În ce palier al realității suntem? Suntem în realism? În niciun caz. Suntem în suprarealism? Pesemne. Iar acest suprarealism poate răspunde nevoii de certitudini, de valori morale, de schemă a societății incluzive? Nu prea. Tocmai de aceea mulți au văzut în Poor Things o fabulă care nu răspunde necesităților epocii de azi. Feminismul e alterat, Bella e o creatură alunecoasă, bărbații sunt obsedați de control, iar în final ea se complace în munca de lucrătoare sexuală.
Dar e adevărat? Nu cumva alegoria Poor Things prezintă, în fapt, o fațetă a feminismului, care e în acord cu timpurile? Să analizăm. Să ne gândim. Să nu ne dăm în cap cu sloganurile și atât.
"Acesta e un film în care eroina este literalmente creată - cusută chirurgical și readusă la viață - de către un bărbat. Și da, corpul matur al Bellei și mintea infantului sunt șabloanele fantasmei masculine, la fel ca plăcerea ei brută și apetitul pentru sex", scrie Bidisha Mamata în The Guardian.
"Filmul are un început dur: profesorul vizionar și asistentul său ascultător discută despre Bella ca despre o entitate sexuală, în timp ce ea este non-verbală. Vor fi oameni care nu vor privi asta ca pe o alegorie, ci o vor vedea ca pe o transpunere nefiltrată, directă a unui patriarhat toxic (corp de adult, creier tabula rasa, cocktailul perfect de femeie) și aceasta este o ambiguitate cu riscuri mari.", scrie Zoe William, jurnalist la The Guardian.
Totuși, filmul redă diferitele metode pe care bărbații le folosesc pentru a încerca să controleze și să restricționeze femeile. Ceea ce trebuie, cred eu, redat într-un film care critică patriarhatul. Cum arăți aceste comportamente masculine, atlfel decât portretizându-le în act? Altfel, filmul ar fi tezist. Iar criticii cred că sunt orbi acestui gen de portretizare. Trebuie să arătăm supliciile la care e supusă femeia, pentru a le putea deconstrui apoi. Fără tipul ăsta de sondare, ne-am alege cu un film aseptic. Bărbații din Poor Things sunt foarte diferiți unul de celălalt, dar încercarea lor de a o controla pe Bella îi unește - fie că este vorba de Godwin, care reprezintă imaginea Tatălui, care încearcă să o închidă pe Bella pentru a o ține "în siguranță", desprinsă de lumea exterioară, fie că îl vedem pe avocatul Duncan, pervers și misogin, care aruncă cărțile Bellei în ocean, în timp ce ea își hrănea conștiința intelectuală. De ce? Pentru a o transforma în păpușa lui sexuală supusă și docilă. Determinarea ei de a-și urma dorințele - a respinge societatea high class cu rigorile și morala ei, a citi - copleșește și distruge orice încercare de a o restricționa.
Mai e ceva: criticii care acuză filmul nu iau în considerare cum apare Bella în film. E o creație stranie - da, are creierul unui bebeluș, dar se naște în corpul unei femei adulte; dacă ne gândim puțin: comportamentul ei va fi diferit de al unui bebeluș care se naște în corp de bebeluș. Când Bella se privește în oglindă va vedea sâni, coapse, o dezvoltare completă. Faptul că ea se dezvoltă mental și sexual într-un an cât alții în zece (ca Făt-Frumos, nu? Deci suntem într-un basm) derivă din această legătură fundamentală, medicală, psihologică între corp și minte, care la Bella e aparte.
Nu ar fi acesta un contraargument pentru școala de gândire care vede în Poor Things un film anti-feminist sau un film care promovează pedofilia?
Și, ah, un alt contraargument ținând cont de faptul că ne uităm la un film din categoria fantasy: fiindcă dezvoltarea ei mentală nu este sincronizată cu corpul ei, Bella este lipsită de oricare dintre inhibițiile cu care femeile din timpul ei (epoca victoriană more or less) ar fi, în mod obișnuit, limitate în ceea ce privește interesele și ambițiile. În schimb, Bella este la fel de dornică să încerce pasteis de nata și stridii, să facă sex și să se facă medic.
Totuși, alții critică vehement abordarea lui Lanthimos.
