Convenția dramaturgică e un monolog-confesiune pe o temă încinsă: încercare de a asculta păreri radical diferite & de a intra în dialog cu oameni din alte bule într-o epocă în care polarizarea socială cucerește societatea mai ceva ca AI-ul. În două momente, amfitrionul redă înregistrări audio cu doi prieteni realizate în timpul unor lungi dialoguri pe teme esențiale.
Unul dintre prieteni îmbrățișează valori asemănătoare celor ale eroului nostru, celălalt are alte repere. Robert stă de vorbă cu amândoi într-o încercare de a reconcilia (aparent) ireconciliabilul. Prietenul afin îi reproșează apropierea de bula adversă. Textul conține și alte exemple, din lumea reală sau ficționale, de oameni, întâmplări și contexte care încearcă să construiască punți.
Pe peretele din spatele performerului sunt proiectate citate în engleză. Versuri din cântece, replici din piese, alte tipuri de citate.
La stânga sa, un scaun înalt, ca de bar, își așteaptă utilizatorul. O scrisoare lipită de spătarul său își așteaptă cititorul. Cu voce tare. Momentul publicului conține un twist. Prilej de interacțiune, dar și de meditație. Fiecare spectator experimentează episodul în chip diferit.
Descrierea scenografică e musai să conțină o vorbă despre costumația lui Robert: șapca ce, într-un final, se întoarce (dezvăluind un mesaj deștept) și hanoracul cel negru cu glugă asemenea, ca de suporter al lui "U". Deși Kocsis e fan CFR. Pentru cei nefamiliarizați cu fotbalul clujean, "U" e echipa ultrașilor cu manifestări ro-naționaliste. Deși de etnie maghiară, Robert e suporter al naționalei lui Hagi și nu refuză să vadă un meci din peluza celor care îi invită pe unguri afară din țară.
Kocsis e un om de stânga, un comunist, cum se auto-definește, față cu idei și mulțimi de sorginte fascistă. Un fel de actorul / regizorul și sălbaticii. Atâta doar că Robert nu împarte lumea în tabere și nu ascunde oamenii sub etichete.
Deși declară de la bun început că nimic din ce vedem pe scenă preț de un ceas nu e original, deși își dezvăluie treptat sursele de inspirație, Robert nu adaptează / livrează un format construit de altcineva. Demersul său post-post-dramatic aduce la lumină idei, întrebări, oarece soluții-promisiuni și un om. Cel de pe urmă conferă teatralitate întâmplării pe nume For what it's worth, formulă artistică rarisimă (ca să nu spun de-a dreptul inedită) în spațiul românesc al momentului. Un artist își sintetizează propriile neliniști legate de un subiect dintre cele mai relevante și le prezintă în fața unui public format din spectatori care, treptat, îi devin parteneri de dialog. Povestea continuă după spectacol, la țigară.
Pare simplu și la îndemână, dar nu se prea practică. Reacția publicului e mișto. Starea care se creează e faină. Gândurile care se formulează rămân și lucrează. Might be the beginning of a beautiful friendship.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 7 mai 2026 @ Hearth / Casa Kerim din București)