Cu spectacolul Ziua mea norocoasă, regizorul Toma Dănilă este la a doua întâlnire cu acest gen de teatru (după spectacolul Dragi părinți) considerat de unii comercial, de alții teatru clasic. Toma Dănilă știe că teatrul nu ar trebui să ne divizeze, că sala nu este un câmp de bătălie ideologic. Putem admira o reinterpretare radicală și, în același timp, să ne bucurăm de forța unui text clasic rostit cu măiestrie de un actor iubit. Nu e nevoie să alegem între nou și vechi, mai bine să ne ferim de superficial și neautentic.
Mon jour de chance (tradusă în română ca Ziua mea norocoasă) este scrisă de Patrick Haudecoeur și Gérald Sibleyras, continuând seria lor de succese precum Silence, on tourne!, Thé à la menthe ou t'es citron? și Berlin Berlin. Piesa a primit două nominalizări la Premiile Molière 2025 pentru Cel mai bun text de comedie și Cel mai bun actor în rol principal, bucurându-se de cronici favorabile în presă "Piesa posedă o forță comică puternică prin redistribuirea constantă a situațiilor. Întrucât ziua norocoasă a unora se transformă în ghinionul altora, există, fără îndoială, hrană pentru reflecție care stă la baza acestei farse amuzante." (Revista Théâtral)
Premisa stă în sfera teatrului de bulevard: prietenii din copilărie, Sébastien (Marius Manole), Gauthier (Alexandru Papadopol) se reîntâlnesc după mai mult timp la reședința luxoasă a celui de al treilea, Frank (Șerban Pavlu) căsătorit cu Marie-Noëlle (Maria Obretin). Prezentă este și Valérie (Medeea Marinescu), soția lui Sébastien. Cuplul gazdă format din Franck și Marie-Noëlle este extrem de înstărit și prosperă în afaceri, locuința lor fiind un adevărat castel. Pe scenă admirăm un living frumos și opulent, cu vedere la un parc (scenografie: Mădălina Marinescu). Sébastien, grafician frustrat soț și tată blazat, invidiază succesul prietenului său Frank, fiind convins că și-a ratat viața, atât profesional, cât și familial. În trecut, ar fi putut el să se căsătorească cu bogata soție a lui Frank. El rememorează cum, odinioară, cei trei prieteni luau decizii importante aruncând zaruri. Un zar aruncat cu douăzeci de ani în urmă nu i-a adus numărul potrivit, nici soția potrivită, astfel că, Sébastien rămâne convins că dacă ar fi aruncat un șase, viața lui ar fi fost cu totul diferită. Dar dacă zarurile nu au fost definitiv aruncate?
Structura piesei de sorginte aristotelică respectă, într-o manieră contemporană, spirala comediei clasice: introducerea prin prezentarea stării de fapt și a frustrării lui Sébastien; dezvoltarea prin reluarea jocului destinului, cu fiecare "lansare de zar" generând o posibilă viață alternativă; climaxul când neliniștea și confuzia cresc, iar tensiunile dintre personaje ies la iveală; deznodământul cu reflectarea asupra propriilor alegeri și acceptarea, cu umor, a imperfecțiunilor vieții. Scenariul este bine construit, iar situațiile create cu fiecare răsturnare de situație duc la efecte comice foarte bine executate. Fiecare viață alternativă aduce surprize atât pentru Sébastien, cât și pentru spectator, iar ritmul se accelerează. Umorul spectacolului izvorăște dintr-o combinație eficientă de situații absurde generate de "zarul destinului". Dialoguri rapide și ironice susțin contrastul dintre ideal și cotidian, iar autoironia se împletește cu gaguri și situații rocambolești, depășind nivelul divertismentului. Traducerea regretatei Ania Tudoran-Dănilă denotă o profundă cunoaștere a limbii și o intuiție fină a filonului dramatic al textului. Sub stratul de umor se află o analiză despre iluzia controlului asupra propriei vieți, despre cât de mult ne regăsim în momentele pe care le regretăm și cum definim / redefinim "norocul" sau "ghinionul".