"Bella este răpită din pătuț de un străin care o duce la Lisabona ca să mănânce tarte și budincă și să facă "sărituri furioase" consensuale și încântate (așa cum numește Bella sexul). Cu două secunde în urmă, era un copil care abia putea vorbi sau merge. Nu știm sexul creierului implantat al bebelușului. Nu ni se spune exact ce s-a întâmplat cu uterul ei. Poate Bella să aibă menstruații sau să rămână însărcinată? Cui îi pasă? Într-o situație în care transplanturile, animalele hibride și bulele de suc gastric apar în detaliu meticulos și fantastic, neplăcerile corpului real al unei femei-copil sexual active sunt prea plictisitoare pentru a fi explicate.", scrie alt critic al filmului în The Guardian.
Iarăși, în opinia mea, e o confuzia a categoriilor estetice. Nu suntem în realitate, suntem într-o societate distopică-utopică. Pe de altă parte, e foarte complicat să arăți fiecare detaliu al vieții Bellei, să complici scenariul ad infinitum, pentru a răspunde dorințelor tuturor spectatorilor.
Am citit cronici ale filmului Poor Things care reduc feminitatea la o serie de scene de sex frenetic în poziția cowgirl. Dar sexualitatea este o parte majoră din ceea ce ne ajută să ne dezvoltăm în adulți, și niciodată în istorie nu am avut o normă socială care să ateste că femeile pot să exploreze sexul doar pentru plăcere.
"Stone este o femeie albă, atrăgătoare și tânără conform convenției, corpul ei (uneori nud) fiind scrutat cu atenție de camere. Acest film nu poate cuprinde fiecare aspect al a ceea ce înseamnă să te maturizezi ca femeie. Lanthimos a făcut o alegere să abordeze subiectul sexualității, iar acesta este dreptul său ca regizor - și al lui Stone ca producător", scrie Viv Groskop în The Guardian.
Poate e incomod să discutăm despre asta. Dar. Plăcerea din zonele noastre genitale este încorporată corpului și minților noatre și uneori este explorată în siguranță și în privat înainte de pubertate, fără a avea legătură cu actul sexual sau cu abuzul. Faptul că Bella a început să se masturbeze înainte ca vârsta ei să corespundă corpului ei este transgresiv, desigur, dar nu este un motiv pentru a respinge o idee pe care filmul o prezintă. Bărbații care o întâlnesc vor să o posede și să profite, poate, de naivitatea ei. Iar din nou, aceasta este o problemă legată de patriarhat pe care îl vedem în act.
Un feminist / o feministă de rit vechi ar putea să ridice problema faptului că romancierul Gray, scenaristul McNamara și regizorul Lanthimos au creat un personaj care este mai degrabă o păpușă sexuală vie decât o matrioșkă, deși o păpușă care este hiper-articulată în etapele ulterioare ale filmului și căreia îi place să citească cărți de filozofie. Totuși, datorită, poate, în primul rând, măiestriei lui Stone, Bella este adusă cu atâta emoție la viață. Stone preia materiale brute furnizate de carte, scenariu, regia lui Lanthimos, minunatele costume din tafta și mătase și sprijinul colegilor ei actori și - prin alchimia stranie a interpretării - creează o ființă nouă.
O ființă postumană. O utopie. Care se poate prelinge în realitate, dar care, în același timp, desfidă realitatea noastră.
Punctul de vedere al Bellei este polul de atracție al filmului. Această singularitate a focalizării, modul în care întregul acest minunat univers este refractat prin conștiința unei singure femei, este ceea ce face acest film feminist.
O comedie grotescă și suprarealistă? Nu. Aparent, criticii care susțin că e un film anti-feminist, nu sunt de acord.
Faptul că Bella ajunge lucrătoare sexuală într-un bordel la Paris din disperare, pentru a câștiga bani - unde corpul este propriul său mijloc de producție, așa cum spune Bella - este empowering?
Pentru fiecare persoană care s-a simțit empowered văzând povestea ei desfășurându-se pe ecran, alți cinci s-au simțit înșelați, deoarece nu este o reprezentare reală a experienței feminine ca lucrătoare sexuală. Pentru unii, cantitatea uriașă de sex pe ecran a derivat într-o fantezie masculină a feminității, regizată și scrisă de un bărbat și epitomizând privirea masculină.
"E fantasma unui bărbat adult heterosexual despre nimfomanie", scrie Samira Ahmed, prezentatoare la Front Row pe BBC Radio 4 și fondatoare a Centre for Women's Justice.
