lui Creangă, spectacolul o ia repejor la vale spre lumea românească de azi până în striațiile sociale și politice îndreptate spre corupția generalizată. Sau subiectul devoalat se înfundă treptat în rețelele telefoniei mobile de pe Google, Facebook, Tik-Tok și în suverana aplicație IA. Mai exact, scoborând din dulcele grai moldovinesc, păstrat până și în titlul adaptat Un altfel di Harap-Alb (zgândăreală și la titlu!), basmul este tors abil, bucată cu bucată, adus spre capitala Transilvaniei (naționaliștii timorați îmi atrag atenția să nu spun Ardeal!), adică în "orașul de cinci stele verzi" într-o rostogolire ilară de situații lucrate intens parodic, extins parodic, de nu mai recunoști mai nimic din drumul inițiatic al bietului personaj principal înghițit de gloata secundarilor ce năvălesc literalmente pe scenă în poziții de forță, influenceri împinși la înaintare prin meandrele scenariului. Stele verzi vede cu siguranță firavul Harap-Alb, rătăcit prin jungla tehnologiilor prezentului, dar și spectatorii atrași în acest carusel baroc halucinant, confuz, viciat de "semnele civilizației".
Toposul adaptat conjunctural străluce în fine sau grosolane ironii la adresa administrației unui oraș de lângă faimoasa comună Florești. Trebuie spus că încrengătura epică servită de realizatorii clujeni e strictamente pentru clujeni, întrucât aluziile la neajunsuri regionale ilarizante pot fi degustate plenar numai de clujeni: cartiere buclucașe, localități obscure, hibe de ordin citadin și moral, toate ambalate în umor sticlos, cristalin. În loc de fântâna din basm aici apare tunelul dacic, ironizat în "metroul dacic" al primarului Boc și cacealmaua continuă în ritm persiflant de la un capăt la altul. Incipitul repetitiv "Amu cică era odată..." e transformat în număr amuzant de show dansant care atrage atenția asupra conținuturilor ludice și frivole uneori ce vor urma. Vulgaritatea nu e exclusă, ba chiar devine expresivă. Provocată în doze rezonabile, ea nu impietează ansamblul construit pe augmentări bășcălioase, pornind chiar de la cearta celor doi naratori, unul mai vechi (Ionuț Caras) și altul mai nou (Anca Hanu).
Metafizica și simbolistica basmului sunt lăsate deoparte (să se odihnească în paginile eseistice din Creangă și creanga de aur, de pildă) până la concluziile din final, când sala e întrebată direct "cine vreți să moară?" Inocentul fiu de crai sau vicleanul spânos? Binele sau răul? Și elevii sunt sfătuiți să nu scrie despre ce au văzut pe scenă pentru că vor cădea la examen. Amuzant, nu? Fabulosul din basm se ascunde sub sclipirile satirei revigorante. Dacă lupta dintre bine și rău sfârșește în aceste note didactice, optimiste și firești în fond, să vedem ce e bine și ce e rău în acest scrânciob bine uns din iarmarocul deșertăciunilor teatrale. I-am spus la început "tort" și acuma "scrânciob" cu rezonanțe arhaice tocmai când mă pregătesc să fiu mai critic.
Să vedem ce e bine:
E de bine să exersăm și chiar să prelungim filonul ludic al basmului. Ion Popescu Gopo a făcut-o cu mult înainte în De-aș fi Harap-Alb. Și a făcut-o subtil, în stilul fantezist care-l caracterizează. E bună și aducerea basmului în actualitate, făcând trecerea de la Crai la Domnu' Craiu președinte de scară la bloc sau din Împăratul Roșu la Baronul veros. Prestație de excelență a excelentului Matei Rotaru în cele două roluri la care se adaugă și cel de Setilă-sugativă. Pentru fiecare ipostază el are modulații diferite de timbru vocal, gestică diferită, abordări diferite. Acest actor mă uimește de fiecare dată prin evantaiul miraculos al posibilităților interpretative. De la sobru la grotesc, de la patetic la grosier, de la locvace la dramatic. Simpatic și caraghios este Ruslan Bârlea mai ales în postură de preot roșcovan cu perucă strâmbă. E binevenită, haioasă și apariția din sală a curierului Glovo Christian Har, deși cam șablonardă insinuarea "a, nu e soția" sau "a, nu e soțul" când se adresează spectatorilor din loje. Dar mai ales excelează în dacul arhetipal, creatură CalGpT. Excelent și Dacul, Cheful sau prostănacul Gardian Adrian Cucu. Nu știu de ce mai ales rolurile de prostănac (și din alte spectacole) îi ies brici. Știu de ce: are harul de comedian în sânge și publicul îl răsfață pe bună dreptate. Surpriză la reîntâlnirea pe scena Naționalului cu Bogdan Bob Rădulescu în rolul