Către Boddah:
Vorbind pe limba unui tăntălău cu experienţă, care preferă să fie un plîngăcios lipsit de virilitate, infantil, acest bilet ar trebui să fie destul de uşor de înţeles.
De-a lungul anilor, toate avertizările din cele 101 lecţii de punk-rock primite încă de cînd m-am familiarizat pentru prima dată cu etica independenţei şi a acceptării comunităţii voastre s-au dovedit foarte îndreptăţite. De foarte mulţi ani nu mai am nici o emoţie cînd ascult sau creez muzică ori cînd citesc sau scriu. Şi mă simt vinovat mai mult decît vă puteţi imagina.
De exemplu, atunci cînd sînt în culise şi se sting reflectoarele, iar mulţimea înnebunită începe să vuiască, nu mă mai atinge, aşa cum i se întîmpla lui Freddie Mercury. Părea că-i place, că savurează dragostea publicului. Ăsta e un lucru pe care îl admir şi invidiez profund. Nu pot să vă păcălesc pe nici unul dintre voi. Nu e corect nici faţă de voi, nici faţă de mine. Cea mai gravă faptă pe care mi-o pot imagina ar fi să îi storc de bani pe oameni minţind, simulînd că mă simt sută la sută bine.
Cîteodată simt că am nevoie de un aparat care să ponteze cînd urc pe scenă. Am făcut tot ce puteam ca să preţuiesc asta (şi o preţuiesc, Doamne, crede-mă că o preţuiesc, dar nu e destul). Preţuiesc fapul că noi am mişcat şi am făcut să se simtă bine atîţia oameni. Poate sînt un narcisist care apreciază lucrurile abia după ce au dispărut. Sînt prea sensibil. Trebuie să fiu uşor ameţit ca să recapăt pasiunile pe care le aveam cînd eram mic.
În ultimele trei turnee am apreciat mult mai mult oamenii pe care i-am cunoscut şi fanii muzicii noastre, dar tot nu pot să-mi depăşesc frustrarea, vina şi mila pe care o am pentru toţi. Există ceva bun în fiecare dintre noi şi cred că pur şi simplu iubesc prea mult oamenii, aşa de mult, că mă face să mă simt, în morţii mei, prea trist. Micul Isus, Peştele, tristul sensibil nerecunoscător. De ce nu te bucuri pur şi simplu? Nu ştiu!
Am o soţie de vis, care dă pe afară de ambiţie şi înţelegere, şi un copil care sărută orice om pe care îl vede, pentru că toată lumea e bună şi nu-i face nici un rău; asta îmi aminteşte prea mult de mine, plin de dragoste şi bucurie. Asta mă îngrozeşte aşa de rău, că abia mai pot să rezist. Nu pot să suport gîndul că Frances ar putea să devină un death-rocker nenorocit, autodistructiv ca mine.
În cazul meu, lucrurile au mers ca la carte şi sînt recunoscător pentru asta. Dar de la şapte ani am început să urăsc oamenii. Doar pentru că cei înţelegători par să se descurce mult mai uşor. Doar pentru că iubesc oamenii şi îmi pare rău pentru ei prea mult.
Din adîncul sufletului meu care arde, întors pe dos, vă mulţumesc tuturor pentru scrisorile şi grija din anii trecuţi. Sînt un copil prea capricios şi instabil! Nu mai sînt înflăcărat şi, ţineţi minte, e mai bine să arzi decît să te topeşti.
Pace, dragoste, înţelegere,
Kurt Cobain