În cazul de față, nu vedem decât niște lumini colorate nefocalizate care doar încet, încet, devin faruri și stopuri de mașini pe o autostradă aglomerată, cea cu numărul 101. Dar, ciudat, câteva secunde bune nu prea pricepem unde suntem, căci totul este cu fundul în sus. Mișcarea de rotire, de revenire cu picioarele pe pământ ia și ia mai mult timp decât ar trebui, părând că este făcută împotriva voinței operatorului.
Acest truc de filmare (camera roll) nu este întâmplător: funcționează ca o metaforă a pledoariei filmului pentru reevaluarea valorilor convenționale. Se anunță astfel tema sa principală: inversarea perspectivelor după care judecăm succesul, vinovăția sau meritul.
E drept, asta se întâmplă în orice film care are drept protagoniști hoți.
Și aici, povestea este destul de previzibilă: un hoț bun la suflet este urmărit de reprezentanții legii (în cazul de față, un detectiv și o agentă de asigurări), care devin convinși de justețea acțiunilor răufăcătorilor, aspect esențial în cursul unui jaf care bineînțeles că se petrece cu totul altfel decât fusese plănuit.
Toate astea au în subtext un fals discurs protestatar, care să dea o spoială de așezare valorică similară celei pe care ar încerca-o un avocat veros pentru a-și albi clientul sau celei unei motivări judecătorești dată într-un sistem de justiție disfuncțional (orice asemănare cu ceea ce se întâmplă pe la noi este pur întâmplătoare!).
În condițiile astea, cred mai interesant ar fi să vorbim despre personaje.
În primul rând, ele capătă ceva consistență în principal datorită prestației actoricești.
Apoi, fiecare apare drept o persoană dedicată, profesionistă, dar pe care sistemul social l-a marginalizat. Ce este interesant e că această iminentă scoatere în decor nu e cauzată neapărat de corupția sistemului, cât de o hibă idealistă din sufletul fiecăruia dintre ei.
Pe măsură ce ițele poveștii se împletesc, ajung în situația în care personajele își pun sub semnul întrebării propriile lor construcții de gen și tocmai pentru că manifestă o atitudine activă, o gândire critică din punct de vedere etic, ajung să depășească propria statură.
Hoțul (Chris Hemsworth) este clar un profesionist. La fiecare jaf comis se preocupă să nu lase nicio o urmă de ADN. Dar, are și el un defect: își interzice utilizarea violenței în exercitarea misiunilor. În toate infracțiunile sale, nimeni nu a fost vreodată rănit. În traducere neaoșă: "Furi, dar nu dai în cap!".
Când ajungem să îl cunoaștem mai bine, realizăm că hoțul arătos și eficient se află prins într-o fundătură emoțională, legată de greutatea unei copilării duse în sărăcie. Pentru el, banii înseamnă calea spre acceptare socială, spre iubire și siguranță. Întâmplări periculoase și răsturnări de situație spectaculoase îi vor pune sub semnul întrebării convingerea de bază ("banii aduc dacă nu fericirea, măcar acceptarea și siguranța").
Aflat pe urmele primului, polițistul inteligent și dedicat (Mark Ruffalo) este preocupat prea mult de cazurile sale și mai puțin de identificarea și vinderea către decidenții politici a unor planuri de management "Tu trebuia să fii în locul meu," îi reproșează șeful său, dar ar fi trebuit să "găsești ceva care să rezolve problemele întregii clădiri", așa cum, deducem, a făcut el pentru a ajunge acolo sus.
Figura interpretată de Ruffalo este cea a unui erou discret atât de stăpân pe sine încât pare să fie întruparea spiritului legii, adică aducător de dreptate, de echilibru, mai degrabă decât a literei, adică a îndeplinirii exterioare a unor legi ale succesului, ale cum ar trebui să arate un polițist cu o carieră de succes sau un bărbat demn de acest nume.
Ca detaliu relevant, având în vedere că ne aflăm în fața unui film ce preamărește obsesia pentru mașini sexy, rapide și puternice, polițistul conduce o vechitură obosită și înceată, pe care o apără într-un mod deopotrivă amuzant și care impune respect: "o mașină care e ca vinul: capătă prestanță pe măsură ce se învechește". Bineînțeles că regula nu se aplică la mașini, dar ca vinul sunt doar prietenii vechi, iar asta deja trimite la o gândire morală mai profundă decât a celor care îl critică.
Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim de agenta de asigurări. Trecută de vârsta atractivității tinerești (ironic rol, deoarece forma în care apare Halle Berry infirmă clișeul), aceasta este unsă cu toate alifiile tehnicilor de vânzări. Știe foarte bine să citească oamenii și să identifice infracțiunile, așa că realizează că este dusă cu zăhărelul când își cere meritata promovare în cadrul firmei de asigurări. Realizează că muncește într-o firmă coruptă și într-o societate stricată, însă ar vrea să rămână totuși cinstită. De ce oare? Aici, scenariul este superficial.
Halle Barry este excelent distribuită în rolul unei femei de carieră fără viață personală, care a fost cândva atrăgătoare, care este încă extrem de fotogenică, dar care este și destul de inteligentă să știe că toate acestea nu o fac să evolueze nici sentimental, nici măcar profesional. Ea trăiește astfel deșertăciunea promisiunii ideologiei feministe care se confruntă dureros cu forme mascate de misoginie, dar află prea târziu că dorința de a avansa cu orice preț poate să fie o capcană mai periculoasă decât de a-ți înfrunta vârsta. În cele din urmă, acțiunile și deciziile sale sunt cele care vor pune în mișcare mașinăria de mașini, motociclete și de alte mecanisme spectaculare care construiesc atracția acestui film.
Practic, fiecare personaj reprezintă câte o variantă a aceleiași dileme: cum rămâi fidel propriilor principii într-un sistem viciat?
Aș mai adăuga că am văzut filmul la IMAX. Crime 101 este clar conceput pentru experiența sălii mari, unde sunetul și dimensiunea imaginii devin parte din narațiune, nu doar un suport al ei. Avantajele de a vedea o cursă de urmăriri cu mașini și motociclete pe un astfel de ecran sunt clare: efectele sonore duduie cum trebuie, trecerea razantă de la un capăt la celălalt al ecranului, adică vreo 20 de metri în realitate, a motocicletei mărite și ea de vreo două-trei ori față de mărimea normală este impresionantă, ca să nu mai vorbesc de unghiurile joase în care este filmată toată scena și care te fac să simți o amețeală plăcută venită din adrenalină. Desfășurat în aceste condiții senzoriale, filmul își atinge clar scopul comercial, de divertisment.
Dar, așa cum spuneam, dincoace de ecran, este prezent și un substrat care să dea de gândit despre cum ne raportăm la propria carieră. Sugestiile tematice sunt suficient de pregnante pentru a da filmului o greutate suplimentară. El nu se reduce la spectacolul urmăririlor, ci pune întrebări incomode: Cât din succesul profesional ține de competență și cât de abilitatea de a juca politic și de a te vinde viclean? Cât valorează integritatea? Ce înseamnă stereotipurile de gen pe care le avem în minte și cum ne otrăvesc ele alegerile? Mai precis, exact tipul de întrebări pe care poate le obținem în sălile de cinema, dar pentru care putem obținem răspunsuri din cu totul alte surse.