Pentru Numărul 1 mondial, scenografia lui Cristian Rusu îmbracă ostentativ spațiul de joc (orizontal și vertical) în supradimensionate pătrățele alb-negre ale jocului de șah. Ceea ce m-a dus imediat cu gândul la poezia lui Sorescu Șah de o simbolistică pătrunzătoare, revărsată tautologic și pe tabla de șah în miniatură de sub paralelipipedul luminat, aranjament purtat de valetul fantomatic Cătălin Codreanu, personaj mut, purtător al semnelor fatalității misterioase.
E o extrapolare și explicitare vizuală a disputei dintre Teddy și fiul lui Lucas. O relație tată-fiu proiectată pe hidoșenia competitivității fără limite din ziua de azi. Problematica piesei este astfel devoalată și rezumată vizual în intermitențe semnificative, în paralel cu acțiunea, căci cel care joacă această partidă lugubră este Teddy, personajul central, din care Ioan Isaiu face un monstru de ambiție și cruzime ce desfide umanul. Desigur, el este învingătorul absolut prin definiție, numărul 1 mondial care repetă plin de infatuare "Dacă eu am realizat ceva în viață, a fost pentru că... am călcat peste cadavre" (și subordonata se schimbă mereu, după ținta argumentației). Fără îndoială că personajul Teddy Travis e bine construit caracterologic. La învelișul textual dat de dramaturg, Ioan Isaiu adaugă un dinamism violent pentru a sublinia, în tușe dure, urâțenia unui ego exacerbat.
Din precauție sau din dorința de a accede mai ușor la arhetipuri, acțiunea e vag conturată într-un mediu anglofon, ținând cont de numele personajelor, dar nici ținta jocului în abstract și simbolic nu i se refuză spectatorului. Bătăiosul Teddy nu cunoaște alt scop în viață decât reușita, urcușul, făloșenia. Urcușul, ascensiunea spre piscurile realizărilor maximale, universale. Cu orice risc numai să fii deasupra tuturor. Ironia autorului e incisivă, extrem de tăioasă. Teddy e măcinat, stăpânit, torturat de mania grandorii, ținta lui este "coroana măririi", care i se și pune pe cap într-un moment festiv. De aceea el nu admite ca fiul său Lucas să nu-i urmeze exemplul, să nu meargă pe drumul ascensiunii spre glorie și apelează la un artificiu (firav motivat dramaturgic, dar în teatru orice e posibil!).
Teddy este ajutat de Martha Swanson, directoarea sinistrului institut înființat chiar de el, axat pe experimente diabolice cu privire la realizarea clonei umane. Aceasta (Alexandra Tarce) face hocus-pocus și îi clonează un fiu asemenea lui Lucas, dar cu o fire total opusă, ca să-i facă pe plac tatălui. Clona nu umblă prin Africa în chip de misionar catolic și trebuie să se arate cooperant. Tudor Jula preia, convingător și determinat ambele ipostazieri. Transmite sfiiciunile unui Lucas introvertit și este un adevărat rebel în scena când se revoltă actorul din el, plătit să întruchipeze "clona". Acuzațiile actorului coleric sunt de o virulență necruțătoare. Se remarcă îndeosebi accentele de critică socială la adresa îmbogățiților fără scrupule care umple scena istoriei. Un of ca un manifest politic atroce, izvorât din sufletul unui virtual răzbunător.
Rece și calculată în mișcări e Alexandra Tarce, abila parteneră a lui Teddy. O undă de sinceritate și naivitate aduce Ioana-Maria Repciuc în rolul Myrna, logodnica lui Lucas, cu reacții firești, umane, de tânără îndrăgostită. Femeile sunt dirijate, manipulate de același imbatabil "number one", fără șansa de a i se împotrivi. Tudor Antofie merge în direcția trasată de dramaturg pentru a-i pune în evidență incisivitatea ironică sau cinismul camuflat în ipoteză voalată sf.
Regia atribuie un rol simptomatic celui numit Valet, apariție bizară, cum am mai spus, rol dus spre sugestivități genuine de Cătălin Codreanu. După Ulise din Umbră pe hârtie, s-ar părea că acest tip de personaj misterios îl atrage și știe să-l facă foarte bine. Pionul roșu (diabolicul) pus de el pe tabla de șah sau căderea piesei-rege augmentează subtil rotativa personajelor prinse în delirul concurențial inuman. Dar totul se preface în mâna lui în fum. Fumul inadecvării la o viață normală, obișnuită. Ca în teatrul cehovian, nu este exclus nici revolverul ca efect teatral cu rol punitiv, adăugat forțat, deși finalul aduce a învălmășeală și lipsă de substrat argumentativ.
(foto: Nicu Cherciu)