"Am vrut să mă bucur de Poor Things. Emma Stone joacă extraordinar, iar Mark Ruffalo, un activist autentic pentru drepturile omului care joacă rolul unui ticălos. Amuzant! Dar Bella, personajul lui Stone, are creierul unui copil - iar problema consimțământului pentru o femeie cu dificultăți de învățare este un semnal de alarmă. Ea pornește într-o "călătorie a descoperirii de sine" care duce, rapid, la o dorință insațiabilă pentru sex cu cât mai mulți bărbați posibil, unul dintre cele mai vechi mituri ale abuzului", spune Ahmed.
Astfel, scrie, Ahmed, e o fantasmă a establishmentului masculin de la Hollywood care privește cu o "male gaze", incitați de nimfomania Bellei. Expresia "privirea masculină" a fost asociată filmului, datorită triumviratului care l-a făcut: scriitorul Gray, scenaristul Tony McNamara și regizorul Yorgos Lanthimos. Dar Bella, apropo, nu este doar un corp, ci și o femeie care gândește (citește, va practica medicina).
În anii '70, pornografia s-a lansat în siajul mișcării pentru eliberarea femeilor, susținând că eliberarea sexuală înseamnă practic să îți poți oferi plăcere fără inhibiții internalizate din societatea patriarhală.
Prostituția a fost întotdeauna romanticizată de bărbați în ficțiune, dar aici, spune Samira Ahmed, e vorba de exploatarea unui corp sărman, unei ființe stranii, cu creier de bebe. Bărbații care ajung la bordel - întotdeauna mult mai în vârstă și uneori cu diformități (ridicând întrebări despre tratamentul degradant al persoanelor cu dizabilități în film) - folosesc corpul Bellei. Un bărbat își forțează fiii tineri să-l vadă cum face sex cu Bella.
Din momentul în care Stone descoperă masturbarea la masa de cină, apoi o recomandă unei servitoare morocănoase, interpretarea ei sălbatică și fermecătoare este pur libido jungian (dorință, voință, interes, pasiune). Iar șederea ei într-un bordel este cea mai sinceră reprezentare care răspunde la întrebarea "Cum arată munca sexuală dezbrăcată de stigma internalizată?" pe care am văzut-o în ultimul timp.
"A pune întrebarea «Este Poor Things un film feminist?» mi se pare o eroare de categorie. Nu, nu cred că îmi voi baza manifestul feminist pe acest film prea curând. Poor Things - o adaptare a romanului din 1992 al lui Alasdair Gray, în sine o versiune a Frankenstein-ului lui Mary Shelley - este o fabulă.", scrie Charlotte Higgins, jurnalist cultural la The Guardian.
Așadar, fabulele, adică poveștile care, pe ecran, intră în categoria fantasy nu se pot acorda cu o gândire binară de tip: "ori e feminist, ori nu e feminist". De ce? Pentru că e aproape imposibil ca un film fantasy să fie integral aderent la realitățile sociale. Pentru că e imposibil să arăți realist munca lucrătoarelor sexuale (cu violențele la care sunt supuse majoritatea), atunci când vrei să arăți, de fapt, că o femeie poate alege să fie lucrătoare sexuală și că se poate bucura de această alegere fără să-i fie scârbă de bărbați. Pentru că eu am înțeles din film că Bella nu urăște bărbații cu dizabilități care vin la bordel, ci îi tratează cu empatie.
Filmul nu este un guidebook care să promoveze pedofilia, pentru că, de fapt, ar trebui să spunem că nu poate promova transplantarea creierului unui nou-născut în capul unei femei adulte recent decedate (pentru că asta nu se poate întâmpla în realitate!).
Relația sa cu realismul este destul de clar semnalată: nu ai mai văzut niciodată o persoană ca Bella Baxter. Nici nu ai mai văzut vreodată o ființă vie care să fie jumătate gâscă-jumătate câine.
Prin Bella, filmul oferă o viziune a unei femei libere care, fără teamă, fără vinovăție, fără consecințe negative, își potolește apetitul sexual, fiind cu totul inconștientă de rușinea predicată de cultura iudeo-creștină sau patriarhală.
"Poor Things te îndeamnă să-ți imaginezi o sexualitate feminină care nu a fost meticulos formată de societate și arsenalul său de reguli explicite, așteptări tacite, violență și rușine cu care sunt «dăruite» femeile.", scrie Zoe Williams, jurnalist la The Guardian.