Filmul este o comedie romantică suspendată între urban și rural, care spune povestea întâlnirii a două lumi diferite: pe de o parte, haosul orașului, în care Guia (Liz Solari), iubitul ei, Marco (Pietro Sermonti) și asistenta ei Carola (Giulia Michelini) se simt precum peștii în apă, iar pe de alta, un sătuc din Puglia transformat de sosirea frumoasei jurnaliste, unde găsim un carusel de personaje amuzante și originale: fermierul Renzo (Raoul Bova), barmanul avangardist Felice (Emilio Solfrizzi) și cel tradiționalist Delfo (Sergio Rubini). Apoi îl avem pe Pino (Neri Marcorè), vărul autist care aspiră să devină preot; pe Mara (Sabrina Impacciatore) și Anita, misterioasa medic veterinar (Isabella Briganti); precum și alte câteva personaje pitorești.
Guia, personajul principal feminin, este confuză. Când crede că are totul sub control, primește un cadou neașteptat: o casă la țară, în Puglia, moștenită de la mătușa ei. Pentru eleganta și sofisticata stilistă milaneză, aceasta nu reprezenta nimic mai mult decât un mic ocol. Viața ei este deja alcătuită din prezentări de modă, vizite la serviciu, aperitive și o relație de conveniență. Astfel, ea încearcă să vândă casa de la țară, nu doar pentru a scăpa de cei patru pereți, ci și de orice posibilă legătură cu un pământ atât de "sărăcăcios" și "străin". Însă, în spatele nenumăratelor dificultăți în vânzarea fermei se află altceva: nevoia de a recunoaște că a judecat greșit propriile priorități. Ea simte că trăiește un vis ciudat, dar încet-încet, se va trezi din iluzie și astfel va realiza că ceea ce și-a dorit cel mai mult este chiar în fața ochilor săi, în spatele zidului de prejudecăți.
Renzo, fermierul care avea grijă de casa mătușii, este cel care o trezește, metaforic. El este un tată văduv, o persoană practică și conectată la viață. Este un bărbat care se trezește în zori pentru a gestiona ferma și a-și crește fiul adolescent.
Alături de aceste două personaje se află minunatul carusel uman care ne face să râdem, să visăm - un pluton de personaje pestrițe și originale. Măiestria actoricească reușește în dificila sarcină de a reprezenta chintesența rădăcinilor rurale, autentice, dar care totuși posedă o modernitate a spiritului foarte rar întâlnită, chiar și în marile metropole.
Sei mai stata sulla Luna? / Ai fost vreodată pe Lună? nu este un film doar despre triunghiuri amoroase, ci despre diferența subtilă dintre siguranță și fericire. Conflictul nu este exterior, ci interior: Guia trebuie să decidă dacă rămâne într-o relație liniștită, dar lipsită de entuziasm, sau dacă își asumă fragilitatea unei iubiri care nu oferă garanții. Filmul evită dramatismul excesiv și preferă să trateze această dilemă cu ironie blândă și umanitate.
Din punct de vedere stilistic, Genovese optează pentru o narațiune fluentă, fără excese vizuale sau simbolice. Filmul se sprijină în principal pe dialog, pe ritmul relațiilor dintre personaje și pe naturalețea interpretărilor actoricești. Umorul este prezent, dar discret, integrat firesc în conversații și situații cotidiene. Această abordare contribuie la senzația de realism, iar personajele nu par construite pentru a ilustra idei abstracte, ci pentru a reflecta dileme comune.
Filmul refuză să ofere răspunsuri definitive. Finalul nu impune o concluzie moralizatoare și nu transformă povestea într-o lecție despre "alegerea corectă". Fericirea nu este o destinație fixă, ci o succesiune de momente fragile, dependente de context și de curajul individual.
Sei mai stata sulla Luna? / Ai fost vreodată pe Lună? nu este un film inovator și nici nu își propune să reinventeze genul. Forța lui constă tocmai în simplitate și accesibilitate; în coerență și în onestitatea cu care tratează tema iubirii. Este un film care vorbește despre întrebări pe care probabil toți ni le punem la un moment dat: dacă suntem cu persoana potrivită, dacă fericirea arată așa cum ne-am imaginat-o și dacă avem curajul să renunțăm la siguranță pentru ceva mai fragil, dar mai viu. Sei mai stata sulla Luna? / Ai fost vreodată pe Lună? este, astfel, o poveste despre sincronizare și despre acele rare momente în care viața pare să ne ofere ceva unic, fără a ne garanta că vom ști ce să facem cu acel dar.