Textul lui Florian Zeller urmărește degradarea psihologică a lui Anne (Ildikó P. Béres). Relația dintre Anne și Pierre (Barna Bokor) rămâne rece și distantă. Legătura dintre Anne și Nicolas (László Rózsa) devine centrală și obsesivă. Élodie (Viktória Renczés) asistă la destrămarea familiei. Realitatea începe să se fractureze. Amintirile se amestecă cu dorințele. Granița dintre adevăr și imaginație dispare.
Interpretarea actriței Ildikó P. Béres reprezintă punctul forte al spectacolului. Actrița construiește un personaj complex și instabil. Ea trece cu ușurință de la calm la seducție și apoi la disperare. Anne nu mai rămâne doar o mamă vulnerabilă. Personajul devine o femeie care își proiectează nevoile emoționale asupra fiului. Relația capătă forma unei dependențe de tip "băiatul mamei". Granițele afective dispar. Fiul devine un substitut emoțional. În acest context, dorința personajului de a purta o rochie roșie la înmormântare capătă un sens simbolic clar. Culoarea roșie sugerează dorință, vitalitate și nevoia de vizibilitate. Gestul exprimă refuzul dispariției anonime.
Scenografia semnată de Natalia Chernova susține această degradare interioară. Spațiul este delimitat de panouri laterale reflectorizante. Panourile funcționează inițial ca oglinzi. Imaginea personajelor se multiplică. Identitatea lui Anne pare fragmentată. Spre final, panourile se întorc și devin opace. Reflexia dispare complet. Personajul pierde contactul cu sine. Spațiul se închide și devine lipsit de ieșire.
Proiecțiile video realizate de Dmitry Sobolev adaugă un strat emoțional important. Imaginea unei mame care ține un copil în brațe creează un contrast puternic. Această imagine contrastează cu relația distorsionată dintre Anne și Nicolas. În scena fanteziei, personajele intră într-o călătorie imaginară sub influența pastilelor. Anne nu mai vrea să fie doar mamă. Personajul își dorește să fie dorit ca femeie. Ea își proiectează fiul într-un rol imposibil. În acel moment se aude melodia Voyage, voyage. Muzica sugerează evadare și libertate aparentă. În realitate, această evadare reprezintă o fugă din singurătate și din degradare.
Spectacolul Az anya / Mama, prezentat la Festivalul INTACT, devine mai mult decât o poveste despre o familie. Montarea oferă o reflecție asupra limitelor iubirii și asupra dependenței emoționale. Regia lui Talgat Batalov este precisă și lipsită de excese. Ritmul spectacolului rămâne bine controlat. Tensiunea crește treptat pe parcursul reprezentației. Regizorul evită artificiile inutile. Spectacolul nu oferă soluții. Montarea expune direct și fără menajamente fragilitatea personajelor și a relațiilor dintre ele. Într-o lume care idealizează familia, nu este oare momentul să acceptăm că uneori iubirea poate deveni cea mai subtilă formă de control?
(foto: Sándor Bereczky)