Deși nu este o piesă de tip duel de cuplu în sens strict, regizorul Toma Dănilă accentuează micro-conflicte interpersonale care seamănă cu cele din comediile de cuplu. Principalul conflict este între Sébastien din prezent vs. propriul trecut. Plin de resentimente, într-un acces de furie, el aruncă din nou acel zar și se trezește într-o buclă temporală retrăind aceeași scenă iar și iar. Oportunitatea de a "retrăi" acel moment al hazardului pur îl plasează pe protagonistul Sébastien într-o serie de situații în care prezentul și ipotezele alternează într-un mecanism teatral alert și surprinzător. Ceea ce urmează este o serie de situații din ce în ce mai comice. Comedia își extrage forța din contrastul dintre așteptări (viața perfectă pe care și-o imaginează Sébastien) și realitate.
Marius Manole are o energie molipsitoare care se transmite nu doar către partenerii de scenă, ci și către spectatori, făcându-te să înțelegi de ce publicul îl iubește, îl caută, îl idolatrizează. L-am văzut jucând mari roluri sub bagheta unor regizori celebri. Uneori m-am gândit că se irosește în spectacole ușoare. Nu cred că există această noțiune pentru el. Pentru Marius Manole există pur și simplu teatru, indiferent că îmbracă forma unei tragedii shakespeariene sau cea a unei comedii bulevardiere. Și mai există publicul. Am privit publicul la finalul spectacolului și am înțeles nevoia acestuia de a vedea pe scenă vedete (nu în sens peiorativ) ca un substitut al nevoii de a avea modele într-o societate plină de confuzii morale și valorice.
Întreaga distribuție contribuie la realizarea unui spectacol coerent, consistent, cu puterea de a incita și în planul eticului, deplasând accentele de la registrul comic în zonele mai adânci. Șerban Pavlu în Frank încorporează umorul într-o atitudine aparent rigidă. Gesticularea sa are nuanțe autoadmirative și cabotine. Foarte echilibrat jocul lui Alexandru Papadopol în Gauthier. Tușele umoristice sunt realizate cu minuțiozitate și cu simțul măsurii, aproape că îți dorești să apară în scenă și să medieze conflictele verbale între ceilalți. Personajele feminine nu se bucură de partituri prea ofertante, dar farmecul Mariei Obretin și naturalețea Medeei Marinescu suplinesc, oferind lui Marie-Noëlle și lui Valérie un soi de candoare brodată pe feminitatea lor debordantă.
Ar trebui să vorbim și de personajul invizibil al spectacolului, destinul. Se ține el scai de noi sau noi, în subconștient, nu vrem să îl dezlipim de noi? Sébastien descoperă viața pe care ar fi putut-o avea, dar într-o formă complet neașteptată. Spectator neputincios al propriului destin, privește, uluit, cum ar fi putut fi viața lui de zi cu zi dacă ar fi dat numărul potrivit. Mesajul nu e simplu sau moralizator: nu ni se spune spectatorilor cum să trăim, nici să ne resemnăm, ci ni se oferă o demonstrație argumentată și logică despre "ce ar fi fost dacă...". Ce am face dacă am putea să ne întoarcem în trecut și să ne schimbăm viața, făcând o alegere diferită?
Spectacolul Ziua mea norocoasă își începe în curând turneul prin țară. Prevăd că va fi o mare sursă de bucurie pentru public, oricât de pretențios ar fi. Poate că adevărata urgență a momentului nu este să stabilim cine are dreptate, progresiștii sau conservatorii, ci să înțelegem că sunt comedii izvor de luciditate, care nu confirmă convingeri, ci le pun sub semnul întrebării. Când, după stingerea luminilor, spectacolul ne va lăsa cu un gând care nu mai poate fi uitat atât de ușor precum o glumă, s-ar putea să fie ziua noastră norocoasă.