Omenirea a optat să rezolve problema prin operațiuni spațiale - călătorii scurte de vreo 4 ani - în care astronauții transportă deșeurile pe o planetă îndepărtată. Acesta este și rolul protagonistului Andriy Melnyk (Volodymyr Kravchuk), un cosmonaut ucrainean care lucrează pentru cea mai mare companie de eliminare a deșeurilor nucleare din Europa de Est, Kosmovtorresurs. El dispune și de un însoțitor de bord, un robot pe nume Max, care îl ajută să navigheze spațiul până în apropierea lui Callisto - luna pustie a lui Jupiter. Cei doi descarcă deșeurile și așteaptă directiva de la bază, însă aceasta nu mai vine, întrucât Terra dispare într-o explozie uriașă.
Melnyk n-are timp să-și revină din șoc căci îl mai paște o veste proastă: resturile planetei se îndreaptă spre ei și au la dispoziție doar 24 de ore până la impact. Într-un efort de a se adăposti din calea meteoriților, tandemul decide să înconjoare Callisto. Folosind satelitul drept paravan cosmic, cei doi reușesc să scape cu viață, dar se aleg cu nava avariată și resurse limitate. Melnyk devine, pare-se, ultimul om rămas pe lume, fără un loc unde să se întoarcă, el plutește în derivă într-un univers pustiu. Lesne de înțeles, singurătatea își face simțită prezența; protagonistul trece printr-o degradare umană, devine mai cinic, mai irascibil, observăm asta din certurile pe care le are cu Max.
În cadrul acestei călătorii filmul prezintă imagini spectaculoase: stele, planete, galaxii îndepărtate și un cosmos aparent infinit. Settingul este asemănător cu cel din alte SF-uri cunoscute - că doar acțiunea se întâmplă în spațiu - precum Odiseea Spațială, Solaris sau Interstellar, dar scenografia și decorul au un caracter fundamental diferit. De exemplu panoul de control din Ty - Kosmos / U are the Universe este încărcat cu tot felul de taste, butoane și comutatoare - amintește puțin de fosta centrală nucleară din Cernobîl - pe când cel din pelicula lui Kubrick dispune de mai multe ecrane, are o estetică mult mai clean, fapt care-i conferă un aspect mai futurist. Melnyk doarme pe un pat obișnuit, în timp ce astronauții din Odiseea Spațială se odihnesc în capsule de hibernare. Până și cei doi roboți, sau na, cele două inteligențe artificiale, HAL și Max, arată complet diferit. Max e un robot fizic - o unitate cu un clește pe post de mână - cu un aspect retro futurist, în schimb HAL pare a fi o simplă cameră, o entitate omniprezentă, aproape metafizică.
În ciuda elementelor caracteristice genului științifico-fantastic (navă spațială, călătorie prin cosmos, etc.) tonul poveștii are un caracter comic pronunțat. Acest lucru face parte din amprenta regizorală a lui Pavlo Ostrikov - stand-up-er la origini - el orchestrează evenimentele chitit să scoată la iveală ironia și absurdul de situație. Un exemplu este momentul de catharsis pe care-l trăiește Melnyk în urma supraviețuirii rafalei de meteoriți. El se disociază de ideea că Pământul - și oamenii, de altfel - a dispărut definitiv, și își sărbătorește supraviețuirea cu o sticlă de spirt medicinal. Comicul de situație reiese mai ales din interacțiunea personajelor (Melnyk și Max). Cei doi formează un duo comic în stil vodevil, în care umorul rezidă în contrastul dintre cele două personaje. Max este amabil, curios, dar multe lucruri le interpretează ad litteram, pe când Melnyk este mai rece, dezinteresat și sarcastic. Un exemplu grăitor este secvența în care Max se interesează cu privire la relația lui Melnyk cu Catherine, motivându-și întrebarea prin "curiozitate", dar răspunsul protagonistului este - mai în glumă, mai în serios - "fii curios, dar în liniște".
Această împletire de trop-uri cinematografice - un caracter vizual spectaculos combinat cu un umor bazat pe ironii și comic de situație - creează o atmosferă antrenantă. Te trece printr-o gamă variată de stări, precum bucurie, tristețe, frică sau entuziasm; motiv pentru care cred sincer că e un film demn de vizionat.