Dreamin'. Adaptare, by Carla Oncescu, a scenariului filmului California dreamin' (nesfârșit), scris de Tudor Voican și Cristian Nemescu. Premiul secțiunii Un certain regard la Cannes 2007. Unicul lungmetraj din cariera regizorală a lui Cristian Nemescu, decedat, la 27 de ani, alături de sound designer-ul Andrei Toncu (28 de ani) și de un șofer de taxi (Radu Dumitru Arustei), într-un accident de mașină întâmplat în zona Eroilor din București, într-o noapte de august 2006. Filmul, detaliile realizării sale și destinul său de după dispariția autorului său principal formează una dintre cele mai extraordinare povești din istoria cinematografului românesc. Într-un top al ro-peliculelor de luat pe o insulă pustie, California dreamin' (nesfârșit) e posibil să revendice primul loc.
Frumoasă și grea moștenire și-a ales Carla Oncescu pentru examenul de absolvire a facultății, toate aplauzele pentru curaj! 20 de ani după bijuteria lui Nemescu, pe scenă, nu pe ecran, cu o acțiune mutată din gară în port și din Căpâlnița în Agigea, povestea merge mai departe. NATO rămâne pe loc, dar, în loc de ofițeri americani, spectacolul de la UNATC propune doi militari belgieni (de unde dispariția Californiei din titlu, rău prevestind plecarea Americii din alianța militară ce ne amenință în realitate imediată).
Carla produce o poantă super haioasă numindu-l pe belgianul-șef din adaptarea sa Julien Assante, omagiu deopotrivă ironic și cald pentru acel Armand Assante care strălucea în rolul căpitanului Doug James din filmul lui Nemescu. Cei doi interpreți ai belgienilor din Dreamin', Alexandre Noël (în rolul rigidului superior Julien Assante) și Andrei Ostrowski (în cel al îndrăgostitului internațional David Lambert - personaj tot cu nume de actor, carevasăzică!), sunt studenți în anul 3 licență actorie la UNATC și posesori ai unei limbi franceze impecabile, datorate petrecerii multor ani de junețe pe meleaguri franceze. În chip de translator (din franceză în română, desigur) și îndrăgostit nr. 2 / național, David Dumitriu îl interpretează pe Andrei Stancu, omul din umbra Monicăi (Toni Croitoriu), scenele dintre cei doi evocând, pe alocuri, candoarea personajelor jucate pe ecran pe Alexandru Mărgineanu și Maria Dinulescu (doi foste promisiuni ale cinema-ului românesc).
Tot în chip de madlenă Proustiană a prea-iubitului film funcționează, în spațiul de joc din înaltul UNATC-ului, scena sarmalelor (cu carne de porc și varză murată included) frământate de baronul local Doiaru (Constantin Stochița), tatăl Monicăi, în prezența căpitanului Assante, prilejul unei înfruntări bine stropite cu alcool a celor doi lideri / cocoși. În fapt, nu chiar bine stropite cu alcool, doar câte două păhărele, într-un moment ce poate avea nevoie de o durată mai mare, de mai multă adâncime. Deși în unele momente reprezintă un avantaj, montajul alert propus de Carla Oncescu (bine potențat de variațiile de ecleraj (lighting design: Milena Muranyi) și de salturile muzicale (ilustrația muzicală: Damian Gerard), folosind la maximum adâncimea și lățimea scenei Platoului Ion Sava, atent spațiat scenografic de Ruxandra Preda), nu e, totuși, o soluție-panaceu.
Există episoade cărora li se cuvin acordate mai multe minute, mai multe gânduri, o mai pronunțată interiorizare. Într-un alt moment cu iz bahic, Florina Maria (plină de umor în rolul primăriței Georgiana Moroacă) dezvoltă, totuși, prea simplist finalul alcoolizat al petrecerii organizate cu ocaziunea neașteptat & înaltei vizite NATO. Monologul de final al Monicăi interpretate de Toni Croitoriu dezvăluie potențialul actriței de a portretiza convingător personaje consistente din punct de vedere dramaturgic, potențial parcă prea puțin pus în valoare mai ales în scenele romantice cu David Lambert al lui Andrei Ostrowski.
În general, există o tendință de facil în parte din noutățile dramaturgice propuse de tânăra regizoare în raport cu scenariul cinematografic. Cu precădere peisajul social-politic e creionat la un nivel mai degrabă superficial, pe bază de caricaturizare și locuri comune. E drept, vorbim de peisaj social-politic care auto-caricaturizează și în realitate, zi după zi, pe bază de mult TikTok și puțin altceva.
Rivalul în afaceri al lui Doiaru și în politică al primăriței, Marian Stoian (jucat de Uretyan Reinhardt), cel care deține Pescăria lui Marian amintind izbitor de cât se poate de reala Pescăria lui Matei din zisa Agigea, e un mafiot wanabee simpatic & dinamic, prototip credibil al noii generații produse de schimbarea liniilor în lumea celor care ne refuză orice schimbare. La polul opus al dorinței de a conduce lumea, mărunta funcționară a autorității vamale locale, Gabriela Păduraru (interpretată de Elena Voicu), e omul bun la toate și etern maleabil, un alt prototip uman larg răspândit în epoca tranziției și post-tranziției noastre.
***
După 20 de ani, tema dorinței de a pleca cât mai departe și cât mai repede rămâne ultra-actuală. Visurile adolescentine din familiile cu oarece stare, cu precădere cele născute în micile orașe, propun în continuare scenografii pariziene, londoneze, vieneze și așa / mult mai departe. Parte din generația Carlei Oncescu își spune povestea rescriind o istorie ficțională faimoasă bazată pe o întâmplare reală (Agigea se trage din Căpâlnița care are drept strămoș Pieleștiul, restul e google, pardon, chat / claude). Povestea e multi-coloră, plină de umor, îmbibată de felurite energii. O va mai rescrie cineva peste alți 20 de ani?
(Timpul & Spațiul reprezentației: 3 mai 2026 @ Platoul de Regie / Sala Ion Sava, Etajul 3, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, București)
(foto: Cosmin Ivanciu & Sebastian Lupu)