De ce trăim, de ce suferim? - Evadări (3.1)

Anton Pavlovici Cehov, considerat de critici un autentic fenomen literar și totodată unul dintre cei mai importanți dramaturgi din dramaturgia universală, publică piesa Trei surori în anul 1900, având premiera absolută în ianuarie 1901, la Teatrul de Artă din Moscova, în regia lui K.S. Stanislavski. Se spune că Maxim Gorki, văzând spectacolul, a afirmat că Trei surori e o "armonie divină". Alegerea în repertoriu a acestui text, de către directorul Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, regizorul Radu Nichifor, pare firească, conducerea acestui teatru fiind preocupată, în ultimul timp, de a oferi publicului montări ale unor texte celebre din dramaturgia universală, ofertante atât pentru actori, cât și pentru spectatori. Montând pentru prima dată la teatrul brăilean, regizorul Zalán Zakarias aduce și o notă de inedit, prin adaptarea piesei Trei surori, tradusă excelent de Raluca Rădulescu, construind astfel cu inventivitate teatrală spectacolul Evadări (3.1). Născut la Baraolt, în județul Covasna, Zalán Zakarias studiază regia la Budapesta și la UNATC București, creând apoi spectacole atât în România, cât și în mai multe orașe din Ungaria. Fost director artistic al Teatrului "Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe, dar și regizor și director artistic al Teatrului din Győr, a primit premiul UNITER, în anul 2021, pentru Cel mai bun spectacol de Teatru TV (pentru Shorts, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul "Tomcsa Sándor", Odorheiu Secuiesc).


Cu această carte de vizită, Zalán Zakarias concepe, cum spuneam, pentru Sala Studio a Teatrului "Maria Filotti", o întâlnire cu Cehov și cu patru dintre personajele feminine emblematice, din piesa Trei surori, semnând regia, adaptarea textului și coloana sonoră. Având un titlu paradoxal, piesa pune față în față pe cele trei surori, Olga, Mașa și Irina, cu Natașa, ca într-o înfruntare între două lumi, o lume educată, rafinată, a surorilor, și alta a grosolăniei, a parveniților necizelați, cu porniri dictatoriale, cea a Natașei. "Evadările" sunt mai degrabă a eroinelor din textul original al lui Cehov, din care au fost separate, pentru că din universul închis cehovian nu se poate evada, iar spațiul ideal al copilăriei fericite, o Moscovă a amintirilor, a Paradisului pierdut, rămâne de neatins. Personajele femei-enigme, poartă cu ele energii și tensiuni diferite, construind din replici și monoloage problematica esențială a universului cehovian din piesa Trei surori. Personajele masculine rezidă în absențe-prezente undeva în afara casei, în afara spațiului de joc, singurul conturat fiind Verșinin, o siluetă misterioasă, materializată în fundal, în lumina roșiatică a unui contre-jour, apariție ce marchează și trecerea de la un act la celălalt.


Spațiul de joc conceput de Daniel Divrician este unul clasic, ilustrativ pentru epoca cehoviană, cu câteva elemente de decor funcționale, fotolii, canapea, masa de scris, iar metaforic, în poziția centrală a scenei aflându-se o ladă-masă veche, imposibil de deschis de către Natașa, ladă ca o Axis-mundi a surorilor, cu amintiri din Paradisul pierdut, întrupate în câteva obiecte și fotografii îngălbenite de timp. Costumele rafinate și sugestive desăvârșesc lumea cehoviană, individualizând prin elemente subtile linii de personaj.


Cele patru actrițe, într-o poetică inspirată a interpretării, prin soluții teatrale coerente, uzând de sugestii scenice relevante, construiesc cu minuțiozitate rafinatele personaje ale piesei. Ramona Gîngă este Olga în toată esența acestui personaj. Actrița reușește remarcabil să releve maturitatea, povara responsabilităților asumate, condescendența, împăcarea cu destinul, fiind totodată cea care, printr-o dinamică a contrastelor, evidențiază bădărănia Natașei. Corina Borș întruchipează cu claritate și rigoare o Mașă frumoasă, rebelă, ce amintește și de Mașa din Pescărușul, costumată mereu în negru, cea care "poartă doliul vieții", de această dată după Verșinin. Evadarea ei din spațiul închis al dezamăgirilor, din destinul imuabil, devine această escapadă ideatică, această iubire iluzorie, din care în final rămâne o mână de cenușă. Teodora Antal redă cu farmec, prin soluții scenice bine armonizate, lumina, puritatea Irinei, dorința ei acerbă de a se reîntoarce "La Moscova! La Moscova!", speranțele ce vor sfârși însă în tot atâtea deziluzii, cu posibilitatea doar de a munci, de a se sacrifica pentru alții, ca ultimă ieșire. Toate trei, înlănțuite în destin, au doar cuvintele Olgăi: "Dragele mele surori, viața nu s-a terminat încă! Hai să trăim! Hai să trăim!".


Natașa, o exponentă a altei lumi, este interpretată de Cătălina Nedelea. Personajul, prin opoziție cu celelalte trei, are o tușă îngroșată, actrița însă, prin alternări de ritm, de stări, dozează cu limite clare, cheia tragic - comică, în care este conceput acest rol. Încă de la prima apariție Natașa aleargă haotic, gălăgioasă excesiv, preocupată permanent de o șuviță rebelă, tulbură cu ridicolul ei echilibrul de până atunci. Treptat se insinuează ca o autentică stăpână, este aspră cu servitorii, lipsită de grație, situată în zona bădărăniei, face "ordine" în univers, mănâncă ciocolată pe ascuns, behăind o complicată arie de operă cu triluri caraghioase. Un Lopahin al casei Prozorov, care va lua locul stăpânilor, tăind în final "livada".


Evadări (3.1) este un spectacol cu intens parfum cehovian, atent gândit în repertoriul acestui teatru, participând recent și în cadrul campaniei naționale organizate de UNITER "Artiștii pentru Artiști", campanie dedicată sprijinirii creatorilor din lumea teatrului aflați în dificultate.

(foto: Teatrul Maria Filotti)