Spânului după o lungă absență. Un Spân frumos ca și Cristea Avram din filmul lui Ion Popescu Gopo. Frumos și răsucit voluntar într-un discurs aprins, fățarnic, specific speculanților și ariviștilor politici de azi. Alături de el e și Mircea Bravo (voce CalGpT), formând un duo comic în videoclipuri pe YouTube. Folosirea cuplului în spectacol aduce un plus de popularitate oricând necesară. "Energia dacică combinată cu inteligența artificială" produce efecte comice insolite, irezistibile. Demitizarea ghidușă a ursului din poveste în vip fotografiat pe Transfăgărășan este asigurată cu mult firesc de Cosmin Stănilă; acceptabilă și a doua creație: primarul ultra grotesc desenat delirant, un saltimbanc pe fondul mulțimii fremătânde. Mulțime dirijată coregrafic de Andrea Gavriliu, insinuând efecte ilare seducătoare. Bună și muzica lui Radu Dogaru și cântecele născocite de Anca Hanu. Bun și decorul realizat de Adrian Balcău, sugerând când geometrii arhitecturale din "orașul de cinci stele verzi", când "tunelul dacilor" (împreună cu mitologizarea lor), când pădurea cu copaci empatici, dar și simpatici (doar codrul e frate cu românul, cum altfel?). Bune și costumele carnavalești, venite din poveste sau chiar de pe stradă, propuse de Zsófia Gábor. Radu Dogaru poartă cu strălucire coarnele Cerbului și cu emfază autentică răzvrătirea unui manifestant în piața publică. Excelent exploatat este grupul babelor dansatoare din tunelul mitologic. Deși firav desenate scenic, personajele fantastice ale basmului, prietenii lui Harap-Alb, sunt pitorești și caline în ansamblu: Flămânzilă - Tudor Jula, Setilă - Matei Rotaru amintit deja, Gerilă - Miron Maxim, stăpân pe frig și mucalit șofer, Păsări-Lăți-Lungilă - Diana-Ioana Licu evidențiindu-și picioarele lungi după cum cere personajul. Astea toate sunt de bine.
Ce nu e bine (din punctul meu de vedere):
Bietul Harap-Alb, interpretat corect, timid, moale (căci s-a mizat pe totala lui blândețe și discreție) de tânărul subțirel tras printr-un inel Ștefan Dogaru. El, săracul, nu are nicio vină, dar e efectiv acoperit de armata de actori care năvălesc pe scenă în cascade repetitive. Spânul șmecher, dezvoltator imobiliar în Floreștiul constant ironizat, spre amuzamentul publicului, apare cam târziu în peisaj și prezența lui e conștientizată abia prin prestația unică a lui Bob Rădulescu, o voce inconfundabilă, grimase inconfundabile. La mitingul din piață protestatarii au prea multe pancarte cu prea mult text, așa încât spectatorii nu pot citi tot ce stă scris pe ele. Fata Roșie (Diana Buluga) e mai degrabă palidă, blondă și deloc docilă. Mă opresc aici, celelalte mici fisuri sunt neglijabile. Per ansamblu, propunerea regizorului și scenaristului Ionuț Caras e o creație scenică de impact îmbucurător asupra publicului clujean, o comedie paralelă basmului, desigur, spumoasă și atracțioasă în sine, care nu i-ar displăcea unui Creangă din zilele noastre, deschis la minte, cu dezvoltat simț al umorului și plin de imaginație, cum se dovedește a fi - a câta oară? - Ionuț Caras.
(foto: Nicu Cherciu)
Un altfel di Harap-Alb
scenariu de Ionuț Caras, după basmul lui Ion Creangă
regia: Ionuț Caras
decorul: Adrian Balcău / costumele: Zsófia Gábor / coregrafia: Andrea Gavriliu / muzica: Radu Dogaru / cântece de: Anca Hanu
Distribuția:
Babe dansatoare: Cecilia Lucanu-Donat, Ioana-Maria Repciuc, Diana-Ioana Licu, Patricia Brad, Adriana Băilescu, Salomeea Rusu
Povestitor clasic: Ionuț Caras / Povestitor mai modern: Anca Hanu
Domnu' Craiu, Setilă, Baronul: Matei Rotaru
Fratele mare, Un preot: Ruslan Bârlea / Fratele mijlociu, Flămânzilă: Tudor Jula
Harap-Alb: Ștefan Dogaru / CalGpT (voce): Mircea Bravo / Curierul Glovo, CalGpT: Christian Har / Baba Casandra, agentă Interpol: Adriana Băilescu / Ursul, Primarul: Cosmin Stănilă / Dacul, Cheful, Gardian 1: Adrian Cucu / Spânul: Bogdan Bob Rădulescu / Apariții în tunel: Adriana Băilescu, Ruslan Bârlea, Ioana-Maria Repciuc, Tudor Jula, Ioan Crișan / Gardian 2: Ioan Crișan
O solistă jazzy, Reporterița: Ioana-Maria Repciuc / Baba necăjită, agentă Interpol: Patricia Brad / Cerbul, Opozantul: Radu Dogaru / Influencerița: Cecilia Lucanu-Donat / Fata Roșie: Diana Buluga
Gerilă: Miron Maxim / Ochilă: Salomeea Rusu / Păsări-Lăți-lungilă: Diana-Ioana Licu
Turiști, copaci, cetățeni, influenceri, hipsteri etc.: toată distribuția