Experimentul cu titlu Disneilend (excesiv excentric) a pornit de la dorința de a oglindi viața și neviața oamenilor din penitenciare, fapt pentru care artiștii au stat de vorbă cu deținuții și din discuțiile cu ei (mai cu seamă cu unul din ei) a fost încropit scenariul de către Filip Odangiu și Diana Aldea. Scenariu conceput nu cu miză documentaristă, ca interviurile cu pușcăriași de la tv, ci cu salt epic dirijat într-un puțin credibil deznodământ. Scenariștii operează cu bisturiu cathartic în plin excurs existențialist, adunând laolaltă infuzii de sentimente, sex, divertisment și crimă. Toate aranjate și modelate în chip realist, într-o celulă de penitenciar cu paturi suprapuse, de regizoarea Diana Aldea. Sarcină dificilă, decupaj acceptat doar ca supradimensionare a unor aspecte de viață din mediul carceral. La început ai impresia că ești în "închisoarea veselă" a prozatorului Ion Dulugeac din Două țigări și-o cafea, căci despre traficul cu țigări în închisoare, "aur curat", este vorba și aici printre altele. Mici învârteli pe la bucătărie pentru o mâncare mai bună, drogul televizor, exerciții fizice cu extensorul și bătăi inerente între pușcăriași, cam la atât se reduce activitatea celui lipsit de libertate, încarcerat pe 14 ani pentru o crimă nepremeditată și purtat dintr-o închisoare în alta. Dar în preziua eliberării lucrurile iau o întorsătură a dracului. În celulă intră o magnifică prostituată pentru servicii sexuale. Neverosimila întâlnire dintre cei doi e dilatată la dimensiuni șocante. E o întâlnire cu teză transparentă. Desigur, pentru a pune în evidență umanitatea din două ființe căzute în depravare, de la marginea societății, care reușesc să comunice de-a dreptul miraculos, în ciuda barierelor puse de reguli rigide, conservatoare, denigratoare la nivelul celor din "subterana" dostoievskiană actualizată incidental.
Stridențele sunt învăluite într-un firesc fabricat ad-hoc, deși o "vizită" de acest fel e desprinsă din cataloage legale. Un frate-pește își aduce sora să presteze într-o celulă de închisoare. Fratele (Cătălin Florea episodic) le pune muzică spre a grăbi acuplarea. Superba prostituată (Codruța Bonta) devine brusc atrasă de anti-personajul încarcerat... căci despre antieroi e vorba aici. Dezvoltă o empatie spontană, suspectă, nefirească, înălțată în efuziuni sentimentale care ajung până la promisiunea de a merge împreună, după eliberarea lui... la Disneilend, parc de distracții figurând aici ca pisc al fericirii pe pământ. Din noroi în iluzia cea mare. Dar iluzia unui Disneyland ipotetic se năruiește brusc.
Grațioasă, afabilă, jucăușă, fermecătoare de-a dreptul, Codruța Bonta dezvăluie abilități interpretative uimitoare, cu preeminență progresivă pe omenie, altruism și sensibilitate. Jocul ei exprimă dorința inexpugnabilă de a face teatru de calitate și se pare că e capabilă de așa ceva. Radu Lărgeanu, actor la Teatrul Național, ca invitat la Maidan, dă o anume greutate spectacolului, dar cam atât. Distanța de la răsfățatul, împăunatul fanfaron Harpagon la pușcăriașul obscur devine evidentă, aproape stânjenitoare pentru actorul de comedie care este Radu Lărgeanu. Nu simți agresivitatea, agitația și duritatea din jocul lui, ci mai mult docilitatea și jovialitatea unui performer par lui-même. Și din această cauză finalul pare lipit artificial de subiect, pentru efecte dramatice în plus, firește, căci cu astfel de efecte lucrează teatrul de azi dacă vrea să atragă publicul în sală. Și sala a fost plină, în ciuda faptului că pe stadion se juca marele derbi CFR - "U" Cluj!
Textul asamblat grosier este destul de corect calibrat scenic de Diana Aldea, dar lasă în urmă o serie de întrebări devoratoare, mistuitoare. Dintre acestea, aleg două. Avem nevoie de lumea declasaților adusă pe scenă? Nu e destul că suntem intoxicați cu știri de acest fel și această zonă gri sau chiar neagră de tot e intens mediatizată pe sticlă și în dezbateri tv cu acest subiect?
(foto: Diana Bilec)