Mahamaya Electronic Devices. Spectacol de teatru pe un text de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Ivan Vîrîpaev. Producție din 2024, a Teal House, fundație culturală cu sediul la Varșovia înființată în 2022 de actrița poloneză Karolina Gruszka și de faimosul dramaturg, scenarist, regizor și actor polonez cu origini ruse Ivan Vîrîpaev. Spectacol jucat în diferite distribuții internaționale, pe scene din întreaga Europă. Primul text scris Vîrîpaev după debutul invaziei ruse din Ucraina din 2022.
La final de aprilie 2026, două reprezentații cu Mahamaya Electronic Devices au avut loc la București, în cadrul Stagiunii Internaționale de Teatru, proiect anual ArCUB, ajuns la a doua ediție & la al șaselea spectacol invitat, curatoriat de Oana Borș și Ioana Anghel. În cazul spectacolelor bucureștene, cei patru actori prezenți pe scenă au fost Stefani Elizaveta Burmakova (actriță născută la Moscova, cu origini nigeriene, rezidentă la Londra), Gladstone Mahib (actor născut în Republica Moldova, cu studii de actorie în Rusia, rezident la Londra & Paris), Cătălina Cazacu (actriță și muziciană născută la Chișinău, rezidentă în Marea Britanie), Philippe Tłokiński (actor polonez născut în Franța). Vocile lor recită, vreme de un ceas, textul. Alături de ei, pe scena sonoră, o a cincea voce, intervenție nevăzută, chip necunoscut, sunet din înalt.
***
De fapt, nu e atât despre dispozitive electronice. În ciuda video-proiecțiilor cu alură de semnale electronice distorsionate în fel și chip (Full Metal Jacket), în ciuda universului electro-sonor (Gennadi Vîrîpaev, Michał Tatara), în ciuda muzicii originale din aceeași gama stilistică (Jacek Jędrasik), în ciuda obsedantelor lumini multicolore, al căror mixaj de intensități și impecabilă coordonare cu sunetele creează o memorabilă scenografie audio-video (light design: Alexey Poluboyarinov). Mahamaya Electronic Devices e, mai ales, despre dispozitive filozofice. Despre dispozitive teologice. Despre dispozitive ontologice.
Spectacolul curge ca o suită nesfârșită de întrebări și răspunsuri, livrate pe repede înainte, ca într-un concurs tv de cunoștințe generale, ca într-un video joc cu muzică intensă, lumini orbitoare, fraze scurte, montaj hiper-alert. Contextele se schimbă pe repede înainte, tematicile, asemenea. Pornind de la profund neliniștitoarele realități imediate din, de pildă, Ucraina sau Gaza, trecând prin suita nesfârșită de manifestări teribile ale violenței în nume personal, în nume religiei, în numele etniei sau în numele statului, textul atacă esența, miezul, centrul. Motivația? Interogația continuă a ceea ce oamenii înțeleg prin cuvintele, conceptele, valorile pe care le construiesc viețile și în numele cărora își derulează acțiunile.
Vîrîpaev ia la întrebări orice & totul. Chestionarea sa nu înțelege să se oprească nicăieri. Nu există un răspuns capabil să ucidă o următoare întrebare. Totul poate / se cuvine să fie inclus în formularea "Dar ce este X?". Prin X, cititorul e invitat să înțeleagă violență, abuz, bine, normalitate, Dumnezeu, frumos, eu, al meu, a mea, identitate, AI, iubire, fidelitate, monogamie, respect, trădare, spirit, suflet, viață, univers, infinit, tot, finit, nimic și așa mai departe.
Dialectica din Mahamaya Electronic Devices demască o seamă nesfârșită de Iluzii. O Beție de cuvinte ce riscă să lase privitorul fără Oxigen, pradă unei intense senzații de Neliniște. E drept, o parte dintre privitori se pot pierde pe drum, textul e ultra-dens, montarea propusă de dramaturg propriei sale piese înseamnă livrarea acestuia pe repede înainte, pe baza unei sincronizări / alternanțe sonore fără cusur între cei 4 performeri live, vocea din off, sunetele înregistrare și muzica născută pe viu. E un exercițiu de anduranță atât pentru actori, cât și pentru public. Nu e lucru defel ușor să desfaci și să recompui concepte filozofice dintre cele mai vaste pe bază de 1-2 cuvinte rostite în mare viteză. Pentru unii poate să fie plictisitor, pentru alții, absurd.
Pentru cei cărora însă abordarea lui Vîrîpaev & co nu le diminuează atenția și pofta de receptare & raționare, demersul cu tente extreme e pasionant. Ramificațiile sale, pe lângă irizările inovative la nivel de dramaturgie și reprezentare scenică, sunt majore. N-ar trebui să ne viziteze pe toți, când și când, obiceiul de a ne lua la întrebări marile puncte fixe ale orizontului moral propriu și personal? N-ar trebui să încercăm să înțelegem dacă și cel de lângă noi înțelege fix același lucru ca noi atunci când rostim vorbe de tipul bine, frumos, iubire, normal, Dumnezeu?
Încă mai adânc / mai subtil, nu vă regăsiți sau nu regăsiți fragmente profunde de real în tendința ca, atunci când purcedem în demersurile introduse de cele două fraze anterioare, să săpăm până nu mai rămâne piatră pe piatră, nimic pe nimic? Cu alte cuvinte, nu e în egală măsură un păcat / o greșeală să luăm drept unice și definitive propriile noastre valori, pe de o parte, sau să luăm conceptele la puricat până le golim de orice sens, semnificație, miez?
Într-un fel, demersul lui Vîrîpaev pornește de la nevoia de a ne gândi la felul cum gândește celălalt și sfârșește într-un soi de nihilism moral absolut. Cuvântul, de la care pornea cândva Biblia, e instrumentul perfect pentru a dovedi inexistența a orice. Mahamaya Electronic Devices e genul de audio-book pe care l-ar fi adorat un Cioran trăitor în epoca Tik-Tok.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 24 aprilie 2026 @ Sala Mare de la ARCUB)