În prima săptămână de vară, la Sibiu,
între 3 și 7 iunie 2026, publicul cinefil poate vedea filme europene
selectate și premiate la festivaluri majore precum Berlinale, San Sebastián,
Locarno sau Toronto, în programul ediției aniversare a ESTE FILM Festival. Ajuns la cea de-a 10-a
ediție, festivalul își consolidează misiunea de a aduce în fața publicului
sibian producții europene contemporane, rar întâlnite în circuitul mainstream
al cinematografelor din România.
Festivalul este construit în
jurul unei viziuni curatoriale semnate de criticii de film Flavia Dima, care
semnează selecția de lungmetraje, și Călin Boto, care semnează selecția de
scurtmetraje, și reunește peste 50 de filme, structurate în mai multe
secțiuni care reflectă diversitatea și dinamica cinemaului european actual.
Noutatea
ediției: competiția internațională de scurtmetraje studențești
În premieră la această ediție
aniversară, programul introduce o secțiune competițională dedicată
scurtmetrajelor internaționale realizate de studenți, care, alături de cea de-a
șaptea ediție a competiției de scurtmetraj românesc, aduc în prim-plan o nouă
generație de cineaști din țară și din întreaga lume. Programul mai include secțiunile
Best of Europe, In Frame (cu un focus pe Valul Negru Iugoslav), Dormitorul cu
Filme, Visuali Italiane și CinExplorez. Această varietate conturează un program
atractiv, care îmbină stiluri diferite, noi voci ale cinematografiei și filme
deja consacrate în circuitul festivalier.
Festivalul se
extinde în șapte spații din Sibiu
Proiecțiile și evenimentele din
programul ediției aniversare vor avea loc în șapte spații din Sibiu: CINEGOLD,
Teatrul Gong - unde se vor desfășura cele două secțiuni competiționale,
Facultatea de Litere și Arte a ULBS, Cărturești din Promenada Mall, Consommé
Bistro, Biblioteca Județeană ASTRA și Muzeul de Artă Contemporană din cadrul
Muzeului Național Brukenthal. Acesta din urmă va găzdui, pe toată durata
festivalului, o expoziție pop-up de video art semnată de duoul artistic
s.a.b.a., format din Silvia Amancei și Bogdan Armanu.
Un film premiat
la Sarajevo deschide ediția aniversară
În deschiderea ediției aniversare
va fi proiectat, miercuri, 3 iunie 2026, de la ora 20:00, la CINEGOLD, sala Auditorium
1, filmul Wind, Talk to Me, debutul în lungmetraj al cineastului sârb Stefan
Đorđević, o docu-ficțiune autobiografică în care regizorul revine în spațiul
familial după moartea mamei sale și încearcă să finalizeze un film dedicat
acesteia. Đorđević transformă procesul de realizare într-o meditație asupra
doliului, memoriei și ațiilor familiale, construind filmul printr-o
combinație de material documentar și scene ficționalizate.
Filmul a circulat în peste 20 de
festivaluri internaționale, printre care Rotterdam, Viennale, Sarajevo, São
Paulo și Chicago, și a câștigat multiple premii pentru cel mai bun film, dintre
care cel mai important este Marele Premiu "Heart of Sarajevo", obținut în 2025.
***
Programul festivalului va fi disponibil pe www.estefilm.ro din data de 11 mai 2026.
ESTE FILM Festival ediția 10 este
un eveniment organizat de Asociația ESTE FILM.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația
Fondului Cultural Național.
*
Cu sprijinul: Institutul
Italian de Cultură din București, Institutul Polonez București, Universitatea
"Lucian Blaga" Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Biblioteca
Județeană ASTRA Sibiu, Goethe-Institut, Centrul Cultural German
Sibiu, Muzeul Național Brukenthal.
Parteneri de tradiție: Groupama,
Jaeggi Industries, Marquardt, Banca Transilvania, ifm,
Autonom, Regnology.
Partener secțiune Best of Europe:
Schaeffler.
Parteneri: CINEGOLD, Teatrul
Gong, Hotel MyContinental, Hotel Împăratul Romanilor, Consommé
Bistro, Deli 11, Artesana, Simpa, Cărturești, Casa
de Cultură a Municipiului Sibiu, Faust, Mingle. TheClub, K
not K.
Parteneri media: RockFM, Zile
și Nopți, Mesagerul de Sibiu, Munteanu Recomandă, Cinefan,
LiterNet, Films in Frame, Capital Cultural.
*
Proiectul nu reprezintă în mod
necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este
responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele
proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului
finanțării.

